Jurnalul Evei

  • Marti, 15 Noiembrie 2011
    Eva Maria si noi, familia ei, multumim din inima tuturor oamenilor care le-au fost alaturi in greaua incercare prin care au trecut.

    Sprijinul tuturor – atat moral, cat si material – au fost decisive pentru a incepe mai rapid lupta cu necrutatoarea boala mai intai in Romania si apoi in Germania.

    Semnalele sunt pozitive, suntem optimisti si speram, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca totul sa fie bine.

    In ceea ce o priveste pe Eva, pana sa soseasca momentul concret de plecare acasa, spunea ca nu vrea sa mai plece de la Augsburg, asociind momentul acestei plecari cu mersul inapoi la Spitalul Fundeni.

    Cand insa masina era pregatita, bagajele facute si mai aveam doar cateva ore pana la plecare, s-a instalat pe bancheta din spate si nu a mai vrut sa coboare sub nicio forma – ea, care in alte situatii, nu ar fi stat singura nici 5 minute. Am reusit cu chiu, cu vai, sa o facem sa adoarma putin pe drumul dintre Augsburg si Arad. De acolo ne-am deplasat pana la Timisoara pentru a lua avionul, timp in care intreba din 5 in 5 minute cat mai avem pana ajungem la”Radu al ei”. In aeroport era extrem de fericita cand l-a vazut pe unchiul “Gabi Gabita”, dar in acelasi timp nefericita ca Radu nu era prezent.

    Ajunsi in fata casei, “Mika” i-a iesit inainte sa o imbratiseze iar ea a dat-o la o parte alergand in bratele fratelui ei, Radu. El a luat-o in brate si a condus-o in casa, unde, cu emotie, incerca sa isi aminteasca fiecare loc in parte. Din acea zi, isi doreste sa doarma in camera ei (cu mami si cu tati) lucru care se si intampla. Este extrem de fericita acasa, printre cei dragi, dar inca resimte stresul acestei perioade si plange spunand ca s-a saturat de intepaturi atunci cand mergem la hemograma, acest lucru intamplandu-se saptamanal. Este un copil extrem de puternic si bun si eu, mama ei, sunt convinsa in sufletul meu ca Dumnezeu nu ma va lasa.” – Alexandra Grigorescu

  • Joi, 27 Octombrie 2011
    Dragi cititori,

    Va aduc ultima veste despre Eva si familia ei,

    Marti au sarbatorit finalul fericit al acestei povesti triste, impreuna cu medicii si asistentele si toti ceilalti care au fost implicati in tratearea ei.
    Au luat parte la acest eveniment si prietenii, care s-au cunoscut in Eltern Haus,.

    A fost o zi minunata pentru noi toti si mai ales pentru Eva, Alexandra si Cezar, au stralucit de fericire, de bucuria visului implinit, mult asteptat.

    O mama care nu-si putea exprima bucuria in cuvinte, o mama care de 10 luni a trait in spitale, sperind ca acesti oameni sa-i salveze copilul.

    Eva a ajuns astazi la orele prinzului acasa, acasa la ea, la Bucuresti unde a asteptat-o camera ei roz, pregatita de tata Cezar si fratele Radu, plina de jucarii.

    Aici se incheie jurnalul Evei, rugindu-ma mai departe , pentru ea si familia ei sa le fie viata frumoasa , fara suferinte, sa aibe parte doar de bucurii, iar aceasta poveste sa ramina doar o amintire.

    Draga iubi, iti doresc sa fii fericita si sa te bucuri de viata ta pe care o traiesti din plin.

    Iubi a mea, fetita mea de suflet, te pastrez mereu in gindurile mele, Te iubesc , Nedeliuta

  • Luni, 24 Octombrie 2011
    Dragii cititori ai paginii,

    Vreau sa va aduc vestea cea buna, mult asteptata de noi toti,

    Evei i-au scos cataterul marti, 18.10. si i-au facut analizele vineri, 21.10. si au primit vestea cea buna , singele este sanatos, analizele sint perfecte, maduva si-a inceput activitatea, ( dupa atita “hrana” ) produce singe sanatos, iar Eva si Alexandra sint atit de fericite, ca niciodata.

    Eva a devenit o printesica in miniatura, danseaza si ride toata ziulica.
    Se bucura de viata ei pe care o merita din plin.

    Vreau sa va spun ca marti, cind i-au scos cateterul au sarbatorit acest eveniment, medicii si tot personalul au inconjurat-o i-au cintat , au aplaudat-o si i-au facut cadou, Eva a fost f. fericita fiind in centru atentiei.

    Nu numai Eva si familia se bucura de aceste vesti , ci si noi si chiar si personalul care au tratat-o , din nou au avut succes, din nou se pot bucura de efortul pe care l-au depus, dind roade, fiind in acelasi timp si mindrii de ei insisi.

    Danke !!
    Frau Doktor Gnekow , Westphal , Storck, Ahnert,
    Herr Doktor Frühwald, Hornstein , und alle anderen die , die unseren kleine Prinzessin Eva-Maria Grigoresu behandelt habt,

    DANKE DEUTSCHLAND !!!!!!!!!!!!!

    Eu nu mai am cuvinte…. ma bucur nespus de mult, si ii multumesc bunului D-zeu ca ne-a ascultat rugamintile si i-a fost alaturi Evei, si i-a dat puterea si rabdarea sa treaca peste aceste grele proceduri si atit de indelungate.

    Iar voi, oamenii de suflet, tuturor cititorilor, care ati asteptata cu sufletul la gura vesti de la mine, va multumesc din suflet pentru ca ati ramas alaturi de noi, pentru multumirile si gindurile bune adresate mie, MULTUMESC DIN SUFLET.

    O sa va anunt cind va pleca acasa, la casa ei adevarata, la Bucuresti.

    Ramas bun tuturor – Nedelia Schwager

  • Duminica, 9 Octombrie 2011
    Buna ziua,

    Astazi vesti si mai bune…

    Eva s-a transformat intr-o fetita f.f.f. frumoasa de nerecunoscut.
    I-au crescut genele, sprincenele, parul ii creste de la o zi la alta, fata a primit culoare maslinie, ochii ii sint precum cristalele, zimbetul mereu pe fata ei, este vesela, ride mereu cu pofta.
    Analizele ii sint tot mai bune, leucocitele , trombocitele si hemoglobina sint in crestere.
    Leucocitele erau la 1700, iar daca pina vinerea urmatoare ii cresc pina la 2000 , vineri ii va scoate cateterul.
    Asta este un semn bun. Acum ia seara cite o pastiluta de cito. Atit.
    Cum v-am spus maduva lucreaza, produce singele sanatos, mult asteptat.
    Alexandra parca a primit si ea viata, este vesela, mereu fredoneaza o melodie, mereu cu zimbetul pe buze, ….iar eu… sint f. fericita sa le vad asa …..
    Inca nu se stie cit vor mai sta, dar dupa parerea mea , poate mai o luna pina Eva este stabilita definitiv.
    Va mai aduc vesti, deacum doar bune si f. bune…
    Salut toata lumea buna
    – Nedelia Schwager

  • Duminca, 21 August 2011
    Buna ziua,
    Am fost sa o vizitez ieri pe Eva

    Le-am gasit acasa, Am aflat de la Alexandra ca in ultimele 3 saptamini cit eu am lipsit, fiind in concediu, au avut celel mai grele zile de cind a inceput aceasta poveste. Eva a facut o infectie la plamini, si febra f. mare, fiind nevoiti sa -i intrerupa tratamentul, i-i s-a administrat antibiotice, chinuri, suferinte la maxim. Eva a suferit enorm de mult de data asta, a facut si apa la plamini, neprimind aer, a fost mobilizata de aparatul care o ajuta sa respire, riscul era mare sa i -i se opreasca inima, …of .. doamne.
    Nu a mai putut umbla deloc, i-mi zicea mie Eva,” piciorusele astea nu vor sa ma mai asculte nicicum”.Acum a inceput din nou sa mearga, dar mai greoi.
    Au trecut totusi cu bine si peste acest obstacol, care a durat 2 saptamini.

    Evei i-a cazut de data asta tot parul, genele si sprincenele. Se amuza de chelia ei :) .

    S-a umflat la fata din nou ca un dovlecel. Este de nerecunoscut.

    Totusi ceva i-a ramas bun, ride, este vesela, se joaca, se uita la desene animate, se da pe leagan.
    Am petrecut o zi frumoasa cu ele si mai ales cu Eva ca ne-am jucat ascunsa, ne-am dat pe leagan, am modelat cu plastelina, am facut o gradina zoologica din lego.

    Asa ca din cauza acestui impas, s-au aminat tratamentele, si vor dura ceva mai mult decit a fost stabilit.
    Astazi ii vor da din nou singe. Analizele oscileaza tot timpul, ceva normal spun medicii.

    Alexandra este f.f. obosita si psihic si fizic. I-mi spune ca nu mai poate si nu mai vrea. Abia asteapta sa se termine toate astea sa mearga acasa. ii este si dor de scoala si de tot ce a “ramas acasa”. grijile, emotiile, frica , gindurile, incep sa o darime, dar i-si aduna toate fortele si lupta mai departe.

    S-au bucurat de vizita mea , ca de obicei si eu m-am bucurat ca le-am vazut din nou.

    Sa le tinem pumnii mai departe si sa ne rugam pt. ele sa le dea bunul d-zeu putere sa poata sa treaca peate toate, iar Evei sa-i fie alaturi sa-i vindece toate suferintele.

    Multe salutari, – Nedelia Schwager

  • Joi, 14 Iulie 2011
    Buna ziua,

    Am fost la Eva, pe care am gasit-o la ea “acasa”, cam suparata si trista deoarece acest protocol este f.f. dur, atit de dur ca nici un adult nu l-ar suporta, dupa spusele doctoritei,
    Cu toate astea, Eva , ca si celelalte prorocoale,il suporta fara complicatii , singura suparare este ca se simte mereu f. obosita, mereu vrea sa doarma, nu este vesela asa cum o stiu eu, nici chef de vorba nu avea, nu avea chef de nimic.

    Orice vroia, incercam sa-i facem placerea, dar in secunda urmatoare nu mai vroia, se lupta cu ea insisi, nu ii era nimic pe plac.

    Mi-a spus: nu stiu ce este cu mine ca mieste mereu somn si nu pot sa dorm , cred ca de la timpul asta ploios, care ma oboseste asa de tare: iar eu i-am raspuns: “Lasa ca sti tu, ca dupa ploaie vine soarele si apoi o sa te simti f. bine”

    Asa ca nu prea am facut multe ieri, ca era in camera la somn, cu toate ca nu a dormit doar statea in pat.
    Doamne .. era sa uit marea bucurie pe care mi-a spus-o Alexandra.

    ANALIZELE II SINT….BINE!!! . Adica leucocitele, trombocitele si celelalte, toate au ajuns la normal, asa cum trebuie sa fie,oameni buni ce ziceti?
    Plus de asta i-a mai crescut ceva , parul.

    Am mai intilnit o fetita acolo tot din Romania de 2 ani jumate, Delia, care si ea sufera la fel ca si Eva. Doamne ca ma doare sufletul cind le vad atit de mici, de fragede si atit de nevinovate. Cit de greu le poate fi, nu ne putem noi inchipui.

    Sa-i uram in continuare Sanatate, sa-i tinem pumnii sa scape odata de toti piticeii. si Evei si Deliei.
    Salutari la toti si sanatate
    – Nedelia Schwager

  • Luni, 27 Iunie 2011
    Buna ziua la toata lumea,

    Am fost din nou sa vad pe Iubi al meu, Eva,.
    Din pacate am gasit-o in spital, nu trebuia deja sa fie in spital, dar duminica noaptea iar a facut febra si au dus-o sa o vada. Au tinut-o toata ziua si spre fericirea ei si a noastra, nu a mai avut febra toata ziua.

    Am gasit-o dormind si am stat linga ea cu buni sa o supraveghem. Cind i-a luat temperatura s-a trezit si m-a vazut, mi-a zimbit si s-a bucurat de vizita mea. Am stat toata ziua cu ea in salon si ne-am jucat, deoarece a primit si singe si infuzie.

    Parca i-a mai venit putin pofta de mincare, a mai mincat putin.

    Este vesela tot timpul este plina de viata, mereu este ocupata cu ceva.

    A fost si Doamna Doctor sefa la ea si ne-a spus ca amina inceperea tratamentului cu cito cu 2 zile, deoarece singele care l-a primit trebuie sa se stabilizeze intai apoi ii fac iar ceva analize si apoi in functie de analize incepe cito.

    Eva era curioasa ce a zis doamna Docror, cum ii sint analizele si ce ii face a doua zi. Am linistit-o spunindu-i ca febra i-a scazut si este totul f. bine si nu ii face nimic a doua zi doar ii ia temperatura.

    Infectie nu i-au gasit si nu-si dau seama de ce a facut febra. O mai tin sub control cu temperatura.

    La plecare mi-a spus ca singura fericire pe care o are, este cind vin la ea si de ce plec? , pentru ca ea ma lasa sa dorm in patul ei.

    M-a lasat fara cuvinte.I-am promis ca dac termin treaba o sa revin, si am batut palma la promisiune.
    Asa ca o sa mai revin.

    Cu drag – Nedelia Schwager

  • Luni, 13 Iunie 2011
    Buna ziua,

    Au venit din clinica duminica, dupa ce au terminat al 2-lea protocol, pe care Eva l-a suportat fara complicatii.
    A facut doar o cadere psihica din cauza dorului de casa, de casa din Bucuresti, nu mai vrea decat acasa la Bucuresti.
    Nu a mai putut umbla si nu mai avea reflexe la picioruse.
    Medicii i-au facut toate investigatiile, inclusiv RMN, dar nu au diagnosticat-o cu nimic, au constatat ca pe baza psihica.

    Acum si-a revenit.

    Deci, la vizita mea le-am gasit obosite, putin triste, dar cind m-au vazut le-a aparut zimbetul pe fata, am stat de vorba, Eva mi-a spus ca se simte bine, i-am adus pufuleti romanesti, ca doar astia maninca.

    Ne-am jucat in parculetul din curte, ascunsa, s-a dat cu hinta, am alergat. Are f. multa energie si este plina de viata.

    O minune se intimpla ca-i creste parul in virful capului, unde i-a cazut.

    Peste 2 saptamini incepe ultimul protocol, al treilea, care tine 53 zile.
    V-am spus ca fiecare protocol este compus din mai multe faze cu pauze intre ele.
    Deci mai are ultimul protocol, sa-i tinem pumnii sa treaca si pe acesta cu bine si sa-i fie in final analizele asa cum trebuie.
    Alexandra este trista, mi-a povestit de Eva si a izbucnit in plins, dar am incurajat-o la “ultima suta de metrii”.
    II este dor de copii ei de la scoala de tot ce a ramas acasa, de copilul ei Radu, de sot, de toti prietenii.
    Parca e cam la captul puterilor, dar se lupta cu toata fiinta ei sa o duca la capat, asta este telul ei, si al nostru al tuturor.
    Cu drag si sa auzim de bine
    – Nedelia Schwager

  • Marti, 16 Mai 2011
    Buna Ziua,

    Astazi am fost din nou sa vizitez fetele mele, care ma asteptau cu mare nerabdare, mai ales Eva.
    A fost tare bucuroasa de vizita mea si mi-a impachetat un cadou si nu mai avea rabdare sa mi-l dea. Erau niste bombonele impachetate intr-un servetel cu Hello Kity si lipit un puiut de gaina, doamne cu cita bucurie si cu cit drag mi-i l-a dat.

    Am intrebat-o ce a mai facut in ultimul timp, pe unde a mai fost si cu cine s-a mai intalnit?.
    Mi-a spus ea, Eva, ca a fost in clinica din nou dar nu a fost rau, doar ca nu mai vroia sa stea acolo ci sa vina acasa.
    Mi-a spus ca se simte “bine” si nu a durut-o nimic cit a stat in clinica.

    Mi-a spus ca iar trebuie sa mearga peste o saptamina. Felul cum mi-a spus mi-am dat seama ca nu are de ce sa-i fie frica.

    Am fost intr-un parc, unde se afla o baltuta plina cu pestisori si o familie de ratuste, le-a dus piinica.
    Eva cind a vazut ratele a luat-o la fuga spre ele, credeam ca si sare direct peste ele de bucurie. A fost atit de bucuroasa cind le-a vazut, dar parca si ratustele, ca nu au fugit de ea, i-au stat aproape. Le-a hranit cu piinica.
    Apoi ne-am plimbat prin parc putin, am carat-o in spate, cu calutul si striga ” di calut, di calut”. A fost tare bucuroasa si a ris cu mare pofta.
    Spre seara am intrat in camera si am pus din nou… muzica.. si am dansat , a fost f.f. fericita. Eva iubeste tare mult animalele si muzica. Astea sint pasiunile ei.
    Martea viitoare incepe din nou un protocol, care este mai dur, si la care pot, doar pot, sa apara complicatii de tot felul.
    Dar eu nu cred ca vor aparea, pentru ca Eva a raspuns la fiecare protocol f.f. bine asa cum au asteptat si medicii, fara complicatii.
    Pina acum totul a mers ca pe snur.
    Citeodata are stari de frica, se sperie repede, cred ca de la tratament.
    In rest este vesela, mereu ocupata cu ceva si vorbeste intr-una si ne povesteste.
    A slabit iar, i-a disparut dovlecelul de pe fata.
    Cam atit,
    Salutari si s-auzim de bine
    – Nedelia Schwager

  • Luni, 9 Mai 2011
    Buna ziua la toata lumea,

    Le-am vizitat pe Eva si Alexandra luni, 2 Mai.

    Le-am gasit la fel ca de fiecare data.
    Eva a suportat cu bine protocolul care l-a facut pina in 30 Aprilie.

    La acest protocol , care a fost destul de dur, a trebuit sa stea in spital pt. a elimina prin urina ceva acid , de aceea a trebuit sa-i analizeze fiecare pipi pe care l-a facut , nu a mai vroia stea in spital , a vrut acasa.
    Doamna Doktor este multumita cum a primit si a suportat Eva , acest protocol.
    Mai are inca protocoale de facut, tot mai grele si mai dure.
    Sper si le doresc sa le suporte la fel de bine.
    A slabit tare mult, v-am spus ultima data ca nu maninca aproape nimic, doar cu pacaleli si compromise.
    Totusi este vesela, ride se joaca in camera cu jucarioarele ei.

    Pe linga toate astea si-a facut multi prieteni si este tare iubita de tot personalul.
    Cam atit , va mai anunt cind mai aflu ceva.
    Salutari la toti cei ce citesc. Multa sanatate
    – Nedelia Schwager

  • Miercuri, 20 Aprilie 2011
    La multi ani, Alexandra !
    Sa ai puterea sa lupti, sa ai puterea sa rezisti si sa ai puterea sa traiesti bucuria vindecarii Evei!

  • Marti, 12 Aprilie 2011
    Buna Ziua,

    Am fost doar ieri la Eva, deoarece am suferit o alergie la polen si am stranutat rau. Din cauza stranutului nu am vrut sa-i fiu in preajma. Eva a fost (cu noi, toate) sa-i ia singe pentru hemograma. Erau iara cam scazute toate, dar medicul a linistit-o pe Alexandra zicindu-i ca este normal sa fie asa in timpul tratamentului.
    Eva a slabit cam mult, este subtirica tare, nu maninca din cauza ca-i este schimbat gustul, totul ii este acru.

    Cu toate acestea Eva este tare vesela , ride, face glume, danseaza, …ne distreaza.
    Are totusi o suparare: ca nu poate merge in parcuri de copii, la cumparaturi, la gradina zoo (cum v-am mai spus are sistemul imunitar cazut si trebuie ferita de virusi, bacterii, microbi etc.), chiar si eu am stat la distanta si tot timpul cu masca.

    Imi spune mereu :”Vreau.. dar nu e voie…” – este foarte constienta de ceea ce are de facut, si-a invatat toate “lectiile”.

    Va incepe pe 20 aprilie, chiar de ziua mamei ei, tura a treia de citostatice. Vor fi citostatice dure si foarte grele, mai grele ca ultima data. Sper, si le sustin in continuare, sa treaca repede si usor si peste perioada asta.

    Eva si-a pierdut aproape tot parutul, dar ea stie ca-i va creste altul mai lucios si mai frumos.
    Azi i-am dus o palarioara de vara si o posetuta dotata cu farduri, oja, ruj si o pereche de papucei, caci ai ei o string deja ( i s-au umflat rau piciorusele). A fost tare incintata! I-am dus si un paharel cu capac din care sa-si bea suculetul de sfecla rosie cu morcovi , mere si lamiie, pe care i-l face zilnic Alexandra .
    Tare m-am bucurat ca i-am putut face o bucurie…
    M-a servit cu ciocolata si suculet spre multumirea cadourilor.
    Mi-este tare draga,.! Eva este ca un balsam pentru sufletul meu…

    Sa-i raminem in continuare alaturi. – Nedelia Schwager

  • Joi, 31 Martie 2011
    Buna ziua tuturor.

    Am fost Joi 31.3.2011 la Eva.

    Era cam palida, ii scazuse leukocitele, a primit singe si perfuzie pentru asta a trebuit sa ramina in spital internata sa fie sub supraveghere.
    Nu prea a avut pofta de mincare . A hranit-o tot cu pacaleala,
    Au modelat azi o posetuta in forma de fluturas , au colorat-o si decorat-o. Miine vor face o rama de poza f. frumoasa.
    Au intilnit o alta fetita de 15 ani parintii din Ro. dar stau in Germania, stau de vorba impreuna, se joaca.

    Am fost putin trista pt. ea, m-am necajit pt. leuko astea care scad. De ce scad ele, de ce nu urca? Mi-a fost asa de mila , ca deabia mi-am stapinit lacrimile. Ea lupta pt. viata ei, incearca mereu sa-si acopere suferintele cu alte ocupatii.
    Eva este pe zi ce trece mai constienta de ceea ce se petrece cu ea. Mi-a spus” mai bine i-mi dau singe ca se termina mai repede decit perfuzia”. Trebuia sa se plimbe cu Infuzomat-ul, (asa se numeste aparatul prin care se administreaza tratamentul, singe etc.)dupa ea si ii era incomod.

    Stie totate demersurile de acolo, mie mi-a spus sa-mi pun masca, si ea trebuie sa poarte masca.

    De dimineata au fost sa-i schimbe pansamentul de la cateter si a primit acolo o jucarie, si mai vrea acolo.Deci nu-i este frica .
    Mi-a aratat un Doctor tare frumusel de care ea “s-a indragostit”.
    Da are Eva gusturi nu gluma:), si medicul o place pe Eva , cind o vede o striga, ii zimbeste si-i face cu mina.
    Eva isi saluta toti medicii intilnind-ui pe hol stau de vorba, medicii isi iau timp pentru ei, chiar se joaca cu ei daca vor, este tare iubita de tot personalul, pentru ca este asa cum este ea.Mai departe vedeti filmuletul
    Sanatate la toti si va rog nu uitati sa ramineti in continuare linga Eva si familia ei.
    – Nedelia Schwager

  • Duminica, 27 Martie 2011
    Buna ziua,

    Astazi vesti ceva mai bune decit ultima data.

    Am fost marti 22 martie la Eva. Le-am gasit bine , putin mai bine decat data trecuta.
    Au iesit putin la aer curat si trebuie sa stiti ca Eva si-a revenit bine cu mersul.
    Am stat afara cam 45 minute. S-au facut obrajorii rosii, rosii… ca macul. M-am distrat de minune, e un copil deosebit.
    S-a imprietenit cu mine si m-a luat de mana. Uitandu-se in ochii mei mi-a zis: “hai sa ne jucam!” . Mi-a inflorit sufletul in acel moment. M-a si alintat “Nedeliuta”.
    Astea au fost semne bune, bucurie, fericire, multumire. etc.
    A invatat si citeva cuvinte in lb. germana, m-a uimit spunandu-i la iepure ” Hase” in timp ce ne uitam pe o carte cu animalute .
    Stie si sa numere in lb. germana pronuntand perfect , ca o nemtoaica.
    A recunoscut numele tuturor doctoritelor si asistentelor de pe sectie uitandu-se intr-o fotografie din revista clinicii.
    Este foarte inteligenta si desteapta.

    Alexandra, incearca mereu sa ascunda durerea sufletului ei, nu se simte prea bine ” la straini”, dar am incurajat-o spunandu-i ca toate sacrificile sint pt. binele fetitei ei si D-zeu ii va da putere in continuare sa ajunga la finalul fericit. Trebuie sa reziste si asta stie, dar, ii este dor de casa, de familie, de prieteni, de tot ce a lasat acolo.
    De aceea ma mai duc eu la ele, sa nu se simta asa singure.

    Mai tirziu, cand se va mai incalzi, o sa mergem, daca ne va permite d-na doctor, prin parcuri , Gradina zoo.
    Eva a gasit deja un fluturas cu o gradina Zoo cu animalute si m-a rugat sa ma interesez unde si cand se poate vizita.
    Sper cat mai repede.

    Astazi, 25 martie, a inceput din nou cito. Doctorita spune ca Eva este intr-o stare buna (raportat la boala ei) si ca este multumita cu evolutia.
    Nu mai este in spital. Merge la clinica si sta intr-o camera cat ii face cito si apoi se intoarce la ea “acasa”. La ea “acasa” inseamna, acum, Eltern Haus casa familiei care
    este langa clinica , doar trece 10 pasi printr-un parculet, si gata. Nu o doare nimic, nu se simte rau de la cito, este un copil ” curajos. In bundita aia alba, i-am zis ca arata ca un ursulet polar iar ea a mi-a raspuns: “nu , ca un mototol arat!”

    Cam atit in speranta ca veti vedea si pozele si video , care va vor spune mai multe.
    Sanatate multa la toti.
    – Nedelia Schwager

  • Duminica, 20 Martie 2011
    Buna ziua, Va mai aduceti aminte ce povestea Nedelia la sosirea Evei in Germania?
    Ca a vazut un copil bine din punct de vedere psihic, un copil vesel, un copil vorbaret…
    Vreau sa o vedeti pe Eva, in cateva fotografii… si desi este tot “dovlecel”, este Eva pe care o stiam inainte de boala!
    ” – Castelina

  • Luni, 14 Martie 2011
    Buna seara.
    Vesti bune astazi,
    Am fost la Eva. Pe care am auzit-o, deja de pe hol, cantand.
    Azi a fost tare vesela: a cantat, a dansat, a desenat , tare multe a facut astazi…
    A fost foarte fericita si trebuie sa va spun ca supica mea a fost taaaare buna! Nu a mai vrut nimic din spital, “doar supica si piure de la Nedelia”, i-a zis lui mamaie.
    De miercurea trecuta a inceput tratamentul cu citostatice si il primeste foarte bine, fara nici un fel de efecte negative.
    Dupa amiaza a primit si sange, dar nu a remarcat. Se uita la Ms. Bean si radea.
    Vreau sa va spun ca au un aparat ( nu am vazut nici eu pana acum asa ceva) prin care se administreaza tot tratamentul Evei, aparat care face totul singur, dozare, viteza, transfuzii …Totul prin cateter.
    Nu a fost niciodata intepata. Eu nu a trebuit sa parasesc , camera oridecate ori au venit doctorita sau asistentele.
    Eva o iubeste tare mult pe Marion (o asistenta imbracata in pistolar care a intampinat-o pe Eva la sosirea in spital, va mai aduceti aminte?). Cand a vazut-o azi, a pupat-o, a strins-o catre ea, a spus ca e sora ei geamana.Se simte foarte bine din punct de vedere moral. A uitat de dorul de casa.
    Spre sfarsitul saptamanii vor parasi salonul si vor face o pauza de aproximativ 7 zile , vor sta aproape de clinica, in casa “familiei”, casa in care stau toti parintii copiilor bolnavi de leucemie si internati in aceasta clinica.
    Un fel de “acasa” pentru copii.
    Si inca ceva foarte important: a inceput sa se desumfle “dovlecelul”…
    Arata foarte bine comparativ cu saptamana trecuta.
    Le-am parasit pe la ora 6 seara, fara sa amintesc ca plec acasa.
    Am fost bucuroasa de cum am gasit-o pe Eva si familia ei.
    Sint pe drumul cel bun. Mai e putin si gataaaa…!!!
    Doamne ajuta la toti!
    Multa sanatate si noapte buna la toti!
    ” – Nedelia Schwager
  • Luni, 7 Martie 2011 – Reportaj Acasa TV

  • Miercuri, 9 Martie 2011
    Buna ziua,
    Trebuie, inainte de toate, sa urez “LA MULTI ANI !” tuturor mamicilor si tuturor doamnelor si domnisoarelor care au fost si sunt alaturi de Eva si de parintii ei.
    Trebuie sa-mi cer scuze ca scriu atat de tarziu dar tumultul evenimentelor m-a tinut departe de computer.

    EVA MARIA ESTE, DEJA, IN GERMANIA, LA AUGSBURG!

    Sa va prezint firul evenimentelor:

    Sambata, 05 martie, Eva este ACASA la ea. Momente emotionante pentru toata familia. S-a transformat in aceeasi Eva pe care o stiau: aceleasi replici, aceleasi cantecele, aceeasi forfota… Acelasi copil care s-a asezat in mijlocul camerei ei luand la rand fiecare jucarioara in parte, fiecare lucru ce ii apartine. Dar cu o diferenta: maturitatea! Nimic n-a fost intamplator. Pana si lucrurile care n-au interesat-o niciodata au fost atent studiate. Stia ca va sta foarte putin timp acasa. Si si-a refacut energiile.
    Duminica, 6 martie, a inceput febra bagajelor. O Eva care stie de ce sa fac bagaje, o Eva care vrea sa ia camera ei in avion.
    O mama care stie ca merge catre o alta sansa pentru copilul ei, o mama care plange cu sufletul ca mai are acasa un copil ce-i va duce dorul si de care va fi atat de departe si atat de mult timp.
    Toti fac eforturi ca tristetea sa nu-i copleseasca. Toti isi incarca sufletele cu energii pozitive si cu hotararea de a merge mai departe, oricat de greu ar fi pentru fiecare dintre ei. Important este ca Eva sa fie bine.
    Luni, 7 martie, dimineata devreme, EVA DECOLEAZA SPRE GERMANIA. Impreuna cu familia si cu un medic insotitor.
    Ajung la Augsburg, la clinica, unde ii intampina Doamna Nedelia Schwager, cititoare fidela a site-ului Evei, romanca stabilita in acest oras.
    Am sa va reproduc sms-ul primit de la parintii Evei dupa ce au ajuns: “Am ajuns cu bine, ne-am instalat in clinica… parca am fi intr-o alta lume…Comunicati tuturor aceste vesti!”.
    Marti, 8 martie, Alexandra Grigorescu , mama Evei, primeste cel mai frumos cadou din aceasta perioada… “ LA MULTI ANI, MAMI! “, alaturi de un zambet neasteptat.
    Sa le tinem pumnii, sa ne rugam pentru ele si sa le dea D-zeu o primavara luminoasa, plina de speranta!
    ” – Castelina

  • Joi, 3 Martie 2011
    Buna ziua,

    Revin cu stiri despre Eva. Dupa cum ati vazut in prezentarea de la Acasa Tv, Printesa noastra s-a transformat intr-un veritabil dovleac. Intr-un dovleac frumos care incepe sa se bucure de lucrurile bune care i se intampla. Si vi le relatez in ordinea petrecerii lor.
    − Vineri, 25 februarie, a fost o zi plina pentru Eva. A reusit cu brio interventia de montare a cateterului.
    − Duminica, 27 februarie, a fost prima zi in care „fluturasii” au zburat si nu s-au mai intors. Prima zi cand Eva a dormit 2 ore legate.
    − Marti, 1 martie, seara agitata. Eva a facut febra mare (39) cu vomismente si scaune diareice. Si a facut si alergie la Nurofenul care ar fi trebuit sa-i scada febra. S-a amanat citostaticul pana la rezolvarea problemelor digestive.
    − Duminica, 6 martie, sau luni, 7 martie, Eva va pleca din tara. Destinatia este Augsburg, Germania.

    Speram ca totul sa fie bine! Si speram ca aceasta primavara sa le aduca Evei si mamei ei numai bucurii! Sa le tinem pumnii si sa le uram succes! ” – Castelina

  • Vineri, 25 februarie 2011 – Reportaj Acasa TV

  • Marti, 22 februarie 2011
    Buna ziua,
    Revenim cu vesti despre Eva.
    Nu sunt prea bune. Pentru ca are dureri mari de cap. Si este foarte intoarsa. Acum plange, acum rade, acum tipa… Nimeni si nimic nu-i mai poate intra in voie. Nici macar mami sau tati… Si mananca continuu…Pana si somnul este un chin pentru ea. Cosmarurile nu-i dau pace.
    Datorita faptului ca operatiunile de montare-demontare a cateterului i-au produs sangerari, pe fondul tratamentului citostatic, va povesteam data trecuta ca s-a revenit la traditionala branula. Numai ca acum „fluturasul” a fost montat la picior… pentru ca manutele ei nu l-au mai suportat. Odata cu aparitia sangerarii s-a decalat programul de citostatice si ca urmare data probabila la care Eva va pleca din Fundeni este 3-4 martie.
    Pe 7 martie ea va parasi tara. Sau, ar trebui sa paraseasca tara. Si spun ar trebui, pentru ca, desi clinicile din afara si-au dat acordul de a o primi, niciuna nu ne-a putut confirma intrarea cu aceasta data.
    Speram ca in aceste doua saptamani ce le mai avem la dispozitie sa apara si un raspuns final.
    La rubrica „Documente medicale” va atasam costurile estimative avansate de doua dintre clinicile cu care s-au purtat tratative.
    Pe rubrica” Media” veti putea urmari un scurt moment umanitar initiat pentru Eva de o televiziune locala din MontPellier, Franta.”
    - Castelina
  • Luni, 14 februarie 2011
    Buna ziua,
    Vin cu stiri noi. Si bune si mai putin bune.
    Sa incep cu cele bune: in urma ultimelor analize aflam ca Eva are o reactie pozitiva si ca organismul ei raspunde bine acestei prime etape a citostaticelor. Va termina aceasta etapa peste doua saptamani, aici, in Fundeni.
    Vestile mai putin bune sunt legate de dificultatile de zi cu zi. De pilda, joi, dupa ce i s-a scos branula, i s-a montat, sub anestezie generala, cateterul mult asteptat. La ce i-a folosit? La nimic. Pentru ca, la cateva ore dupa montare, s-a constatat ca acesta nu functiona si ca urmare nu putea fi folosit. A fost sigilat, dupa aceea extras si s-a revenit la metoda traditionala, branula. Numai ca de data acesta “Fluturasul” a necesitat foarte multe intepaturi. Pentru ca venele Evei refuza sa se mai arate. A fost nevoie de interventia mai multor asistente pentru a prinde vena mititica.
    In rest… perfuzii, injectii, durere, suparare.
    Va atasez si o fotografie din spital a Evei , fotografie care exprima foarte bine ceea ce Printesa ne spune in fiecare zi: “Nu mai vreau sa sufar!”
    - Castelina
  • Miercuri, 9 februarie 2011
    Of, Doamne … Astazi a fost cumplit pentru Eva noastra.
    I s-au recoltat cinci eprubete de sange, i s-a facut punctie medulara, i s-a schimbat iara branula si pe deasupra a trebuit sa suporte si doua injectii.
    Iar maine va trebui sa suporte si montarea cateterului.
    Si toate acestea in conditiile unor manute si a unor picioruse foarte umflate, pe care mami le maseaza tot timpul, a unei burtici proeminente, a starilor de voma si a unui capsor umflat si cu dureri mari, care deja lasa firicele de par pe perna …
    Trebuie sa adunam toate energiile pozitive langa ea, sa o ajutam noi sa alunge piticeii si tot raul prin care trece …
    Voi reveni
    – Castelina
  • Duminica, 6 februarie 2011
    Spitalul Fundeni- etajul 6. Am fost la Eva.
    Gasim o Eva indispusa, apatica, trista, fara chef de vorba, raspunzand doar prin miscarea capului. Ii facem cu mana din usa, dar n-are chef de noi… Noi venim de-afara, de la aer… ea sta inchisa in acea camera unde tot Universul ei s-a naruit acum trei sapatamani.
    Plange in continuare, la fiecare deschidere a usii. La doua-trei zile i se schimba branula, fluturasul cum ii spune ea. Nu mai vrea injectii, decat daca i le face mami iar prin fluturas vrea doar apa, ca sa n-o mai doara. Este impresionant cat de indurerata este. Nici macar dvd-urile cu desene animate n-o mai intereseaza.
    Despre starea de sanatate nu stiu cum sa ma exprim.
    Daca ma raportez la perioada de dinainte de depistarea bolii, este o Eva de nerecunoscut.
    Daca ma raportez la ce este acum, la faptul ca este sub citostatice, trebuie sa va spun ca incepe sa se umfle, transformandu-se in dovlecel, este foarte palida si s-a instalat si starea de voma. O stare care-i persista. Si pe care medicii incearca s-o combata cu un adjuvant introdus prin perfuzie. Daca se intampla si altele? Cu siguranta, da, are tot felul de pofte pe care nu le-a manifestat pana acum: vrea pizza si vrea multe dulciuri. Probabil ca o parte a efectelor chimioterapiei.
    Sa va spun si despre “mami”: o femeie socata de boala. Si de modificarile ce au loc. Si de impresia ca nu face tot ce se poate pentru copilul ei.
    Cand vom mai merge la spital, va vom mai scrie …
    – Castelina
  • 3 Februarie 2011
    “Asa cum stiti, a inceput tratamentul cu citostatice si se simte relativ bine, valorile din sange sunt normale pentru perioada asta, ceea ce inseamna ca raspunde bine la tratament, singura ingrijorare a doamnei Alexandra si a medicilor fiind apatia fetitei.Eva cea plina de viata pe care o stim noi, nu mai are chef de nimic, nu se mai joaca, nu mai vrea povesti, nu mai vrea jocuri, nu prea vrea nimic.
    Eu am trecut printr-o situatie relativ similara si imi aduc aminte ca nici eu nu doream nimic in acea perioada si ma enerva toata lumea, inclusiv cei care erau aproape de mine…..eram depresiva.
    Probabil ca si micuta Eva, fiind obligata sa stea intr-o singura incapere doar cu mama si bunica, fara contact cu altcineva, este trista si probabil ca nici nu poate sa explice (ca noi adultii toate starile prin care trece), nu se poate exprima si se interiorizeaza.
    Oricum chiar cand ma pregateam sa plec ( eu nu am intrat in rezerva in care se afla ci ma aflam in fata usii si discutam cu doamna) bunica a deschis usa si mi-a zis ca Eva vrea sa ma intrebe ceva, si m-a intrebat “”Nesrin stii sa faci papanasi”" ? M-am bucurat tare mult de intrebarea ei si i-am promis ca miine ii voi face si ii voi duce.
    Sper ca nu v-am plictisit….daca doriti va voi tine la curent cu starea Evei de cate ori ma voi duce pe la ea.”
    - Nesrin OZTOPCU
  • 31 Ianuarie 2011
    Eva a inceput chimioterapia. Urmeaza pentru ea o perioada si mai grea pentru ca tratamentul cu citostatice e unul dur, cu efecte secundare care variaza intre ameteala, greata, voma, hepatotoxicitate, tulburari de transit intestinal.
  • 26 Ianuarie 2011 – 31 Ianuarie 2011
    Dupa ce in primele zile ale tratamentului de stabilizare, organismul Evei a raspuns mai greu acestuia, spre sfarsitul saptamanii Eva a raspuns foarte bine corticoterapiei  si este pregatita pentru inceperea chimioterapiei.
  • 25 Ianuarie 2011
    S-au recoltat probe pentru testul molecular si testul citogenetic. Aceste teste vor clarifica mai exact stadiul in care se afla Eva si variantele de tratament viitor (tratament in afara tarii, transplant)
  • 21 Ianuarie 2011 – 25 Ianuarie 2011
    In aceasta perioada s-au efectuat o sumedenie de analize iar Evei i-a fost administrat un tratament de stabilizare (corticoterapiei) in vederea inceperii tratamentului cu citostatice.
  • 21 Ianuarie 2011
    Eva este internata de urgenta la Clinica de Hematologie Pediatrica Fundeni cu diagnosticul Leucemie Acuta Limfoblastica tip L1. Starea ei este netransportabila.

382 răspunsuri la Jurnalul Evei

  1. cristina spune:

    Multumim mult pentru vesti si asteptam si pe viitor altele.Sanatate multa.

    • anca spune:

      imi pare rau sa aud ca montarea cateterului a fost un esec ; un motiv in plus sa continuati tratamentul Evei intr o clinica in care montarea unui cateter nu este o problema ci un lucru obisnuit ( care se intampla zilnic si reuseste 100%).

  2. Gabriela spune:

    Multa sanatate si putere sa lupte Evei si parintilor ei!

    Multumim pt jurnal…o sa fie mai usor de urmarit evolutia ei decat pana acum cand verificam la fiecare sectiune printre comentarii

  3. o mama spune:

    Doamne ajuta! va rugam sa ne spuneti cu ce o mai putem ajuta pe Eva!
    Ne rugam pentru medici, personalul medical, familie si prietenii care ii ajuta! Sa-i spuneti Evei ca multi, muti oameni si copii sunt alaturi de ea si o asteapta sa se vada si sa se jaoce! Nu mai e mult! E doar un pic greu acum!

  4. Andreea spune:

    Daca as fi fost mai aproape cu siguranta as fi vizitat-o pe Eva. Sa ii transmiteti ca suntem alaturi de ea

  5. Sever Botezatu spune:

    Am citit noutatile despre Eva cu sufletul la gura, cred ca deschid site-ul asta de cel putin zece ori pe zi; va rugam sa ne tineti la curent si pe noi. Avem patru copii si ne intreaba fiecare despre ea ca si cum ar sora lor..

  6. adriana spune:

    Doamne, ajuta! Ne rugam si pentru ea sa suporte uraciunea acestei boli si ii dorim insanatosire grabnica.

  7. Gabriela spune:

    nici o veste de 2 zile?

  8. Adina spune:

    Buna ziua,

    Stiti cumva daca micutei Eva i s-au facut, de la nastere pana acum radiografii sau tomografii (CT)? Se pare ca ar fi o legatura intre acestea si aparitia leucemiei/cancerului la unii copii, iar in Romania se recomanda muuuult prea usor asemenea teste. Si familia noastra ne rugam cu totii pentru Eva Maria si-i dorim insanatosire grabnica! Cat de cumplit trebuie sa fie pentru parinti! Sa dea Dumnezeu sa fie bine si sa treaca cu totii cu bine peste aceasta incercare

  9. Gabriela spune:

    mai dati-ne va rog niste vesti despre Eva…nu mai stim nimic de ea de 3 zile…de fapt tot site-ul nu a mai primit nici un update de 3 zile

  10. SB spune:

    Am reusit sa strangem banii dar uite ca nu asta e totul..Bine ar fi sa putem prelua cat mai mult din frica, durerile, apatia, greata, izolarea, injectiile, senzatia de neputinta a mamei.. intr-un cuvant din patimile Evei; sa fim impreunapatimitori cu ea. Pentru nemernicia noastra insa, asemenea privilegii le sunt date doar sfintilor. Noua, celorlalti, ne raman doar lacrimile si ruga catre Stapanul.. Fii tare, Eva, si iarta-ne ca nu ne dorim indeajuns sa fim mai buni.

  11. Anca spune:

    Multa sanatate si putere Eva. Ne gandim la tine si iti tinem pumnii. E o lupta grea dar avem credinta ca vei izbandi.
    Curaj si parintilor.

  12. Luminita Petrean spune:

    Buna seara,

    Inainte de toate sanatate si multa putere pt Eva Maria, pentru mama si cei care sunt alaturi de ea si D-zeu sa le poarte de grija.
    Va scriu din partea organizatiei Salveaza Vieti. Am vorbit pe parcus cu dl. Cezar, tatal fetitei, si am oferit sprijinul nostru. Stitidaca au depus dosarul pentru plecarea in strainatate, la DSP si daca ne puteti da numarul de inregistrare al acestuia, daca putem ajuta si noi.

    Toate cele bune, Luminita

  13. Ana spune:

    Ma doare sufletul pentru suferinta Evei si ma rog ca bunul Dumnezeu s-o ajute sa treaca cu bine prin greaua incercare prin care trece si sa se insanatoseasca cat mai repede!

  14. adriana spune:

    sursa Rugaciunii: Acatist către Dumnezeu Fiul pentru izbăvire de boală
    http://www.ortodoxia.md/component/content/article/3525–acatist-ctre-dumnezeu-fiul-pentru-izbvire-de-boal

    Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!
    Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.
    De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i sufe­rinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.
    Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei.
    Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.

    • loredana spune:

      Ce rugaciune frumoasa Adriana .E cutremurator prin ce trece micuta Eva si familia ei . Mi se rupe sufletul .De nenumarate ori fie ca e zi sau noapte il rog fierbinte pe Dumnezeu , Maicuta Domnului si Toti Sfintii sa-i ajute pe toti copilasii bolnavi , sa le usureze suferinta , sa-i vindece ,si pe cei sanatosi sa-i fereasca de boli . Ma uit noaptea la baietelul meu cum doarme linistit si fara griji si ma gandesc : oare ce face Eva , poate dormi , are dureri , mamica ei probabil ca se roaga si plange …. Cei care aveti posibilitatea de a afla vesti despre Eva dati-ne si noua de stire cand puteti.
      Dumnezeu sa va tina in Bratele Sale si sa va mangaie . Va imbratisez cu drag

  15. Alexandra Cretu Gouzouasi spune:

    Of, of…Eva, drag dovlecel, nu fii suparata! Mai e putin si trece! Fii tare si lupta! Nu-i lasa pe piticei sa castige! Tu esti muuuult mai tare decat ei toti la un loc! Zambeste ca sa dispara toti, asa cum zice si mami a ta!
    Doare, te cred…. Dar o sa doar putintel si apoi, gataaaaaaaaaaaaaa!!! O sa mergi acasa si te vei juca toata ziulica cu papusele si cu copii…
    Inca putin , Eva!
    De-ai stii cati suntem alaturi de tine….
    De-ai stii cati dintre noi ar vrea sa te pupaceasca si sa alunge lacrimile pe pe obrajorii tai si tristetea din ochisorii tai….

  16. adrian spune:

    nu inteleg. s-au adunat banii si este tratata la fundeni ? pai nu era vorba ca va fi tratata in strainatate unde are sanse mai bune ? bani avem acuma, ce mai asteptam ?
    nu ma intelegeti gresit, sunt sigura ca asta vor si parintii ei. doar intreb sa vad de ce nu s-a intamplat nimic. in 1 februarie erau deja destui bani. acuma “avem” suficienti sa asiguram eventual si cel mai in siguranta transport daca trebuie, nu ?
    vreau vesti bine. ma doare sa citesc ca s-a unflat,c a vomita, ca e trista si ca plange.
    putem sa facem ceva sa ajutam s-o mutam la o clinica in strainatate ? daca da, ce ?

    • Castelina spune:

      Va multumim pentru interesul ce ni-l acordati. Dat fiind faptul ca ea a inceput aici aceasta prima etapa a tratamentului, va trebui sa mai ramana pana se termina. Adica, undeva, la sfarsitul lunii ianuarie.

      Dupa care, va pleca in strainatate.

      • Gabriela spune:

        sfarsitul luni februarie? s-a reusit internare la o clinica in strainatate? unde va merge pana la urma?

        • Castelina spune:

          Nu, doamna… sfarsitul lunii ianuarie. Avem, in momentul asta trei variante: Viena, Berlin si Augsburg.
          Ca sa obtinem acceptul lor definitiv, trebuie sa ne comunice medicul curant data aproximativa la care Eva termina aceasta prima faza din Fundeni.
          In momentul in care avem aceasta informatie, o trimitem catre clinicile din afara si vedem care din ele are disponibilitatea (ca nr.de locuri) cea mai apropiata ca timp.

          • Castelina spune:

            Aveati dreptate. Vorbeam de luna februarie. Imi cer scuze. Din cauza emotiilor si a oboselii, probabil…
            Mii de scuze! si multumiri pentru intelegere.

          • Gabriela spune:

            ma speriasem ca saracutza trebuie sa faca un an de zile tratamentul asta!!
            lunga o sa fie luna asta pt ea mititica :(

          • Nedelia Schwager spune:

            Doamna Doctor Castelina am mai scris si eu pe-aici parerea mea, eu stau de 20 ani aproape de Augsburg si m-as bucura tare mult sa vina aici ca sint medici foarte buni, as putea sa o ajut si sa o vizitez pe mama Evei in cazul in care s-ar hotari pt. Augsburg.
            Daca ar avea nevoie chiar si de translator.
            M-as implica cu tot ce-mi sta uin putinta doar sa se trateze draga de ea Eva.. noi dorim din tot sufletul sa se faca bine… avem nevoie de ea … de ochisorii ei atit de dragi si de zimbetul ei care ne-a intrat in sufletul nostru… atitor oameni din lumea intreaga.
            In fiecare zi abia astept sa vin acasa sa mai vad in ce stare este Eva. Va multumin din tot sufletul ca ne tineti la curent cu starea sanatatii Evei. O iubesc atiit de mult si-mi doresc din tot sufletul si rog pe bunul dumnezeu sa-i fie alaturi fiecare moment din viata ei.
            V-am mai scris si de doamna Margit din Buzias, si ea este tot origine nemtoaica, si ea este de recomandat.
            Ramine la aprecierea parintilor, dar vedeti ca sint multe posibilitati si banii s-au strins si se mai vor stringe, am donat si eu si am publicat pe toate siturile mele si prieteni si chiar surorii mele din Australia i-am povestit care si ea iubeste copii mai presus ca toate.
            Doamne ajuta-i . o zi si mai buna decit ieri. Cu drag Nedelia

      • adrian spune:

        doamne ajuta …
        luna asta scurta o sa fie foarte lunga in acest an …

  17. adrian spune:

    am uitat sa zic: multa sanatate. ne rugam pentru tine. sa fii tare sa poti sa treci peste toate astea.

  18. Monica spune:

    Doamne ajut-o sa treaca usor peste aceste chinuri. Doamne , da-le putere parintilor.
    Doamne Dumnezeule ai grija de toti ingerasii din lume si de ingerasul Eva.

  19. cristina cristocea spune:

    Putere Eva !!! Dumnezeu este cu tine si noi toti ne rugam Lui pentru sanatatea ta !

  20. Adelia spune:

    Saracutza… Groaznic ce se intampla unui copil de 4 ani :(

  21. magda spune:

    Mi se rupe sufletul cand citesc prin cate trebuie sa treaca acest ingeras. Sper ca tot acest chin prin care trece acum sa fie cat mai curand posibil doar o amintire urata din viata ei si sa fie din nou fetita pe care am vazut in imaginile de la tv, frumoasa, cu chip de inger… Ii doresc din inima multa sanatate si putere in continuare. Ma bucur sa aud ca va pleca in strainatate.

  22. katy spune:

    multumim ca ne tineti la curent cu starea evei.multa sanatate si sa se faca bine.sa fie curajoasa.

  23. loredana spune:

    Scumpa de ea cate trebuie sa indure . Si e atat de micuta si gingasa . Nu pot decat sa-L rog pe Dumnezeu si Maicuta Domnului sa-i dea putere , sa-i aline suferintele , sa o mangaie pe ea si pe mamica ei . Sa treaca cu bine peste aceasta grea incercare . Vreau sa ii rog pe cei care au posibilitatea , sa duca pomelnice la cat mai multe biserici ( fiecare dintre noi apartine de o parohie ) , cei care au parinte duhovnic – discutati despre posibilitatea de a o ajuta pe Eva , sa duca pomelnice la slujba Sfantului Maslu care se savarseste miercurea sau vinerea in fiecare saptamana , pentru EVA MARIA si mamica ei ALEXANDRA . Cei care ajung pe la manastiri se pot da acatiste de 40 zile pentru sanatatea Evei .

    DUMNEZEU SA-I AJUTE PE TOTI COPILASII BOLNAVI SI SA LE DEA PUTERE PARINTILOR LOR !
    Va imbratisez cu mult drag

  24. Gabriela spune:

    vai Doamne de ce trebuie sa treaca un copil asa mic prin atatea chinuri? :( (( trebuie sa fie bine si sa se faca sanatoasa!! nu exista asa ceva! atata dragoste cu care e inconjurata nu se poate sa nu se faca bine!…stau si ma tot intreb…nu stiu…chiar nu exista un alt tratament care sa o scuteasca de toate chinurile astea? de atatea impunsaturi?…toate clinicile din strainatate ar face acelasi lucru si acelasi tratament pt ea?

  25. degetica spune:

    ooof, mi se rupe inima:((
    Din experienta noastra: pe nepotica au tuns-o zero inainte sa inceapa chimio. ca sa nu aiba socul caderii parului.
    cateterul l-a avut montat de la inceput, si toate punctiile s-au facut sub anestezie generala.
    Montarea cateterului va fi sper de bun augur, pt ca toate aceste intepaturi sunt horror.

    Despre celalalte side effects, nu prea stiu, dar pot sa intreb. Niciodata nu am mai deschis subiectul cu ei, pt ca e extrem de dureros. Dar pot sa nu intreb direct mama nepoticii.

    Nu stiu nici daca acum Eva e transportabila, dar in principiu, da, cred ca in alta parte procedurile sunt mai eficiente dpdv traumatizarea pacietului.

  26. Marilena spune:

    Suferinta prea mare pentru un pui de om! Sigur, noi nu avem prea multa putere sa facem bine mogaldeata, dar speram in devotamentul medicilor si preamulta rabdare a parintilor! Curaj, noi va iubim si vrem sa strangem puiul mic in brate, atunci cand se va insanatosi! nu ezitati sa ne scrieti in jurnal! In fiecare zi astept vesti!

  27. Anca spune:

    Multa putere, pui de om. suntem cu gandul alaturi de tine sa alungam piticeii cei rai cat mai repede.
    Multa putere familiei

  28. Nedelia Schwager spune:

    Doamna Catelina,

    Va multumim ca ne tineti la curent , asteptam in fiecare zi cu inima la gura , sa auzim vesti bune despre Eva. Ma bucur si-i multumesc celui de sus ca-i este alaturi, dupa atitea suferinte macar sa aibe totul un sfirsit bun, sa scape pentru totdeauna de piticeii aia rai care o fac sa sufere.
    Multumim inca o data si asteptam din nou, vesti bune.

  29. Geno spune:

    Draga Eva,

    Sunt alaturi de tine si parintii tai in aceste momente grele din viata ta.. Si eu sunt bolnava de leucemie, am trecut prin cumplita experienta a chimioterapiei si stiu cat de rau este. Dar mai stiu ca aceste suferinte se vor termina si vor veni din nou zile senine in care te vei bucura din nou de tot ce ofera frumos viata. Ma rog pentru tine si ai tai sa va dea Isus forta sa depasiti aceasta perioada. Chemati-L in ajutor si cu siguranta va veni, caci El ii iubeste mai ales pe cei aflati in suferinta si intr-un mod cu totul special pe copii. Va spun asta din propria experienta si ma rog Domnului sa va calauzeasca pas cu pas spre vindecare. El continua sa faca minuni(eu am de 2 ani de cand sunt fara tratament).

    Va insotesc cu rugaciune, Geno

  30. Cristocea Cristina spune:

    Va multumim din suflet ca ne tineti la curent cu starea Evei. Acum, Eva face parte din viata noastra iar noi toti ii suntem alaturi si ne rugam pentru ea si familia ei. Doamne ajuta !

  31. Gabriela spune:

    Multumim de vesti!! si pt mine ca si pt multi altii din cate vad, mi-a devenit parte din programul zilnic sa deschid site-ul si sa caut vesti despre Eva…ne gandim la ea in fiecare zi…s-a mai concretizat ceva cu planurile de transfer in strainatate? cum spunea si cineva mai sus, sunt convinsa ca i-ar fi mai usor de suportat toate procedurile astea in alta parte…no offense pt nimeni dar cred ca stim totiii cum e sistemul medical in Romania din pacate :(

  32. Dorina Petrache spune:

    Draga Eva,

    Suntem cu gandul la tine si iti trimitem multa putere sa reusesti sa suporti tratamentul atat de greu pe care il faci…daca ai stii cati oameni se roaga pentru sanatatea ta,care te iubesc si iti doresc putere sa treci peste toate!Esti un mic inger si trebuie sa traiesti,lupta micule inger pentru viata ta!

  33. Monica spune:

    Ma bucur din suflet pentru micuta Eva Maria ca raspunde bine tratamentului insa chiar nu inteleg de ce nu se incearca imposibilul pentru a o transfera la o clinica din strainatate!! Sunt convinsa ca nu ar mai suferi atatea traume psihice mititica.
    Incercati oameni buni sa o duceti departe de sistemul Romanesc care nu este deloc avansat.
    Multa sanatate si…..putere multa!
    Monica

  34. andreiut spune:

    Ma bucur pentru vestile foarte bune pe care le-ati primit!

    Cateterul nu functiona pentru ca a fost introdus gresit sau era defect? Daca e vorba de a doua situatie le puteti spune medicilor ca pe viitor veti cumpara voi produse similare de calitate. Nici nu e vorba de multi bani. Spitalele sint obligate prin lege sa accepte oferta cu cel mai mic pret, chiar daca asta inseamna aproape intotdeauna si o calitate execrabila.

  35. Catalinas spune:

    ……………………………………………………………………………………………………………………………………………….Of Doamne!Micul ingeras…………………………………………………..Plang……..Ne-am straduit sa va ajutam cu cat s-a putut,dar greul este imens pentru micuta.Putere multa putere,ne rugam pentru voi!………………………………………………………………………………….

  36. CONSTANTIN ION spune:

    frumoasa eva maria sunt un bunic a carei nepoata se numeste tot eva maria,4 ani in decembrie 2010 ,suntem cu totii langa tine , eu am fost internat pana mai deunazi anul trecut alaturi de tine la etajul 6 la adulti , eu am scapat DEOCAMDATA si unul din telurile mele a fost si va ramane acela de a lupta cat de mult posibil cu moartea sa i smulgem cat mai multe fiinte neprihanite ca TINE … esti deja tare ,asa ca esti ma tare ca toti la un loc din jurul tau sau de pretutindeni , esti frumoasa ca cea mai frumoasa zana vezi tu , ma feresc sa spun inger ,ingerii sunt sus iar tu trebuie sa ramai zana pamanteaza eva – maria …

  37. ionela spune:

    am citit aceasta nenorocire de dimi cand am ajuns sunt terminata ,am plans ma doare capul ,imi pare tare rau de aceasta fetita frumosa si isteata,am si eu o fetita de 2ani,sa dea dumnezeu sa se faca bine,sunt atat de neputincioasa ca nu am cu ce sa ajut decat sa ma rog lui dumnezeu,putere mare parintilor,doamne ajuta

  38. CONSTANTIN ION spune:

    …contactati o va rog pe doamna dr. anca gros din freiburg germania … mail:
    anca.grosu@uniklinik-freiburg.de , au toate posibilitatile contactati o pe mail de urgenta,mult noroc
    cu stima bunicul constantin

  39. Mihaela spune:

    Ma bucur sa aud ca organismul Evei raspunde bine la citostatice, nu e zi in care sa nu intru pe site sa citesc vesti bune despre Printesica.Noi stim cu totii ca ea este o luptatoare si ca va reusi sa invinga boala cu ajutorul Lui Dumnezeu, a parintilor si a medicilor.
    Sa iti dea Dumnezeu putere in continuare sa lupti si sa invingi, fie ca toti ingerii sa vegheze asupra ta.
    Sunt alaturi de tine cu intreg sufletul meu!

  40. Cristocea Cristina spune:

    Ce mai faci Printesa mica, cum te mai simti…..? Noi suntem alaturi de tine cu tot sufletul ….si-L rugam neincetat pe Dumnezeu sa alungi piticeii ,cat mai repede si usor. Asteptam vesti bune….

  41. Coza Daria spune:

    Sunt fosta eleva a doamnei Alexandra si o cunosc pe Eva de cand s-a nascut. va puteti imagina prin ce spaima am trecut cand am aflat vestea… Am vazut-o pe Eva cand a venit la scoala, cu aprox. 3 zile inaintea venirii rezultatelor analizelor. Statea in curtea scolii, se dadea in leagan si se uita in gol. Avea fata alba si nu prea vorbea (un lucru nefiresc pt. ea). Am crezut ca este obosita, dar urma sa aflu urmatoarele zile adevarata cauza a comportamentului sau ciudat. As vrea sa pot face ceva! ORICE!!! Vreau s-o vad pe doamna zambind, pe Eva alergand ai razand pri curtea scolii alaturi de noi si de noua serie a doamnei. Cei mici( din clasa1) nu stiu decat ca Eva este usor bolnava si ne tot intreaba dece doamna nu mai vine la ei. Chiar daca ne este aproape imposibil sa nu lacrimam ( cel putin) atunci cand vorbim despre Eva, le spunem ca se va face bine in cel mai scurt timp,iar doamna va veni mai repede decat s-ar astepta. DE abia asteptam sa te faci bine!!!

  42. Gabriela spune:

    mai spuneti-ne ceva de Eva va rugam…ce se mai aude cu transferul la clinica? mai este doar o sapt si un pic pana la sfarsitul lunii cand se termina tratamentul…s-a reusit sa se obtina o internare undeva? aveti nevoie de ajutor in privinta asta?

  43. Dragii mei!! Luati copilul si duceti-l in strainatate. In tara noastra oamenii nu mor de cancer ci de efectele negative ale curei cu citostatice/radioterapie. Am pierdut in urma cu 6 zile unul din cei mai dragi oameni din viata mea fiindca medicul radioterapeut nu a putut sa aproximeze doza de radiatii care ar fi trebuit. Nu mai putea saracutul sa manance nimic si a murit fiindca organismul a cedat in urma unei “abstinente’ de aproape 2 saptamani de la mancare. In Romania nu se stie sa se dea tratamentul care trebuie, in dozele care sunt necesare, in functie de fiecare organism in parte. Daca banii nu reprezinta o problema luati-va copilasul si fugiti de aici!! Nu va lasati pacaliti de idei genul “stare fizica nu permite transportul”. Solicitati o a doua parere. Eventual tot in strainatate, daca va poate ajuta cineva.
    Este cumplit de dureros si iata, am aflat pe propria piele cat de cumplit de tragic este!
    Sper sa va dea Dumnezeu putere si fie sa faca in asa fel incat sa luati cele mai bune decizii.

  44. Marilena spune:

    Vrem vesti despre puiul de om! Suntem atat cat putem, cu sufletul alaturi de ea! Ii transmitem putere, putere si iar putere sa treaca peste clipele grele din viata ei!

  45. Raluca spune:

    Multa sanatate si putere. Eu sper din suflet ca absenta vestilor sa insemne mutarea printesei intr-o clinica din strainatate.
    Doamne ajuta!

  46. Monica spune:

    Doamne Ajut-o sa fie bine si sa ajunga intr-un spital bun pentru tratament.
    O precizare as dori sa fac: Ati luat legatura si cu Raluca Sandu? Stiu din media ca Mircea Sandu s-a vindecat de cancer intr-un spital din Franta. Incercati sa luati legatura cu ea, este mama si ea si poate va ajuta cu transferul Evei intr-o clinica foarte buna. Nu uitati ca sunt niste persoane influente si care au si trecut prin acest necaz.
    Sanatate multa Evei si familiei ei.
    Monica

  47. Pingback: Tweets that mention Jurnalul Evei | Grigorescu Eva Maria -- Topsy.com

  48. Gabriela spune:

    Off doamne! va tin pumnii sa primeasca o confirmare cat mai curand :( mai tineti-ne la curent cand aveti un ceva vesti despre ea va rugam…

  49. Marilena spune:

    Pui de om, ne-am dori sa auzim numai vesti bune despre evolutia…bolii!!!!!!!!!! Of, de ce trebuie ea sa plateasca pacate? Cu ce a gresit ingerasul acesta? O sa ma rog in fiecare zi pentru viata ei! Sa vina acasa, sa o strangem in brate!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! O iubim inainte de a o cunoaste pe papusica asta mica!

  50. Cristocea Cristina spune:

    Daaaa,asta trebui sa facem cu totii…..sa ne rugam ptr micutza printesa…..rugaciunea colectiva este foarte puternica !!! Am convingerea ca Eva va fi bine si cu totii ne vom bucura sa citim ca e bine, sanatoasa…..gata sa se joace !!! Imi doresc ca atunci cand Eva se va intoarce, sanatoasa, acasa sa ne intalnim cu totii in parc. Ce ziceti de propunerea mea ? Doamne ajuta !!!

  51. Buduruta Stefania spune:

    buna ziua…as vrea sa stiu daca banii stransi pana acum….vor ajunge pentru intregul tratament! ma gandesc ca pe langa tratament…sunt muuulte alte cheltuieli…iar in cazul in care nu ajung…lumea ar trebui sa stie..pentru a contribui in continuare! voi contribui si eu atat cat se va putea pentru ca acest ingeras sa treaca peste acest chin cu bine! Tot ce va pot spune….e ca simt ca micuta Eva va fii bine si se va insanatosi! Nu va pierdeti credinta!

    • Castelina spune:

      Buna ziua,

      In primul rand vrem sa va multumim pentru interesul acordat!
      In acest moment nu stim daca banutii stransi sunt suficienti.
      Avem pana in acest moment mai multe variante, la mai multe clinici, care ne-au comunicat preturile strict ptr. tratament. Acestea ar fi: – Viena-St.Anna-90.000 euro,
      Montpellier-Franta- 56.000 eur/luna, Augsburg-70.000 euro. Pe langa acestea apar costurile legate de insotitorul permanent (mama Evei), de alte acte medicale necesare Evei… etc…

      • Nedelia Schwager spune:

        Ce m-as bucura sa vina aici la Augsburg, e aproape de mine, eu stau la 50 km de Augsburg si as putea sa o mai vizitez si sa o mai ajut cu ce pot pe mama Evei. Aici au mai fost tratati copii de aceste cazuri si cel mai important e ca boala nu a recidivat.
        Noi raminem in continuare alaturi de voi cu gindul si cu sufletul, rugindu-ne la Bunul Dumnezeu si la Sfinta fecioara Maria sa va pazeasca si sa fie alaturi de voi sa va vindece toate durerile si sa va aduca din nou la casa voastra, sanatosi si voiosi, acolo unde va e cel mai bine
        Mergeti mai departe nu va ginditi la bani, banii se fac din nou.
        Va iubim si nu va uitam . Nedelia

  52. SB spune:

    Nu va temeti. Daca va fi nevoie de mai multi bani ii vom avea. Eva va deveni pentru aceasta tara simbolul renasterii si unitatii de inima buna. Mergeti inainte dragi colegi parinti, suntem cu voi pana la capat,

  53. Cristina Cristocea spune:

    Evei , mamicii , bunicii le urez o primavara in care cel mai mare vis al lor sa se implineasca . Noi va vom fi alaturi cat timp va fi nevoie . Sa nu va pierdeti credinta. Doamne ajuta !

  54. adriana spune:

    Sper ca primavara sa aduca un strop de bine in viata micutei Eva Maria. Doamne, ajuta!

  55. elenamitro spune:

    Pentru tiza fetitei mele, Eva Maria, toate gandurile bune, ne rugam sa nu mai suferi si sa iti reiei viata normala cat mai repede, e o incercare prea grea pentru un copil, numai o mama poate inletelge. Dumnezeu sa te apere.

  56. SABINA spune:

    multa putere atat Evei cat si parintilor! D-zeu sa te ajute ca esti o scumpa! te pup

  57. Raluca spune:

    Ma bucur foarte mult sa citesc vestile bune despre printesa. Sper ca primavara sa fie un de bun augur pentru micuta.
    Bravo Eva, vei invinge boala asta rautacioasa!
    Multa putere si rabdare mamei.

  58. Marilena spune:

    Ne rugam ca primavara aceasta sa aduca un zambet in sufletul puiului de om! Si pe langa ea, sa aiba parintii taria sa reziste pana la completa ei vindecare! Fetita cu prenume alese trebuie sa se bucure cu toti copiii de varsta ei si sa lase undeva departe tristetea, prea-multa suferinta si mahnirea! Speram ca Germania ne-o va aduce inapoi un om vindecat de care noi, aici, sa ne bucuram! Aveti grija de voi!

  59. Cristina spune:

    Ma rog pentru Eva! Cu Dumnezeu inainte!

  60. Gabriela spune:

    Vai ce ma bucur ca s-a reusit pana la urma si va pleca asa de curand!!! Multa putere!!!

  61. SB spune:

    Danke Deutschland! Mergeti si va intoarceti cu bine, tineti-ne la curent cu cheltuielile, drumul e lung dar e mai usor de parcurs impreuna..

  62. Andreea Stanciulescu spune:

    Bravo voua !!!!!!! Nu am cuvinte sa va zic ce fericita sunt penteu scumpica de Eva!!!Important este ca ati reusit sa plecati din tara .Pupici multi:*:*

  63. Cristina Cristocea spune:

    Ooooooo, Doamne…..ce mult ma bucur sa aud astfel de vesti !!! Sa ne tineti la curent cu vesti despre Printesa….le asteptam cu sufletul tremurand, dar plini de incredere si credinta in Dumnezeu ca totul va fi bine !!! Noi ramanem aici, dar vom continua sa va ajutam cu tot ce ne sta in puteri…..voua va uram DRUM BUN, si va asteptam cu dragoste acasa !!! Doamne ajuta !!!

  64. Ana spune:

    Ne bucuram sa citim vestile bune!
    Mult curaj in continuare!

  65. o mamaica spune:

    Doamne ajuta! MA BUCUR ENORM! Dumnezeu sa va ajute si sa va ocroteasca. Domunul Isus Hristos sa va insoteasca permanent in roice loc veti merge si sa va ajute sa ajungeti cu bine. NE VOM RUGA IN CONTINUARE. E frumos cand soarele rasare. Sa-i transmiteti mamaie Evei toata dragostea noastra. Multi oameni le iubesc si le doresc binele. Mi-as dori asa mult s-o imbratisez si pe Eva…:)

  66. Maria Botez spune:

    Sunt mamica celor doi baieti – Mircea si Alexut – de pe str. cu dvs si ne bucuram enorm de mult sa auzim ca plecati in Germania la tratament. Va dorim din tot sufletul la toata familia , dar in special Evei multa,multa sanatate si insanatosire grabnica . Am fost si sunt in continuare foarte marcata de aceasta boala urata care i s-a descoperit ingerasului mic si frumos – EVA- dar am marea convingere ca ea v-a invinge boala, Eva este o fetita puternica , are langa ea o familie iubitoare si oameni foarte multi cu suflet mare care au ajutat-o si o vor ajuta in continuare . Doamne – ajuta ! s-o pupati pe micuta Eva din partea noastra si drum bun !

  67. Bogdan spune:

    Ma bucur sa aud ca plecati.Doamne ajuta!O sa fie bine….la cata lume este alaturi de voi si se roaga pentru voi in fiecare zi , nici nu are cum sa fie altfel.Tinem pumnii in continuare si asteptam vesti.

  68. Marcu Alexandra spune:

    Ma bucur enorm de mult sa aud vesti bune! Va urez drum bun, mult curaj si putere in continuare! Va asteptam cu drag acasa si asteptam in continuare vesti si mai bune!

  69. Nedelia Schwager spune:

    Buna Ziua la toata lumea,
    Vin cu vesti noi.
    Ieri 7.3. familia Evei au ajuns cu bine la ora 11,15 la Klinika din Augsburg unde era asteptata. I-am intimpinat la Klinika unde au fost primiti cu mare caldura si cu multe zimbete. Au primit o camera de VIP-uri unde bate mereu soarele , o atmosfera, nu de klinica ci de Gradinita, cu sali de joaca, chiar este perioada carnavalului si erau mai toate imbracate in costume de carnaval, ceea ce i-a facut bine Evei, nu prea a vazut halate albe. Iar medicii imbraca un halat verde, poarta o masca de gura si manusi, toate de unica folosinta.
    Dar acum despre Eva, a suportat cu bine zborul fara nici o interventie, fara neplaceri. Dar in camera ei cind a ajuns a plins mult si nu-i pute nimeni sa-i faca pe plac si pt. faptul ca era de la ora 5 trezita si era f.f. obosita. Mama Alexandra a reusit sa o linisteasca, sa doarma putin.
    Nici macar asistentele sau Doctorita nu a vrut sa o deranjeze de la somn. De astazi urma ca doctorita sefa de pe sectie sa-i citeasca tot protocolul si sa-i vada analizele si apoi sa decida cu ce tratament incep. Oricum vor fi tot tratament cu citostatice.
    La plecarea mea din salon, a plins auzind cuvintul “casa” si vroia si ea acasa. Dar fratele ei Radu i-a instalat internetul , care l-au primit imediat , fara probleme la ele in camera. O numesc,” camera ” pt. ca nu arata a salon de spital. Doar patul .
    Vreau sa va spun ca familia este f. incintata de primirea lor, de felul lor cum se comporta , bat la usa usor intra usor in camera, au rabdare ce Eva, asteapta mereu pina cind ea este int-ro stare mai linistita, nu o streseaza ii vorbesc blind si cu multa intelegere si blindete. Doctoritele si asistentele emana tot timpul caldura sufleteasca , iti transmit mereu senzatia de speranta, ca va fi un final fericit si reusit.
    Am intrebat daca au mai avut din Rominia pacienti si au spus ca da, nea-u spus si de Alexia stanese, si de alti copii. Ne-au spus ca au un pacient pe an din Rominia si ca le face mare placere auzind ca au fost recomandati de alti pacienti. Le motiveaza intr-un fel sa-si faca mai departe meseria cu mare drag si respect fata de pacienti.
    Inseamna ca noi sintem o echipa de valoare daca am fost recomandati peste hotare” mi-a spus zimbind ao asistenta mica de statura si tare draguta pe care Cezar a numit-o “pistolara” pt. ca avea costum de cowboi.
    Eu le-am parasit pe la ora 18, si mi-am dat seama ca sint multumite si se simt in siguranta si bineinteles ca au mari sanse.
    Le doresc mult mult noroc si multa sanatate.
    Va multumeste tuturor celor care au ajutat-o , prietenilor si mamicilor care au sustinut-o si au ajutat-o pe perioada de spitalizare in Fundeni si nu in ultimul rind medicilor de acolo , toti acesti oameni i-ati facut posibilul de a ajunge la Augsburg.
    Pe curind si multa sanatate la toti.

    • Cristocea Cristina spune:

      D-na Nedelia sunteti o binecuvantare pentru Eva si mamica ei ! asteptam aceste vesti cu sufletul la gura (nu este zi sa nu intru de cateva ori pe site sa vad cum se simte printesa)…..va multumim din suflet si va rugam atat cat va sta in puteri sa ne mai tineti la curent cu starea Evei. trebuie s-o asigurati pe mamica ei ca noi , cei de acasa, le suntem in continuare alaturi si ne rugam in fiecare zi pentru ele. Doamne ajuta !!! La multi ani tuturor femeilor si mamelor !

    • o mamica spune:

      Dumnezeu sa va binecuvanteze! Trasmitelile Evei si familiei ca le iubim pur si simplu. Ca asa e Dumnezeu de mare ca se poate sa iubesti fara sa cunosti oamenii aceia. Si e o minune ca e asa! Sa le imbratisati si sa le spuneti ca ne rugam pentru ele si pentru dumneavoastar si pentru intreaga klinika si pentru cei din tara care le sustin. E o veste buna si pentru cei care poate sunt lipsisti de sparanta. Eva, esti asa puternica!

  70. Multumim mult pentru vesti. Nu ne cunoastem, insa am urmarit mereu povestea Evei cu sufletul la gura. Imi doresc atat de mult sa iasa invingatoare si sa se bucure de ceea ce inseamna viata. Sunt multi oameni alaturi de familia aceasta care cu siguranta nu merita sa treaca prin asa ceva. Va rugam (si imi permit sa ma adresez in numele tuturor celor care au citit zi de zi site-ul cautand cu infrigurare vesti despre micuta) sa transmiteti familiei multa putere in continuare. Duc o lupta grea, dar care va avea sorti de izbanda!! Le imbratisez pe Eva si Alexandra, chiar daca nu ne cunoastem! Au devenit, cumva, o parte din mine!

  71. Adelia spune:

    Multumim pentru vesti! Sa speram ca pe viitor vor fi vesti cel putin la fel de bune!!!

  72. ANA MARIA spune:

    Dumnezeu sa va ajute sa aveti multe,multe primaveri frumoase, Eva sa se bucure de copilarie,sa se joace si sa lase in spate tot acest mare necaz, iar mamei Evei ii doresc sa aive putere si sa gandeasca ca trebuie sa fie bine…si va fi.

  73. Cristocea Cristina spune:

    Doamne Dumnezeule iti multumim pentru tot si te rugam sa ai grija de Eva, familia ei, Nedelia, Castelina……si de noi toti, caci fara Tine nu existam ! Doamne Isuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluieste,ne pe noi pacatosii !

  74. adriana spune:

    Doamne, ajuta! Sa va intoarceti cu bine!

  75. Ionica spune:

    Dumnezeu este mare si puternic si sigur ne asculta.
    Sa fiti sanatosi cu totii si sa fiti iubiti de cel putin atata lume cata este langa EVA.

  76. Nedelia Schwager spune:

    … da va multumesc dar fac si eu putin ceva si pentru ele, sa nu se simta asa de singure ca aici nu le mai viziteaza nimeni ca si in Romania. Doar eu si poate mai 2 doctorite tot din Romania.
    Dar sa va spun ce am auzit azi de la o doctorita dentista nemtoaica.
    Mi-a povestit ca fetita unei paciente au gasit-o cu tumoare la cap si mama era disperata si socata, normal la acet diagnostic.
    Iar dentista i-a recomandat Klinnika din Augsburg , sectia oncologie unde este Eva-Maria acum, deoarece vazuse le televizor un reportaj cu aceasta Klinika si au declarat-o una dintr-e clinicile cu cele mai bune succese tratari de cancer de toate felurile,din Germania.
    Femeia i-a urmat sfatul. S-a dus cu Fetita ei la Augsburg la tratament.
    A fost acum 10 ani ,tineti minte.
    Fetita ei s-a tratat complet si chiar pina si astazi fetita ei este f. sanatoasa. Duce o viata normala.
    Cum ar putea fi la Eva_Maria altfel? nu-mi pot inchipui. Deci prognoza este f. mare.
    Tineti-i pumnii in continuare si nu incetati sa va rugati pt. ea,

    Eva-Maria ne-a adunat aici pe toti datorita ei noi ne cunoastem, ea ne-a facut sa fim mai buni unii cu altii , de aceea trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru ea ,ca devenit parte din viata noastra.
    Abia astept sa o vad . Miine ma duc la ea. Sa-i duc puzzle si supica, asta vrea sa-i duc.
    Va imbratisez cu mare drag.
    pe curind.
    Nedelia

    • Cristocea Cristina spune:

      Sunteti o femeie minunata ! Dumnezeu sa va ajute ! Sa ne aduceti vesti…..bune !
      Le asteptam cu sufletul la gura si inima plina de credinta. Pe curand…..si sa va iasa gustoasa supica :)

  77. catalinas spune:

    Ma bucur tare mult , stimata doamna Nedelia ca sunteti alaturi de acest ingeras .
    Ma rog la Bunul Dumnezeu sa se termine repede suferinta acestui ingeras si sa se faca bine.
    Va imbratisez pe toti cu sufletul !Sa aveti putere…………………………….

    • Nedelia Schwager spune:

      .. catalinas.. rugamintile tale si ale celorlalti au ajuns acolo unde trebuie.. Eva este pe drumul cel bun…se simte bine, nu pot spune f. bine dar tinind seama de tratamentul care-l face il suporta destul de bine, pina acuma fara complicatii.
      Dar … te rooog.. nu inceta sa te rogi pt. ea si familia ei.
      Asta o facem cu totii..
      Nu uitati… “cind D-zeu iti inchide o usa , iti deschide o fereastra”
      Multa sanatate .
      Nedelia

  78. Anca spune:

    Ne bucuram ca lucrurile par a o lua in directia cea buna.. Tinem pumnii si ne rugam pentru Eva si familia ei. Va multumim ca ne tineti la curent.
    Multa sanatate si putere

  79. Alina Mihaela spune:

    Eva, am primit mai demult un mail cu povestea ta…..am donat bani sa te ajut si aproape plang de fericire cand citesc ca esti deja in germania….sa dea Domnul sa te vindeci cat mai repede si sa fii o fetita la fel ca inainte de a te imbolnavi. Astept alte vesti despre tine si as vrea sa stiu cati bani s-au strans pana in prezent, deoarece nu este postat acest lucru pe site. Multa sanatate!

  80. Gabriela spune:

    vai eu chiar plang de bucurie ca s-a ajuns undeva unde stiu sigur ca o sa fie tratata mai omeneste si unde nu o sa fie asa de traumatizata…Doamne ajuta sa fie bine!!!

    Pt Alina Mihaela – sus in meniu este un buton cu Situatia Financiara pe care daca dati click o sa va apara toate actualizarile cu cati bani s-au strans

  81. loredana spune:

    Draga Nedelia,
    Dumnezeu sa-ti dea sanatate si putere sa poti sa le ajuti pe fetele noastre si in continuare .Spun fetele noastre pentru ca acum suntem cu totii o mare familie .Iti multumim ca ne aduci vesti . Trimitem toata dragostea noastra lui Eva Maria si mamicii ei Alexandra …si tie draga Nedelia .Doamne ajuta .
    Va imbratisez cu mult drag

    • Nedelia Schwager spune:

      si eu tot asa ma gindesc, fac parte din viata mea de zi cu zi. Nu este zi sa nu ma gindesc la Eva si familia ei.
      Dar sint asa de convinsa ca se va face bine, am auzit de la multi nemti numai succese la aceasta Klinika. De ce nu si la Eva?
      Tineti-i pumnii si nu incetati sa va rugati pentru ra.
      multa sanatate.

  82. Nedelia Schwager spune:

    Buna,
    Am avut in plan sa ma duc azi la Eva, dar Cezar m-a sunat aseara si mi-a zis ca sint intr-un fel de carantina pt. citeva zile si sa vin Luni.
    asa ca ma voi duce luni.

  83. o mamica spune:

    Eva e bine ? familia? speram ca daca nu sunt vesti, totul e spre bine. Doamne ajuta!

  84. Daniela Fratila spune:

    Scumpa EVA, iti doresc tot binele din lume, sanatate maxima si tu mami multa incredere in D-zeu! EL este medicul suprem care poate face minuni…o minune este si faptul ca s-au strans atatia bani intr-un timp atat de scurt, fara EL nu cred ca ar fi fost posibil. Ma cutremur ori de cate ori intru pe site-ul vostru ca sa vad ce mai face EVA. Am incercat sa ma pun in locul tau scumpa mami, dar sincer am inceput sa plang in hohote si sufletul urla in mine numai la gandul ca as putea trece eu prin asa ceva. D-zeu spune ca nu ne da mai mult decat putem duce! Sunt convinsa ca esti ff puternica si vei fi in cotinuare. Va doresc multa sanatate, sa reveniti acasa cat mai repede si sa va apere D-zeu de alte complicatii!
    p.s. Eu am un baietel de 2 ani si 5 luni…si asa cum fiecare mama simte….si eu simt ca nu am aer fara odorul meu.

    pupicei dulci lui EVA si mami din partea lui Mario si mami Daniela!

  85. Cristocea Cristina spune:

    Nedelia,
    ce vesti mai aveti despre micutza noastra printesa ??? sa le asigurati de toata dragostea noastra si sa le spuneti ca noi ne rugam neincetat ptr ele . Doamne ajuta !

  86. Nedelia Schwager spune:

    Buna seara.

    Vesti bune astazi,

    Am fost la Eva unde am auzit-o deja de pe hol cintind.
    Azi a fost tare vesela, a cintat a dansat, desenat , a facut multe astazi.
    A fost foarte fericita si ce sa va spun ca supica mea a fost taaaare buna, Nu a mai vrut nimic din spital doar supica si piure de la Nedelia, i-a zis lu mamaia.
    De miercurea trecuta primeste tratament cu citostatice si care l-a primit f. bine fara nici un fel de afecte negative.
    Azi a primit si singe spre seara dar nu a remarcat ca se uita la Ms. Bean si ridea.
    vreau sa va spun ca au un aparat ( nu am vazut nici eu pina acuma asa ceva) care se administreaza cu tratamentul care-l ia Eva, iar acest aparat face totul singur, doza, viteza, infuzii tot tratamentul este administrat de acest aparat.Prin Kateter.
    Nu a fost niciodata intepata. Eu nu a trebuit sa parasesc , camera oridecite ori a venit doctorita sau asistentele.
    Eva o iubeste tare mult pe Marion ( pistolara, va mai aduceti aminte?) cind a vazut-o azi, a pupat-o a strins-o catre ea, a spus ca e sora ei geamana.Se simte f. bine din punct de vedere moral. A uitat de dorul de casa.
    Dar si tratamentul cum am spus il suporta f. bine.
    Spre sfirsitul saptaminii vor parasi salonul si vor face o pauza de cca 1 saptamina , vor sta aproape de clinica, in casa familiei care stau toti parintii copiilor bolnavi de leucemie.
    Un fel de “acasa” pentru copii.
    Si inca ceva f. important a inceput sa se desumfle dovlecelu.:):)
    Arata f. bine comparabil cu 1 saptamina de cind nu am mai vazut-o
    Le-am parasit pe la ora 6 seara, fara sa amintesc , ca plec acasa.
    Am f. bucuroasa de cum am gasit-o pe Eva si familia ei.
    Sint pe drumul cel bun. Mai putin si gataaaa.
    Doamne ajuta la toti
    Multa sanatate si noapte buna la toti
    Nedelia

    cind este pe terminate piuie . F. F. interesan
    Spre sfirsitul saptaminii va pleca de pe

    • o mamica spune:

      Multumim. Sa va rasplateasca Dumnezeu. Sa-i rasplatesaca si pe cEi care au ajutat-o sa ajunga acolo pe micuta Eva. Si sa ne rugam sa fie bine in continuare. Mare este puterea lui Dumnezeu. Am vazut si eu reportajul. Cata durere si ce suflet tare trebuie sa ai sa-ti vezi copilasul asa de bolnav… MULTA SANATATE!

  87. Nedelia Schwager spune:

    scuze ultimele 2 rinduri trebuia sa le sterg.
    Am fost obosita de la 8 dimineata am fost acolo pina acuma la7,30 am ajuns acasa. merg cam 1,15 ore la Augsburg. Eu nu stau in aAugsburg dar la 70-75 Km departare.

    • Cristocea Cristina spune:

      Din tot sufletul va multumim ptr vesti si pentru faptul ca le sunteti aproape. Ce vesti minunate ne-ati adus……Stim cu totii ca Eva se va face bine, nici nu incape indoiala, doar ca am vrea ca totul sa se intample peste noapte….fara suferinta. Dumnezeu sa aiba grija de Eva si toata familia ei, de dumneavoastra, de poporul japonez, de noi toti……
      Cu mult drag
      p.s. stiam ca o sa iasa buna supica…..la cat suflet era pus in ea….cum altfel?!

    • Castelina spune:

      Buna dimineata, Doamna Nedelia
      Vreau sa va rog sa-mi permiteti ca stirile pe care Dvs. le postati despre micuta Eva sa le transcriem in Jurnalul Evei, in partea de sus a paginii.
      Va multumim din suflet pentru implicare si pentru ca stim tot timpul ce se intampla acolo.

      • Nedelia Schwager spune:

        Buna dimineata Doamna Castelina,

        Daa, o idee buna, doar ca eu nu stiu cum pot sa postez stirilele mele in partea de sus in “Jurnalul Evei”
        Daca-mi lasat o adresa de E-mail, asa va pot trimite d-voastra si sa postati d-voastra sau aveti alta idee.
        Va rog sa-mi spuneti.
        Adresa mea este :
        Nedelia@gmx.de
        Va multumesc.

  88. Gabriela spune:

    tocmai am vazut reportajul de pe aeroport cu saracutza care abia mergea (nu au lasat-o de la spital sa mearga 2 luni de zile sau nu a vrut ea?…mi se pare asa de mult pt un copil asa micutz sa stea numai in pat…i s-au atrofiat muschii la bietul copil :(
    ce ma bucur ca se simte mai bine…am fost sigura ca oriunde in afara de Romania o sa ii fie muuuuult mai bine…Doamne cand se va schimba ceva in sistemul medical din Rom sa nu mai sufere atata lume?
    multi pupici!! si multa veselie ii dorim!! sa isi recapete copilaria si zambetul pe buze!!!!

    • Nicoleta spune:

      Din pacate a refuzat ea sa mearga si sa se plimbe un pic pe hol sau in salon,doamna dr.Anca Colita chiar i-a recomandat macar prin salon sa faca cativa pasi dar Eva nu a vrut.

  89. loredana spune:

    Cat ma bucur pentru vestile bune ! Bunul Dumnezeu sa-ti rasplateasca Nedelia pentru tot binele pe care il faci . Ce bine ca au ajuns la acea clinica .Tu esti cel mai aproape de ele si ajutorul tau conteaza enorm . Multa sanatate si putere draga mea tie si familiei tale . Fetele noastre frumoase sunt mereu in sufletul si gandurile mele . Mica saptamana libera pe care o sa o aiba sa fie cat mai placuta si sa-si incarce bateriile pentru ce va mai urma . Dumnezeu si Maicuta Domnului sa va ocroteasca .
    Va imbratisez cu mult drag

    • Nedelia Schwager spune:

      da mersi mult Loredana si voua la toti , sanatete muuulta muulta ca si voi ati ajutat-o cu totii , fara voi nu erau aici.
      Am vrut sa le duc la mine acasa , in acea saptamina libera , dar Doctorita a zis nu se poate , ele trebuie sa ramina aici aproape de clinica pt. ca va trebui sa vina zilnic sa-i ia putin singe sa-i ia tensiunea , temperatura etc. doar ambulant , adica pentru 30 minute sa o vada medicul si dupa aia poate sa plece. Bineinteles daca ramine totul asa pina vineri, daca nu apar complicatii. Eu nu cred ca apar complicatii. Dupa cum am vazut-o , nu cred.
      Asa ca va parasi pt. putine zile klinica, va merge afara unde deja la noi miroase a primavara, soare, caldut , suuper.
      Se va plimba putin si ea pe-afara prin parc.
      Doamne ajuta la toti.
      Va imbratisez cu drag.
      nedelia

  90. Marcu Alexandra spune:

    Doamna Nedelia va multumim foarte mult pt vestile pe care ni le dati. Ma bucur ca a inceput sa reapara zambetul pe fata micutei Eva. Ochii tristi pe care i-am vazut in reportaj mi-au rupt inima. Dumnezeu sa va ajute in continuare!

  91. o mamica spune:

    BRAVO pentru tot si mai ales sa le transmittei ca parti din sufletele noastre sunt cu ele. E un drum greu dar vor invinge! Ma bucur ca sunteti romanca, dna Nedelia!

  92. ionela spune:

    Doamna Nedelia va multumim ca ne tineti la curent cu aceasta fetita si cu acset caz,astep numai vesti bune cand si cand mai intru sa vad ce a mai facut fetita daca se simte bine numai pot de ea ,imi este asa de mila abia astept sa se faca bine si sa gaseasca parinti putere si bani necesari pentru acest tratament,multa sanatate si multa putere acestei fetite!

  93. Pingback: Povestea merge mai departe « Jurnaluldarieinicole's Blog

  94. Bogdan spune:

    Dumnezeu sa o ajute pe Eva sa se face bine! .. :) Multa sanatate :) Sper sa te faci bine Eva :)

  95. Mihaela spune:

    Fetita vesela, bucuroasa si vioaie este Eva pe care vrem sa o vedem de acum inainte:).Dumnezeu sa va ajute si sa va lumineze calea!

  96. Cristina Cristocea spune:

    Ce minunatie de copil !!! Asa te vrem Eva….vesela si plina de viata ! Doamne ajuta !
    Minunea s-a intamplat !
    D-na Nedelia sa va dea Dumnezeu tot ce va doriti !
    Multumim Domnului ptr tot…..

  97. theo pislaru spune:

    uite cum au revenit luminitele in ochi… asa ne bucuram!

  98. Nedelia Schwager spune:

    daaa… mi-aduc aminte ne-a distrat toata ziua.Radu a filmat cu mobilul.
    Miine ma duc din nou la ele.
    Dar nu mai sint in salon de miercuri.
    Sper sa le gasesc la fel de vesele,
    pe curind.

  99. loredana spune:

    Doamne ce scumpete de fetita .Plina de veselie si pusa pe sotii . Si cum papa ea mancarica gustoasa de la Nedelia .Cat ma bucur sa o vad atat de plina de viata pe Eva . Speram ca de acum incolo zambetele si rasetele sa fie tot mai dese . Doamne te rugam sa o faci bine pe Eva ! Nici nu pot sa-mi inchipui altfel .
    Va imbratisez cu mult drag pe toti

  100. O mamica spune:

    Inca o data BRAVO. Bravo Evei ca e puternica si familiei ei. Toata caldura si din partea noastra. Doamne ajuta! Sa se faca bine si creasca mare si sanatoasa. Va rugam sa ne spuneti cum ii mai putem ajuta?!

    Dna Nedelia, multumim din suflet pentru eforturile dumneavoastra!

  101. catalina bachigeanu spune:

    Nu pot decat sa ma bucur pentru faptul ca Eva este tratata atat de neinvaziv si ca nu mai sufera mititica atat de mult.cat chin pe bietul ingeras la tratamentul de la noi………
    Sa stii ca esti prezenta tot timpul in gandul meu si ma rog sa fii bine ,inger drag……
    Asteptam vesti :bune ,cele mai bune…………………..Va pup.

  102. Ana spune:

    Am citit jurnalul Evei si ma bucur mult sa vad ca se simte mai bine. Sa continuati sa ne tineti la curent cu starea Evei, care cu siguranta se va imbunatati tot mai mult.

    Va doresc multa sanatate, si multa tarie familiei. Dumnezeu sa va ajute!

  103. ionica spune:

    “RAD si PLANG”
    “RAD”
    ma bucur din tot sufletul, ca Eva a ajuns in Germania si ca are parte de un tratament care o lasa sa fie copil si ca atatia oameni au inteles cat de valoroasa este viata ei, in primul rand si a oricarui om in general;
    “PLANG”
    sunt trist si dezamagit ca nu avem parte de aceleasi conditii si tratamente, dar mai ales de aceeasi atentie, intelegere si rabdare pentru pacienti, chiar aici la noi.

    Tot respectul si multumirea pentru toti cei care sunt impreuna, alaturi de Eva, care fara voia ei ne-a facut sa intelegem cat de “mici” suntem in fata unor “lupte” asa mari si cat de mult inseamna sa fii alaturi de semenii tai.
    Daca vrem putem fi, totdeuna mai buni.
    Multa sanatate tuturor si multumiri d-nei Nedelia.

  104. angela s spune:

    ma bucur atat de mult ptr tine eva,incat,nici nu stiu cum sa reactionez sa plang sau sa rad de fericire…esti adorabila ti-am citit jurnalul de knd am vazut cazul tau la povestiri adevarate de at aproape zilnic intru sa mai citesc vesti despre tine:)multumim din sulfet ca nu uitati de noi si ne mai aduceti vesti k starea evei va doresc multa sanatate

  105. Nedelia Schwager spune:

    Astazi vesti ceva mai bune decit ultima data.

    Am fost marti 22 martie la Eva. Le-am gasit bine , putin mai bine decat data trecuta.
    Au iesit putin la aer curat si trebuie sa stiti ca Eva si-a revenit bine cu mersul.
    Am stat afara cam 45 minute. S-au facut obrajorii rosii, rosii… ca macul. M-am distrat de minune, e un copil deosebit.
    S-a imprietenit cu mine si m-a luat de mana. Uitandu-se in ochii mei mi-a zis: “hai sa ne jucam!” . Mi-a inflorit sufletul in acel moment. M-a si alintat “Nedeliuta”.
    Astea au fost semne bune, bucurie, fericire, multumire. etc.
    A invatat si citeva cuvinte in lb. germana, m-a uimit spunandu-i la iepure ” Hase” in timp ce ne uitam pe o carte cu animalute .
    Stie si sa numere in lb. germana pronuntand perfect , ca o nemtoaica.
    A recunoscut numele tuturor doctoritelor si asistentelor de pe sectie uitandu-se intr-o fotografie din revista clinicii.
    Este foarte inteligenta si desteapta.

    Alexandra, incearca mereu sa ascunda durerea sufletului ei, nu se simte prea bine ” la straini”, dar am incurajat-o spunandu-i ca toate sacrificile sint pt. binele fetitei ei si D-zeu ii va da putere in continuare sa ajunga la finalul fericit. Trebuie sa reziste si asta stie, dar, ii este dor de casa, de familie, de prieteni, de tot ce a lasat acolo.
    De aceea ma mai duc eu la ele, sa nu se simta asa singure.

    Mai tirziu, cand se va mai incalzi, o sa mergem, daca ne va permite d-na doctor, prin parcuri , Gradina zoo.
    Eva a gasit deja un fluturas cu o gradina Zoo cu animalute si m-a rugat sa ma interesez unde si cand se poate vizita.
    Sper cat mai repede.

    Astazi, 25 martie, a inceput din nou cito. Doctorita spune ca Eva este intr-o stare buna (raportat la boala ei) si ca este multumita cu evolutia.
    Nu mai este in spital. Merge la clinica si sta intr-o camera cat ii face cito si apoi se intoarce la ea “acasa”. La ea “acasa” inseamna, acum, Eltern Haus casa familiei care
    este langa clinica , doar trece 10 pasi printr-un parculet, si gata. Nu o doare nimic, nu se simte rau de la cito, este un copil ” curajos. In bundita aia alba, i-am zis ca arata ca un ursulet polar iar ea a mi-a raspuns: “nu , ca un mototol arat!”

    Sanatate multa la toti.

  106. Cristocea Cristina spune:

    bravo, bravo, bravo……imi tremura sufletul de bucurie s-o vad pe micuta noastra atat de vioaie. curaj Alexandra, totul se va termina cu bine, asta e tot ceea ce conteaza !
    d-na Nedelia sunteti o femeie extraordinara, Dumnezeu sa va binecuvanteze !
    va multumim din suflet ptr vesti si le asteptam cu nerabdare pe urmatoarele .
    Doamne ajuta !!!

  107. O mamica spune:

    Ce bine ca sunt bine! Sa ne rugam sa se vindece de aceasta boala nemiloasa. Doamne ajuta! Stiu dna Nedelia ca va sunt transmise multumiri, dar asa simt si eu sa va va felicit si sa va tin pumnii in demersul pe care i-l faceti.
    Ma intristez totusi ca mi-as dori sa-i putem ajuta pe toti copii bolnavi si in Romania, sa avem si noi conditii sa-i tratam aici si sa aiba fiecare sansa la viata. Din pacate ne mobilizam greu si prea tarziu uneori. Cu toata dragostea, Evei si dnei Alexandra si bunicutei Evei, sa la transmiteti si din partea noastra ca le suntem alaturi. Doamne ajuta!

  108. loredana spune:

    Draga Nedeliuta ,
    Ce frumos te-a alintat Eva noastra .Si ce bine ca a putut iesi afara sa se joace . Ne-ai facut o mare bucurie cu filmuletele .Dumnezeu sa te binecuvanteze .O primavara minunata a venit .Sa o primim si-n sufletele noastre . Multa putere Alexandrei !Bunul Dumnezeu sa va pazeasca si sa va intareasca .
    Va imbratisez cu mult drag

  109. voicu mihaela spune:

    am plans astazi….am o fetita la fel de frumoasa ca tine…dovlecel ……fii tare..Dumnezeu sa iti ajute……ITI SARUT OCHISORII

  110. Ana spune:

    Sunt atata de fericita ptr acest ingeras!!!Ai sa fii bine ingersule!!!Multa putere mamei…Le doresc tot binele din lume…

  111. Nedelia Schwager spune:

    ttp://www.youtube.com/watch?v=aEP7HSNmp3Y

    http://www.youtube.com/watch?v=_mL1KMvhEws

    Vedeti aici filmuletele facute joi 31.3.

  112. Cristocea Cristina spune:

    Ingeras mic si dansator…..Am dedus din filmuletze ca Eva noastra e pe drumul cel bun !!! Nedeliutza iti multumim ca ai grija de acest sufletel , de mamica si bunica ei, de noi toti aducandu-ne vesti despre ele !!!
    Va imbratisam , pe toate, cu toata dragostea !
    Doamne ajuta !

  113. Anca spune:

    Mult curaj, pui mic. Sa te faci bine. Mult curaj familiei. Multumim doamna Nedelia ca ne tineti la curent.. Multa sanatate la toata lumea

  114. Cristocea Cristina spune:

    O Doamne, e doar o mica incercare ptr printesa noastra……..Dumnezeu vrea sa continuam sa ne rugam ptr Eva si sa traim cu convingerea ca ea se va face bine !!! Si se va face bine, sunt convinsa!
    Cum spunea si Nedeliutza noastra Dumnezeu e mare si cu noi toti !
    Sa ai putere si sa le incurajezi ! Noi, cei de aici, va pupam si ne rugam pentru voi !!!
    Doamne ajuta !

  115. mariana , cristiana si cristi spune:

    speram din tot sufletul ca totul va fi bine.ne gandim la voi si credem ca eva are puterea sa lupte si sa castige cea mai mai importanta batalie din viata ei.va iubim ,va sarutam si suntem alaturi de voi.dumnezeu sa va ocroteasca!

  116. Voicu Valeria Mariana spune:

    In fiecare seara in rugaciunile mele este pomenita si Eva, o sa vedeti ca Dumnezeu o va vindeca si ii va da o viata frumoasa. Va doresc din tot sufletul sanatate Evei si numai fericire!!!

  117. dumitru cristiana spune:

    Eva sa fii cuminte si sa asculti pe mami si pe tati. O sa te faci bine !
    Cezar iti transmit multa putere si radbare si ai sa vezi ca verisoara mea o sa se faca bine!

    Multa sanatate! te Pup!

  118. loredana spune:

    Draga Nedelia ,
    Sa te tii tare . Tu esti cea mai aproape de ele sa la incurajezi si le imbarbatezi .Dumnezeu sa-ti dea putere .Ce scumpa e micuta cum danseaza . Cred ca toti o iubesc pentru ca ti se lipeste de suflet .Sa-i spui Alexandrei ca in fiecare duminica la Sfanta Liturghie si la Slujba Sfantului Maslu preotii se roaga si pentru Eva Maria .Dumnezeu sa va ajute dragele mele si dupa ploaie sa vina soarele .
    Va imbratisez cu mult drag

  119. Gabi Berteanu spune:

    Draga Nedelia
    Chiar daca nu mai scriem cu totii ca la inceput suntem cu gandul si cu sufletul la Eva. Vestile de la tine le citim si le asteptam nerabdatori. Iti multumim pt ca reusesti sa ne dai vesti despre ele. Copiii mici de la scoala (cei de clasa intai) tot timpul intreaba de Eva si de Doamna Alexandra. Acum a trecut deja o luna de cand au plecat , stiu ca le este foarte grea departarea de casa , dar asa o sa treaca, cu rabdare, toate lunile care mai sunt de stat acolo. Cel mai important este tratamentul Evei si departarea de casa este un sacrificiu mic pt un scop asa de inalt. O sa treaca ele cu bine prin aceasta incercare.
    Va rog ,atunci cand sanatatea Evei ii va permite , sa incercati sa o duce-ti pe Eva la o gradina Zoo , intr-un parc , undeva sa se distreze , astfel incat sa mai iasa din rutina zilnica si din atmosfera de spital. Cred ca va un efect bun asupra psihicului Evei , dar mai ales al Alexandrei.
    Imbratisari , ganduri bune si sperante mari !

    • Nedelia Schwager spune:

      da doamna Gabi vrem sa mergem, doar ca la Zoo este cam riscant , deoarece Eva are sistemul imunitar ZERO. Pericol mare la gripa, virusi etc.
      Unde-i aglomeratie e si risc mare, daar ele se duc in parcul de copii al clinicii si la ese acasa este curtea amenajata pt. copii, au o balta unde se pot vedea rate salbatice frumoase, acum au si pui.Ceva frumos pt Eva.
      Sigur mai ies si afara, dar unde nu este aglomeratie.Am de gind sa le duc la Legoland, nu e departe de ele, la Margarete Steif Museu la noi in Giengen, (animale din plus) unicat in lume, sint lucruri frumoase de vazut si pt. Eva sa-i ridice psihicul, sigur, doar doamna doctor sa ne dea verdictul.
      Vom face , doar Eva sa se faca bine, oricum este pe drumul bun, a zis doctorita ca este multumita pina acum cum a demers tratamentul si cum a raspuns Eva .
      Sintem ijn continuare alaturi.

      • Cristocea Cristina spune:

        Nedelia esti minunata iar Eva si mamica ei au mare noroc sa te aiba acolo langa ele. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost sa fie altfel…..Ai dreptate, important acum ptr Eva este sa-si faca tratamentul , sa se intareasca pic cu pic…….probabil ca ptr noi cei de acasa, de pe canapea timpul trece altfel, dar sunt convinsa ca si pentru micuta noastra si mamica ei va veni vremea cand toata aceasta incercare va fi de domeniul trecutului…..si ca noi toti am invatat o lectie din asta. Profesoara de data asta este Eva !!!
        va pupam si asteptam vesti

      • Gabi Berteanu spune:

        Multumesc pt raspuns. V-am sugerat cu distrarea Evei pt ca si eu am fost plecata cu copilul doua luni la tratament in strainatate , am stat acolo fara sa cunoastem pe nimeni, dar pt ca s-a simtit bine copilul si nu a avut restrictii de la medici,am reusit sa vedem si sa facem multe lucruri interesante si asa ne-a trecut timpul tare repede si ne-am simtit mai mult ca intr-un fel de vacanta. Mai greu a trecut timpul pt cei de acasa.
        Asteptam vesti bune in continuare!

  120. Cristocea Cristina spune:

    Ce am putea face sa preluam din suferinta acestui suflet nevinovat ??? M-au intristat noile vesti……Curaj micutzo, curanj Alexandra……totul se va termina cu bine, are Dumnezeu grija de voi, de noi toti !
    Nedelia sa le transmiti ca noi le suntem alaturi….si voi (cei de acolo) sunteti in rugaciunile noastre mereu. Iti multumim ptr vesti, ptr tot ceea ce faci pentru ele.
    Va imbratisam cu drag
    Doamne ajuta !

  121. loredana spune:

    Draga mea Nedelia,
    Cat ma bucur ca mai sunt oameni atat de buni cum esti tu . Nu am cuvinte sa-ti multumesc ca le esti fetelor noastre atat de aproape .Micuta noastra Eva e tot mai curajoasa .Draga de ea , mi se rupe sufletul . Dar daca ea reuseste sa fie atat de curajoasa nu putem dacat sa ii urmam si noi exemplul .Bunul Dumnezeu si Maicuta Lui sa va fie mereu sprijin , sa va ocroteasca si sa va mangaie .
    Va imbratisez pe toate cu mult drag

    • Nedelia Schwager spune:

      Loredana.. si eu iti multumesc pt. vorbele tale frumoase care-mi ung sufletul. Si de tine si de toti sa aibe Bunul D-zeu grija si sa-ti fie si tie mereu alaturi:
      Si tu ai un suflet de om bun.
      Te pup Nedelia

  122. gabriela spune:

    Nedelia, esti un inger trimis de Dumnezeu…imi inchipui ca nu iti e chiar usor sa faci ceea ce faci tu, dar esti un exeplu de urmat…
    intru mai mereu sa citesc vesti despre eva, ii urez multa sanatate si curaj, si iti multumesc ca iti faci timp sa ne anunti si pe noi in legatura cu starea ei..
    iti spun din toata inima ca te apreciez enorm, asta ma face si pe mine sa fiu mai buna, si acum ca vine pastele am sa incerc sa ajut si sa fiu alaturi de o familie in nevoi
    cu dragoste si respect gabriela

  123. Nedelia Schwager spune:

    Draga Gabriela, eu am o deviza a mea” e bine pina poti ajuta pe altii , sa nu ajungi niciodata sa ai tu nevoie de ajutorul altora,” . Mie nu mi-i se pare un efort ceea ce fac, am a mai spus, cred, i-mi este o placere sa ma duc la ele, si cind ajung, le vad pe toate trei bucurindu-se si ma iau in brate si ma pupalesc, si-mi spun “te-am asteptat ca pe d-zeu.”
    Si atunci ma gindesc ce inseamna pt. ele, dar iti spun ma duc cu atita drag si ma bucur sa le vad, oricum sint singure printr-e straini cu un copil asa de bolnav si eu stiu ce inseamna singur printre straini. Le incurajez mereu, le motivez, cum cred eu mai bine si vad ca sint pe calea cea buna si au prins curaj.
    O sa mai merg martia viitoare.
    Te pup si eu si-ti doresc tie si la toti cei dragi tie multa sanatate.
    Nedelia

    • Cristocea Cristina spune:

      Nedelia esti un om minunat ! Sa dea Dumnezeu tot binele din lume….tie,celor de care ai grija, tuturor celor dragi tie! Multumim pentru tot ! Sa intampinam Pastele cu lumina si speranta ! Doamne ajuta !

      • Nedelia Schwager spune:

        Draga Cristina .. si tie la fel iti doresc ceea ce-mi doresc si mie, esti si tu la fel de minunata ca ceilalti de-aici. Am observat ca esti o cititoaare fidela acestei pagini, a Evei, le-am povestit de tine, le-am transmis tot ce m-ai rugat. Si eu ma bucur citindu-ti comentariile. Ma bucur ca esti alaturi . Iti doresc Paste fericit, bucurie, multumire si caldura sufleteasca.
        O sa merg la Eva marti, miercuri se interneaza pt. a 3-a tura de cito si se fac analize, luindu-i maduva din spinare, doamne groaznic si pt, Alexandra sa vada asa ceva, zi f.f. grea pt. ele, va fi in clinica, chiar de ziua Alexandrei pe 20. Sa le tineti pumnii si sa va rugati pt. ele.
        Te imbratisez cu drag Nedelia

  124. Cristocea Cristina spune:

    O sa fie bine, sunt sigura ! E saptamana mare si Isus va fi acolo, cu ele ! Alexandra, Eva, tu, bunica…..sunteti un exemplu pentru noi toti. In fiecare seara in rugaciunile mele aveti un loc aparte. Eva mi-a patruns in viata, nu este zi sa nu ma uit pe site si sa nu ma gandesc la voi. D-abia astept ziua in care ne veti spune ca acesta grea incercare a luat sfarsit si Eva este vindecata !!! Miercuri vom fi acolo cu ele in gand si-n suflet, le tinem pumnii.
    Va iubim , Domnul a facut posibil sa ne iubim intre noi chiar daca nu ne cunoastem. Pe 2O sa-i transmiti Alexandrei La Multi Ani! Iti multumesc pentru tot.
    Mult curaj Evei si Alexandrei.
    Doamne ajuta !

  125. Ana Pistea spune:

    Intradevar, doamna Nedelia (Nedeliuta cum ii spune micuta Eva) este un om extraordinar, cum putini sunt. Spun asta pentru ca oarecum o cunosc (doar on-line ce-i drept). Am ajuns sa o cunosc tot intr-un moment in care aveam mare nevoie de ajutor. I-am cerut ajutorul intr-o problema legata de copilul meu. NU am simtit nicio secunda ca ezita sa ne ajute. Am simtit ca pune suflet, ca este un om pe care ma pot baza, ca este un om sincer, bun, saritor, amabil…Doamna Nedelia merita toate cuvintele frumoase care se scriu pe acest site si inca mult mai mult. Ii multumesc nu numai pentru ajutor ci si pentru felul in care a facut-o. Ma rog sa-i fie bine, sa fie fericita si sanatoasa!

  126. Cristocea Cristina spune:

    LA MULTI ANI ALEXANDRA !!! Iti doresc ca cea mai mare dorinta a ta sa se realizeze! Va tinem pumnii si ne rugam pentru voi ! Suntem atatia care va iubim……..
    Doamne ajuta !

  127. loredana spune:

    Dragele mele ,
    Astazi miercurea mare din saptamana patimilor e o zi grea pentru voi chiar daca e ziua Alexandrei .Va doresc din tot sufletul sa treceti cu bine si cat mai usor peste ziua de azi si peste toate incercarile care vor mai veni pana cand scumpa noastra se va face bine . La multi si binecuvantati ani draga Alexandra !Sa te bucuri de mica minune de langa tine multi , multi ani de acum incolo .Si noi pe langa voi cu multe ganduri bune si rugaciune fierbinte . Va imbratisez pe toate cu mult drag .Dumnezeu sa va binecuvanteze .

  128. Andreea Stanciulescu spune:

    LA multi ani doamna!!! zile frumoase alaturi de familie si chiar dac stiu ca azi nu e o zi placuta pt ca Eva a inceput noul cateter,trebuie sa zambesti!Este o zi speciala. PUPICI!

  129. Teo Voica spune:

    Doamna,
    Va doresc din tot sufletul LA MULTI ANI! si va doresc sa va intoarceti amandoua sanatoase acasa. Mi-e tare dor de voi. Va iubesc!

  130. Gabi Berteanu spune:

    La multi ani Alexandra!La multi ani Eva!

    Iti doresc cel mai important lucru de care ai nevoie – nici nu mai trebuie sa-l scriu ca il stim cu totii . Sa te intorci cat mai curand la viata ta normala si frumoasa!!!

  131. Laura spune:

    La multi ani! Ingeras mic si drag, sa ai parte de numai lucruri frumoase…

  132. Ana Pistea spune:

    La multi ani fericiti, Alexandra!

  133. Giorgiana spune:

    La multi ani fericiti!!!! Sa va dea Dumnezeu tot binele din lume!!! Sa dea Dumnezeu ca Eva sa fie iar un copil sanatos!!! Suntem alaturi de dvs.!!!!

  134. o mamica spune:

    LA MULTI ANI! Va urez doamna Alexandra Grigorescu tot binele si muta sanatate copiilor dvs si intregii familii..Ne vom ruga in continuare sa nu mai suferiti atat! Doamne ajuta!

  135. o mamica spune:

    si nu in ultinmul rand Paste fericit! cu sufletul la Domnul nostru Isus Hristos, vom invinge aceasta boala! Sa nu va pierdeti niciodata speranta!

  136. adriana spune:

    HRISTOS A INVIAT!

  137. Cristocea Cristina spune:

    HRISTOS A INVIAT !

  138. magda spune:

    Hristos a Inviat!

  139. loredana spune:

    HRISTOS A INVIAT !
    Va imbratisez cu mult drag

  140. Ana spune:

    Hristos a Inviat!….va pup si iti doresc tot binele din lume ingerasule!sunt convinsa ca te vei face bine…

  141. Ana spune:

    As avea o intrebare,in luna iunie am sa ajung in germania in concediu si as dorii sa stiu daca le voi mai prinde pe Alexandra si pe Eva in spital?Mi-as dorii tare mult sa le cunosc,eu locuiesc in anglia…as vrea sa stiu la ce spital sunt si pana cand vor mai fii acolo…eu am sa stau 2 saptamanii in munchen si am si o fetita de 2 anisorii,s-ar putea juca impreuna ….va pup

    • Nedelia Schwager spune:

      Buna doamna Ana,

      Dupa cum stiu eu, care le vizitez pe Alexandra si Eva , Eva nu are voie sa intre in contact cu nici un copil.
      Eva se joaca DOAR cu copii internati cu acelasi diagnostic.
      Este pericol de a se infecta cu boli de copii, de care Eva nu este inca vaccinata. Informatiile astea le stiu de la medici si asistente, care eu le-am tradus.

      Am trait un moment in care, au fost la klinica la analize si Eva s-a indreptat spre copii si asistenta a fugit dupa ea , spre a nu se apropia de alti copii, spunindu-mi ca este pericol de a se infecta cu unele boli, virusi, raceala, gripa etc.
      Eu le vizitez din cind in cind, cu mare frica sa nu ma apropii de ea, sa nu ma ating de ea , spre a nu-i transmite virusi sau alte infectii , aduse din afara spitalului.
      Vreau sa spun ca eu mi-am facut niste teste, pt.a ma putea duce la ele. De ce toate astea?
      Pentru ca Eva are sistemul imunitar scazut , orice virus sau infectie ii va fi …. f.f.grav.
      Am vrut sa merg cu sotul la ea si cu o prietena, dar Alexandra nu a fost de acord si eu am inteles, deoarece cunosc toate regulile.
      Plus de asta Eva face de acum un tratament f. greu de suportat si va trebui sa stea stationar in spital unde nu se accepta vizitatori.
      Nu vreau sa va suparati, eu nu sint in masura sa va interzic acest lucru, dar v-am spus aici unele motive de ce nu se accepta vizite.
      Alexandra respecta cu strictete aceste reguli spre a nu-i ingreuna suferinta Evei.
      Va rog sa intelegeti si sa nu va suparati.
      Multumim pentru intelegere si interes.

    • Nedelia Schwager spune:

      Doamna Ana,

      sinteti foarte draguta si ideea d-voastra la fel.
      Va inteleg, dar cititi mai jos, va rog din tot sufletul sa nu va suparati.
      Va doresc calatorie placuta si un sejur placut la noi in Germania/München
      Cu drag Nedelia

  142. Cristocea Cristina spune:

    D-na Nedelia,
    Hristos a inviat!
    inteleg ca nu puteti merge la Eva acum, cat timp este in spital si-n aceasta faza a tratamentului, dar ati vorbit la telefon, stiti cum se simte, cum suporta si cat dureaza aceasta faza…….?! va asteptam vestile cu toata increderea. pana atunci vom continua sa ne rugam pentru micutza noastra Eva si mamica ei !
    va imbratisez cu drag, pe toate

  143. Luci spune:

    Eva, esti o fetita curajoasa, minunata! Si ai alaturi o mamica extraordinara! Multa sanatate, micut ingeras! Sa te faci bine, bine!
    Suntem alaturi de tine si mamica ta,
    Luci si fetita ei, Sofia.

  144. Ana spune:

    Va multumesc ptr raspuns doamna Nedelia.Nu am cum sa ma supar pe primul loc e sanatatea acestiu ingeras.Am sa va rog pe d-voastra atunci sa o strangeti in brate din partea noastra si sa ii spune-ti ca le suntem alaturi pe tot parcursul.Va multumesc inca o data .

  145. Ioana spune:

    MA uit la filmuletele si la pozele trimise din Germania si nu pot sa nu observ diferenta dintre cum era Eva in spitalul din Romania si cum e acolo. Ma refer la veselia pe care o degaja acolo si teama si tristetea pe care o arata in tara. Sunt convinsa ca asta nu are legatura cu profesionalismul doctorilor romani. Sunt curioasa insa de unde vine aceasta transformare. Multa sanatate tuturor celor care au facut si fac ca lupta acestui copil cu boala sa fie mai suportabila. Si multa sanatate Evei!

  146. anca spune:

    Nici o veste? Oare cum suporta Eva tratamentul? O ajuta? Cum sunt analizele?
    Ne rugam cu totii sa fie bine si asa va fi!
    Pupici multi!

  147. katy spune:

    nici o veste despre eva maria.ce mai face?

  148. carmen spune:

    Ziua buna, speram ca aveti vesti bune…
    Sanatate tututor.

  149. theo pislaru spune:

    Eva a reinceput o noua sesiune de tratament. Starea ei este in general buna si este la fel de vesela, ceea ce ne bucura pe toti. Va tinem la curent, indata ce mai primim vesti. :)

  150. Cristocea Cristina spune:

    Doamne ajuta !!!!!

  151. Marilena spune:

    De ce nu mai aflam nimic de ingeras? Mi-e dor sa aflu vesti! In fiecare zi accesez acest jurnal! Aveti grija de micuta! O vrem sanatoasa in Craiova!

  152. Nedelia Schwager spune:

    Buna ziua la toata lumea.

    Am vizitat-o pe Eva, Alexandra si Doamna Jeni

    Lea-m gasit la fel ca de fiecare data. Eva a suportat cu bine protocolul care l-a facut pina in 30 Aprilie.

    La acest protocol , care a fost destul de dur, a trebuit sa stea in spital pt. a elimina prin urina ceva acid , de aceea a trebuit sa-i analizeze fiecare pipi pe care l-a facut , nu a mai vroia stea in spital , a vrut acasa.
    Doamna Doktor este multumita cum a primit si a suportat Eva , acest protocol.
    Mai are inca protocoale de facut, tot mai grele si mai dure.
    Sper si le doresc sa le suporte la fel de bine.
    A slabit tare mult, v-am spus ultima data ca nu maninca aproape nimic, doar cu pacaleli si compromise. S-a desumflat destul de bine, nu mai are nici burtica.
    Totusi este vesela, ride se joaca in camera cu jucarioarele ei.

    Pe linga toate astea si-a facut multi prieteni si este tare iubita de tot personalul.
    Cam atit , va mai anunt cind mai aflu ceva.
    Salutari la toti cei ce citesc. Multa sanatate
    Nedelia

  153. Cristocea Cristina spune:

    Nedelia, multumim pentru vesti si le asteptam cu nerabdare pe urmatoarele, care speram ca vor fi din ce in ce mai bune. Le suntem, in continuare, alaturi si ne rugam pentru ele. Doamne ajuta !

  154. anonim spune:

    va rugam sa mai publicati informatii despre starea evei…
    suntem foarte curiosi sa aflam noutati..

    • Cristocea Cristina spune:

      gasiti informatiile despre Eva mai sus, postate de D-na Nedelia in data de 7 mai. cu totii le-am asteptat….deci va inteleg dorinta de a afla starea micutei…..
      speram ca ele vor fi din ce in ce mai bune !

  155. Nedelia Schwager spune:

    Buna Ziua,
    Am vorbit acuma la telefon cu Alexandra si mi-a spus ca sint bine, toate, Eva incepe miine seara o alta tura de tratament, care dureaza pina simbata, deci vor fi din nou in spital.
    Am vorbit si cu Eva si mi-a spus ca are multe acadele si jucarii. Si-a imletit 2 codite linga urechi, acolo mai are putin paru.
    Era tare vorbareata , asa cum e de fapt ea si bucuroasa ca a vorbit cu mine.
    V-am spus ca starea ei psichica este f. stabila, dar mai are de luptat,
    Sper si totodata cred ca si tura asta o va suporta cu bine.
    Alexandra si Bunica se ocupa f. mult cu ea,
    Cam asta , va salut si s-auzim de bine
    Nedelia

  156. Ana spune:

    Doamna Nedelia,vreau sa va multumesc ptr vestile date…Doamne ajuta,ma ros in fiecare zi ptr acest ingeras mic si le doresc din tot sufletul putere sa lupte mai departe,atat Evei cat si d-nei Alexandra.Doamne Ajuta!!!Fii tare ingers micut

  157. loredana spune:

    Draga Nedelia ,
    Multumim din suflet pentru vesti si pentru ca esti mereu alaturi de ele la bine si la greu .Cand am citit ca mai are putin par pe langa urechiuse pentru doua codite mi s-a strans inima .Ce trebuie sa fie in sufletul Alexandrei si al bunicii si al tau draga mea , care esti asa de aproape de ele .Doamne Ajuta sa treaca cu bine si saptamana asta !Si incet , incet sa invinga boala si sa aiba cosite ca Ileana Cosanzeana .Va imbratisez pe toate cu mult drag , va pup . Sunteti foarte curajoase !Sa ne auzim cu bine .

    • Nedelia Schwager spune:

      draga Loredana
      Ma bucur ca vestile mele sint de o asa mare valoare pt. voi care le cititi si ma mai bucur ca au ramas atitea persoane interesate de evolutia Evei, care nu au uitat-o si-i sint inca alaturi.
      De cite ori vin de la ele ma stradui sa trimit mai departe stiri despre ele.
      Sa stiti ca si eu ma bucur , am mai scris asta, de fiecare data cind ma duc la ele este o zi speciala pt. mine. Noi toate patru cind ne intilnim , vorbim ne jucam cu Eva ne prezinta moda, se imbraca isi pune margele, ii facem toate placerile si mai ales mama ei si bunica ei. Nu vorbim de boala ei, nu-i spunem ca este bolnava, o tratam, ca pe oricare alt copil si-i o facem mereu sa-si traiasca copilaria asa cum ii se cuvine unui copil. Dar Alexandra, inghite mereu necazul ei si sufera in tacere. Nu-i arata Evei niciodata suferinta, pt, a nu-si pierde speranta,.
      Iar pt. ca Eva este asa de stabila psichic,este datorita si Alexandrei si bunicii care ii ocupa mereu timpul cu ceva. Pun chiar si muzica si Eva danseaza, ceea ce este bine pt incheieturile ei, care o mai dor de la tratament. Si pt. muschi , i-a fost recomandata de medici. Nu vreau sa se inteleaga gresit cum au facut-o unii ca Eva danseaza de bucurie. Da ea trebuie sa fie bucuroasa si sa se bucure de viata ei. Este dreptul ei, care i-i se respecta. Si noi ne bucuram ca o vadem asa vesela. Eu ma bucur de fiecare data sa o vad asa vesela, nu vreau sa o vad suferinda.
      Te imbratisez cu drag si-ti doresc multa sanatate. Nedelia

      • Cristocea Cristina spune:

        De fiecare data cand citesc vestile de la tine despre Eva,…….lacrimez, si ma gandesc cat suntem de norocosi , noi, cei care avem copiii sanatosi, si cat de des uitam sa-i multumim lui Dumnezeu petru asta. Eva trebuie sa se faca bine, si sa danseze toata viata…..pentru ca este o luptatoare.
        va imbratisam cu toata dragostea, pe toate patru, si ne rugam pentru voi.

        • Nedelia Schwager spune:

          Cristina draga,
          te admir si te respect pentru ca ai fost si esti alaturi de Ele, si de noi toti.
          Da asa este, uneori trebuie sa sufere altii sa ne dam seama ca trebuie sa fim multumiti cu ceea ce avem, sanatatea, care e mai scumpa decit toate,sa invatam sa pretuim viata si sa fim alaturi de cei suferinzi.Eu am invatat acest lucru traind cele vazute Evei si familiei ei. Mi-am dat seama ce inseamna sa fii sanatos, am invatat sa vezi si sa simti suferintele celor bolnavi si suferintele mamelor care au asa copii bolnavi.Acesti parintii ar fi gata sa-si dea orice sa-si vada copii sanatosi, cind pt. altii nu mai stiu cum sa-si cheltuie banii, plus de asta ignora pe cei suferinzi.
          Dar mai presus ca toate este sanatatea.
          Ceea ce-ti doresc si tie si familiei tale.
          Te pup si te imbratisez cu drag.
          Ramii alaturi de noi, impreuna vom invinge.

          • Cristocea Cristina spune:

            Iti multumesc pentru toate cuvintele frumoase, mi-au alinat sufletul !
            Asteptam vesti…..si s-o asigurati pe Alexandra ca ii vom fi alaturi cat va fi nevoie, pe toate planurile…..
            Cu mult drag

  158. carmen spune:

    Ne bucuram de vesti, doamna Nedelia si va multumim. Ne bucuram ca evolutia Evei e buna si stim ca mai are mult de luptat, la fel si cei din jurul ei. Viata ei de copil merge mai departe, cu cantece, margele, codite impletite… In spatele acestei vieti cat de cat normale – oare putem vorbi de normalitate in acest caz – e o lupta pe care nu ne-o putem inchipui si oare cine se poate pune in pielea celor care trec prin asa ceva? Nu ai cum. Poti sa fii alaturi cu inima, cu fapta, daca ai posibilitatea, poti sa fii cu o vorba buna, cu un gand bun. In fotografii se vede oboseala din ochii Alexandrei. O oboseala fizica, sigur ca nu o arata in fata Evei, dar fotografia o surprinde. Cine ar vrea sa-i fie in loc, cine ar vrea sa fie acolo cu copilulul lui? Nimeni. Daca treci prin ceva asemanator, nu-ti doresti decat sa fii sanatos, nu-ti mai trebuie nimic. Din pacate, noi, oamenii, nu invatam nimic din vietile celor loviti de soarta. Ne uitam peste gard doar.

    O sa va rog sa-i transmiteti sanatate din partea unei foste eleve, Ana, si a mamei sale, Carmen. De fapt nici nu conteaza numele. Sa-i spuneti doar va rog ca ne gandim la ele.

    Toate cele bune va doresc si dumneavoastra.

  159. Nedelia Schwager spune:

    Doamna Carmen,
    aveti atita dreptate in ceea ce spuneti, as putea atitea sa va povastesc, dar mi-e frica sa nu va rapesc timpul, care este cuatit de pret, sa scurtez putin.
    Singurul lucrul pe care nu pot sa inteleg, oricit ma straduiesc sa gasesc raspuns la intrebarea: CE face guvernul , politicienii, cei care au fost votati pt functiile lor in conducere pentru bunastarea poporului roman, cei care ar trebui sa stea in picioare acestori copii suferinzi si a multor oameni din Tara asta romaneasca, de ce se uita ei peste gard,???
    Dumneavoastra , eu si toti ceilalti din Romania si de peste hotare, care s-au implicat in acest caz si an alte muuulte cazuri din Romania? de ce noi NU ne uitam peste gard, noi am fost mereu aici, prezenti, fiecare cu ce a putut, dar intotdeauna cu ceva bun?
    De ce acesti parinti disperati de siguranta copiilor lor, trebuie sa treaca peste hotare, sa ceara ajutor strainilor? de ce nu pot gasi in tara lor ceea ce au nevoie? Siguranta vietii lor si a copiilor lor? Ce se intimpla in tara asta? Ce va fi cu viitorul Rominiei, cind copii mor pe capete , cei care nu au avut NOROCUL si SANSA , de a pleca la tratamente in strainatate? Citi copii ne-auuparasit, care au ramas in Romania la tratament?
    Nici nu pot sa va spun cum sint tratati aici, aici la noi , la noi in Germania, oameni, copii bolnavi , indiferent de natie , de starea financiara, de meserie, de culoarea pielii. Toti sint oamnei toti trebuie tratati la fel, si toti au dreptul la viata, fara sa li se ceara spagi, pansamente, medicamente si alte celea. Spitalul de onkologie este dotat cu tot ce trebuie pentru aceasta sectie. Nu se cere nimic, ei sint pregatiti cu trup si suflet , sint mereu in picioare, asteaptind alte cazuri de copii care au nevoie de ei, de acesti oameni pe care-si merita acest cuvint de “oameni”.
    Sint intrebari la care nu am gasit raspuns. nu stiu cine ar putea sa-mi dea raspuns.
    Basescu, Boc, Atilla si etc. Oare ei nu stiu de oamenii disperati din tara asta ?
    Ce au facut ei pentru viitorul tarii, copii bolnavi , de cancer, si de alte boli ,
    Doamna Carmen … Dumneavoastra ,eu, Castelina, Cristina, Loredana si multi altii am facut ce ne-a astat in putinta, nu i-am lasat singuri, le-am dat ce am avut mai bun in noi, speranta, dragoste, bucurie, bani … in alte cuvinte VIATA. Trebuie sa fim mindrii de asta ca NOI am facut ceva pentru Eva si pentru alti semeni de-ai nostrii.
    Sui totusi, totusi ne simtim atit de neputinciosi si de vinovati fata de semenii nostri, ca nu putem mai mult, dar vrem, si asta conteaza.
    O vorba spusa de Nelson Mandela, suna asa:
    Cind ii vorbesti unui om intr-o limba straina ii ajunge la creier, dar cind ii vorbesti in limba materna ii ajunge la suflet,
    NOI VORBIM ROMANESTE:
    Va doresc din tot sufletul sa fiti sanatoasa si fericita alaturi de cei dragi.
    Va pup Nedelia

    • Cristocea Cristina spune:

      Plang la propriu ! Atat pot sa spun acum…..
      Cu toata dragostea imbratisez toti romanii de pretutindeni

  160. Nedelia Schwager spune:

    Buna ziua la toti,
    Am vorbit chiar acum cu Eva la telefon. mi-a spus cu o voce clara, hotarita si vesela, ca a iesit din clinica, si se simte “bine” dar nu a mincat nimic.
    “Am primit mincarica dar nu am mincat si asta nu este bine”.. exact asa mi-a spus.
    Da, asa mi-a spus si Buni, ca au mai scapat de un protocol.
    Si vorbind noi asa, am ajuns la concluzia, ca tot ce i-i s-a facut Evei pina acum toate protocoalele, au fost cu succes, asa ca oameni buni, “piticeii ” se retrag pe rind unul cite unul ,ca nu au alta sansa, si noi nu le oferim.
    Marti ma duc la ele, ca mi-e dor de ele sa le vad.
    Salut toata lumea buna de aici.
    Nedelia

  161. carmen spune:

    Doamna Nedelia,
    Si eu ma intreb acelasi lucru: de ce copiii nostri trebuie sa plece in strainaitate, de ce, de ce? Ce se intampla cu noi, romanii, de fapt? Am vazut oameni indignandu-se pentru ca au fost omorati caini iar medicul care i-a eutanasiat a fost dat in judecata. Dar pentru copiii care au ars in Maternitatea Giulesti cine a fost dat in judecata? Nimeni.

    Ne-am dezumanizat, ne-am inrait…uitam de oameni si ne gandim la animale. E ciudat, parca s-a intors lumea cu fundu-n sus…

    E mult de spus, din pacate nu se intampla nimic bun in Romania, mai nimic, politic vorbind.

    Revenind la Eva, ma bucur ca e bine si sigur se va intoarce acasa cu bine. Ganduri bune si dumneavoastra si Evei si familiei ei.

  162. Giulia spune:

    Buna seara
    Intru des sa citesc vesti despre micuta Eva. Ce sa spun, sunt bucuroasa ca este bine si in acelasi timp ingrozita cata suferinta poate indura acest suflet mic.
    Nu pot decat sa-i urez Sanatate maxima, iar parintilor rabdare si nadejde in Dumnezeu!
    Se

    Cat despre ce este in tara…prefer sa ma abtin, sa ne fereasca Cel de Sus sa ajungem in spitalele din Romania, mai ales pe copii nostri.

    Dna Nedelia, va admir pentru tot ce faceti pentru aceasta familie, sa va dea Dumnezeu sanatate:)
    Numai de bine si asteptam vesti bune!

    Giulia

  163. loredana spune:

    Draga mea Nedelia ,
    Cu ochii in lacrimi sunt mereu dupa ce citesc vestile de la tine .Nu intamplator au ajuns fetele acolo langa tine . Cum nimic nu este intamplator pe lumea asta .Credinta este tot ce ne-a mai ramas .Fericiti sunt cei care au credinta si nu si-au uitat radacinile .Asa cum esti tu draga mea .Cum ai mai spus , stii cum e sa fii singur printre straini .Ingrozita fiind de tot ce se intampla in jurul nostru , un adevarat haos , rasuflu usurata si ii multumesc lui Dumnezeu cand mai intalnesc OAMENI . Dumnezeu sa te ocroteasca si sa-ti dea sanatate tie si celor dragi . Ma bucur nespus ca ” piticeii cei rai ” pleaca unul cate unul .Experienta prin care trece acum Eva , Alexandra , bunica si tu alaturi de ele , e atat de grea si de dureroasa incat noi ne simtim coplesiti doar citind cele prin care treceti . Acesta e adevaratul curaj , adevarata lupta . Duceti batalii zi de zi , minut cu minut , si le castigati cu multa truda .Toti copiii si parintii lor aflati in aceasta situatie fac ceva eroic . Ei sunt eroii zilelor noastre , fara voia lor .Si chiar daca aici pe pamant nimeni nu le va ridica monumente , dincolo sunt sigura ca vor stralucii precum soarele .
    ” Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
    Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
    Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
    Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
    Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
    Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. ”
    Ma gandesc la voi , Dumnezeu sa va intareasca si sa va dea putere si multi pupici si imbratisari pentru toate patru .Sa ne auzim cu bine .Doamne Ajuta !
    Va transmit toata dragostea mea

  164. loredana spune:

    Draga mea ,
    Drum bun si multe imbratisari pentru fete .Si sa pape Eva ceva bun .
    Adresa mea este danapetrusel@yahoo.com
    va pup

  165. Cristocea Cristina spune:

    Ce mai face micuta noastra ???

  166. Nedelia Schwager spune:

    Buna Ziua,

    Am fost din nou sa vizitez fetele mele, marti 16.mai,care ma asteptau cu mare nerabdare, mai ales Eva.
    A fost tare bucuroasa de vizita mea si mi-a impachetat un cadou si nu mai avea rabdare sa mi-l dea. Erau niste bombonele impachetate intr-un servetel cu Hello Kity .

    Am intrebat-o ce a mai facut in ultimul timp, pe unde a mai fost si cu cine s-a mai intilnit?.
    Mi-a spus ea, Eva, ca a fost in klinica din nou dar nu a fost rau, doar ca nu mai vroia sa stea acolo ci sa vina acasa.
    Mi-a spus ca se simte “bine” si nu a durut-o nimic cit a stat in clinica.

    Mi-a spus ca iar trebuie sa mearga peste o saptamina. Felul cum mi-a spus mi-am dat seama ca nu are de ce sa-i fie frica.

    Am fost intr-un parc, unde se afla o baltuta plina cu pestisori si o familie de ratuste, le-a dus piinica.
    Eva cind a vazut ratele a luat-o la fuga spre ele, credeam ca si sare direct peste ele de bucurie. A fost atit de bucuroasa cind le-a vazut , dar parca si ratustele, ca nu au fugit de ea, i-au stat aproape. Le-a hranit cu piinica.
    Apoi ne-am plimbat prin parc putin , am carat-o in spate, cu calutul si striga ” di calut, di calut”. A fost tare bucuroasa si a ris cu mare pofta.
    Spre seara am intrat in camera si am pus din nou… muzica.. si am dansat , a fost f.f. fericita. Eva iubeste tare mult animalele si muzica. Astea sint pasiunile ei.
    Marti, 24 mai, va incepe din nou un protocol, care este mai dur, si la care pot, DOAR POT , sa apara comlicatii de tot felul.
    Dar eu nu cred ca vor aparea, pentru ca Eva a raspuns la fiecare protocol f.f. bine asa cum au asteptat si medicii, fara comlicatii.
    Pina acum totul a mers ca pe snur.
    Citeodata are stari de frica, se sperie repede, cred ca de la tratament.
    In rest este vesela, mereu ocupata cu ceva si vorbeste intr-una si ne povesteste.
    A slabit iar, i-a disparut dovlecelul de pe fata.
    Cam atit,
    Salutari si s-auzim de bine
    Nedelia

  167. Cristocea Cristina spune:

    Ce povestire frumoasa…..Pentru cateva clipe mi-am imaginat ziua pe care ati petrecut-o impreuna…..sunt convinsa ca e o binecuvantare pentru tine Nedi ca ai intalnit-o pe Eva…asa cum sunt convinsa ca va trece cu bine si peste urmatorul protocol, peste toate protocoalele…..si atunci, pana si ratustele vor dansa, de bucurie, impreuna cu Eva.
    Doamne iti multumim pentru tot ce ai facut ptr Eva si te rugam sa ai grija de ea si toti ai ei, sa le dai putere sa primeasca voia Ta.
    Va pup si va imbratisez pe toate, cu mult drag

  168. loredana spune:

    Draga Nedelia ,
    Cred ca cele mai fericite momente pentru Eva si pentru mamica si bunica ei sunt cele atunci cand le vizitezi . Iti dai seama cata bucurie le aduci! Dumnezeu sa-ti rasplateasca .Doamne ajuta sa treaca cu bine si peste acest protocol ca si pana acum . Aveti grija de voi si sa auzim numai vesti bune.
    Va imbratisez cu mult drag

  169. Ana spune:

    Ma rog in fiecare seara ptr acest ingeras micut.Sunt convinsa ca v-a invinge aceasta boala.Iti doresc putere ingersule!

  170. Marilena spune:

    Ingerul cu chip de om ma impresioneaza pana la lacrimi. Din acest jurnal….la revenirea in deplina sanatate in CRAIOVA, mi-as dori sa scriu o carte. Despre lupta ei , despre suferinta, durere si , mai ales, despre ce exemplu pentru noi este puiul de om! Aveti grija de voi, dragele noastre si, nu uitati ca vrem, cat mai des vesti despre Eva! Plang pentru ea pentru ca, in viata mea, nu am avut pentru nimeni asa emotii!

  171. Nedelia Schwager spune:

    Am vorbit ieri la tel. cu doamna Jeni, bunica Evei, mi-a spus ca i-i s-a aminat cu o zi tratamentul, deoarece a facut putina febra Eva si pina au stabilit-o putin. Nu a fost nimic grav, si-a revenit la normal, a inceput iar o tura de cito, care este greu de suportat, este agitata, nervoasa, nu-i nimic pe placul ei. Este f. greu si pt. ea si pentru mama si bunica ei.
    Dar ele lupta mai departe cu toata puterea si fiinta lor, deoarece Eva vrea sa traiasca o viata normala, iubeste viata , traieste fiecare clipa in felul ei, este pasionata de tot ce se intimpla in jurul ei, de aceea nu se lasa batuta, sufera, rabda, incearca sa treaca peste toate procedurile de tratament, oricit ar fi de grele.

    Vrea sa traiasca , pentru ea si pentru noi toti, sa ne aduca zimbetul pe buze.
    Sanatate multa la toti.

    • Gabi Berteanu spune:

      Va multumim mult pentru informatii si pt gandurile bune. Ii tinem pumnii Evei sa suporte tratamentul

  172. Cristocea Cristina spune:

    oare cate ture de cito mai are ???
    daca am putea sa luam toti cate putin din suferinta lor…..

    sanatate multa , va pupam cu drag pe toate…si asteptam urmatoarele vesti

  173. Marilena spune:

    Lupta aceasta cu citostaticele este ca sa se termine totul aici? Scapa de transplant?
    Ar fi minunat! Ca noi nu stim, mai face multe sedinte de chimioterapie?

    • Nedelia Schwager spune:

      Lupta cu citostaticele mai continua. Sint mai multe protocoale, iar fiecare protocol este compus din mai multe faze. Iar intr-e aceste faze se face pauza iar in timpul pauzei se fac analize. Asa parcurge. Cu transplantul , nu se stie inca, dar noi toti speram sa nu se ajunga acolo. Daca tratamentul cu cito isi face treaba cum trebuie si Eva va fi tratata, nu se va mai face transplant, dar asta inca nu putem noi spunem, mai este un drum lung de parcurs, stim doar ca a raspuns bine pina acum la tratament.

  174. loredana spune:

    Dragele mele ,
    Multa , multa putere si curaj .Cu ajutorul lui Dumnezeu sa treceti cu bine de toate etapele. Imi pare rau ca micuta noastra e agitata si nervoasa . Are dureri ? Macar atat puiutul mic sa nu aiba dureri . Cred ca va confruntati cu o gramada de efecte adverse de la tratament ,departarea de casa , dorul etc . mai mici sau mai mari , pe care noi nu le stim si nici macar nu le putem banui .Noi spunem curaj, putere , nu va lasati !De aici de acasa e usor de spus multe . Dar atat de greu de infaptuit .Dar veti vedea cu ajutorul bunului Dumnezeu si al Maicutei Sale veti trece peste toate cu bine . Sper ca de 1 iunie frumusica noastra sa se simta mai bine si sa se bucure si ea putin de Ziua copilului .
    Va imbratisez pe toate cu multa dragoste

  175. Mihaela spune:

    La Multi Ani de 1 iunie, printesa mica, multa sanatate si putere de lupta.Te imbratisez draga mea Eva.

  176. magda spune:

    La multi ani de 1 iunie, draga Eva! Multa sanatate!

  177. adriana spune:

    La multi ani, Eva Maria!

  178. Marilena spune:

    La multi ani, fetita scumpa! Iti dorim sa fii aici, la anu’ de 1 iunie si sa te strangem in brate ca pe o papusica!

  179. Cristocea Cristina spune:

    Hristos s-a inaltat !

    • BEATRICE spune:

      La multi ani, scumpica domnisoara!Azi am aflat de starea Evei de o prietena a Alexandrei.Alexanra iti doresc sa fi puternica in continuare si Dumnezeu sa va aduca sanatoase acasa la cei dragi.Suntem cu gandul si cu sufletul alaturi de voi si asteptam cat mai curand vesti bune.

  180. Mihaela spune:

    Nici o veste despre Eva…ce face, cum se simte?asteptam noutati despre printesica noastra:)

  181. Romas Aniko spune:

    Si copilul meu sufera de aceasta boala, chiar acum am terminat tratamentul la spitalul Luis Turcanu din Timisoara. Tratamentul se poate face si in Romania cel putin la Timisoara medicii sunt foarte competenti. Aici se face si transplant de maduva osoasa, doar in caz de recidiva ( sincer de celelule stem nu stiu) , daca nu se gaseste un donator inrudit se cauta in strainatate ca la noi tot nu functioneaza registrul donatorilor. Procedeul costa 20 000 euro, speram sa nu ajungem aici.
    Majoritatea copiilor mici cu leucemie acuta limfoblastica se vindeca si nu au nevoie de transplant. Sunt foarte multi copii cu leucemii si cu tumori iar aici mi se pare justificat sa se faca operatia in alta tara mai ales daca tumoarea e una mai rara sau e mai avansata.
    Asa e si cazul Evelinei :http://ajutor-pentru-evelina.blogspot.com/2011/05/sarcomul-ewing.html.

  182. alexandra spune:

    Multă sănătate dragă Eva, și eu anul trecut în aprilie am descoperit că am leucemie. Am trecut din păcate prin aceleași greutăți dar să știi că Bunul Dumnezeu mi-a fost alături și am trecut peste ce a fost mai greu. Mi-a crescut un păr frumos si creț. Părinților vreau să le spun că o să fie totul bine, există Dumnezeu și o să treacă totul. Multă răbdare și speranță vă doresc. Iar ție Eva să fi cuminte și să speri ca totul va fi bine. Rugați-vă neîncetat și se va termina cu bine. Multă sănătate și Dumnezeu să vă binecuvinteze.

  183. Cristocea Cristina spune:

    Ce frumos ai scris Alexandra !!! Dumnezeu sa fie cu tine, cu Eva, cu noi toti
    Nedi, ce mai stii de fetita noastra ???
    va pup , pe toate cu toata dragostea

  184. Marilena spune:

    Vrem sa aflam vesti despre micuta Eva! Macar in trei randuri sa aflam cum se simte, trece peste protocoalele de acum!

  185. Nedelia Schwager spune:

    Buna ziua,

    Am vizitat din nou pe Eva, ieri 13.06.

    Au venit din clinica duminica, dupa ce au terminat al 2-lea protocol, pe care Eva l-a suportat fara complicatii.
    A facut doar o cadere psihica din cauza dorului de casa , de casa din Bucuresti, nu mai vrea doar acasa la Bucuresti.
    Nu a mai putut umbla si nu mai avea reflexe la picioruse,.
    Medicii i-au facut toate investigatiile, inclusiv RMN, dar nu au diagnosticat-o cu nimic, au constatat ca pe baza psihica,.

    Acum si-a revenit.

    Deci, la vizita mea le-am gasit obosite, putin triste, dar cind m-au vazut le-a aparut zimbetul pe fata, am stat de vorba, Eva mi.-a spus ca se simte bine, i-am adus pufuleti romanesti, ca doar astia maninca.
    Ne-am jucat in parculetul din curte, ascunsa, s-a dat cu hinta, am alergat. Are f. multa energie si este plina de viata.

    O minune se intimpla ca-i creste parul in virful capului, unde i-a cazut.

    Peste 2 saptamini incepe ultimul protocol, al treilea, care tine 53 de zile.
    V-am spus ca fiecare protocol este compus din mai multe faze cu pauze intr-e ele.
    Deci mai are ultimul protocol, sa-i tinem pumnii sa treaca si pe acesta cu bine si sa-i fie in final analizele asa cum trebuie.
    Alexandra este trista, mi-a povestit de Eva si a izbucnit in plins, dar am incurajat-o la “ultima suta de metrii”.
    II este dor de copii ei de la scoala de tot ce a ramas acasa, de copilul ei Radu, de sot, de toti prietenii.
    Parca e cam la captul puterilor, dar se lupta cu toata fiinta ei sa o duca la capat, asta este tilul ei, si al nostru al tuturor.
    Cu drag si sa auzim de bine
    Nedelia Schwager

  186. Nedelia Schwager spune:

    Vrerau sa va spun ca intirzie postarea vestilor deoarece eu le trimit la cineva sa le posteze si probabil nu poate asa de repede, de aceea v-am postat eu direct aici, dar vor aparea si sus in jurnalul Evei cu poze

  187. loredana spune:

    Dragele mele ,
    Bunul Dumnezeu cu Maicuta sa si cu toti sfintii sa va intareasca si sa va dea putere . Mai sunt si caderi dar o sa vedeti ca Dumnezeu nu va lasa . Mi se rupe sufletul cand citesc prin ce treceti .Draga si scumpa Alexandra , au trecut 2 protocoale mai este unul , nu te lasa , Dumnezeu face minuni . Trebuie sa fie bine .Acum mai mult ca oricand fetele au nevoie de tine draga Nedelia .Iti multumesc din suflet pentru tot ce faci . Si pofta buna la pufuleti printesei noastre .Ne gandim la voi , ne rugam pentru micuta si pentru toti copilasii bolnavi si parintii lor .
    Va imbratisez cu mult drag.Doamne Ajuta .

  188. Cristocea Cristina spune:

    Mult a fost putin a ramas ! Cu ajutorul lui Dumnezeu totul va trece si se va termina cu bine !!! Curaj micuta…..in scurt timp vei fi acasa in camera ta cu jucariile si prietenii tai ! Alexandra mai e doar un pic….aduna-ti fortele , ridica-ti okii catre cer , curand iti vei vedea puiu sanatos ! Esti o eroina !
    Ne rugam pentru voi….sa nu va pierdeti nadejdea. Este doar un detaliu geografic, in realitate suntem cu voi acolo, zi de zi !
    Doamne ajuta !
    Va pupam cu drag
    Multumim Nedi si te mai asteptam, mi-era dor de tine :)

    • Nedelia Schwager spune:

      Da… si mie mi-a fost dor de tot ce leaga fiinta asta draga EVA si mai ales de ea.
      Am avut 3 saptamini f. incarcate si nu am putut sa le vizitez , nu am putut sa vorbesc nici macar la telefon ca erau in clinica si intr-o zi mi-am luat inima-n dinti si le-am sunat acolo ,iar Alexandra mi-a spus de chestia cu dorul de casa.
      Dar Eva s-a bucurat atit de tare cind m-a vazut m-a strins spre ea si nu mai vroia sa ma lase.Este singurul lucru care se schimba in viata ei , vizita mea cu .. cadouri bineinteles, dealtfel in fiecare zi are acelasi lucru clinica , medicamente, consultatii,. mi-e mila asa de tare de ea ca parca nu mai are nici copilarie, mereu o intreaba pe Alexandra ce au zis mediciiß, cum sint leucocitele daca au urcat sau au scazut?
      Cu toate astea este plina de viata, ride , povesteste de toate, se joaca, danseaza… marea ei pasiune, bineinteles ca si eu dansez si buni si mami, facem orice sa o vedem rizind si fericita, pentru ca asa trebuie sa fie.
      Te pup si va mai tin la curent cu noutati despre “iubi a mea” Eva.

  189. Alexandra spune:

    Buna ziua! As dori sa o rog pe d-na doctor Schwager sa-i transmita d-nei invatatoare cele mai bune si sincere ganduri, ii suntem alaturi, fostii elevi (promotia 1998-2002).
    Sa fie puternica, asa cum o stim si asa cum ne-a invatat si pe noi sa fim. Asa cum spune cineva mai sus, mult a fost, putin a ramas, in curand Eva se va intoarce cu bine acasa.
    Toate cele bune, Alexandra Matei.

  190. Mihaela spune:

    Cred ca deja micuta Eva a inceput ultimul protocol. N-am mai scris pana acum in ”Jurnal…”, o fac acum pentru ca simt ca este nevoie de mai multa incurajare pentru ea si pentru doamna Alexandra. Suntem aici, alaturi de voi, chiar daca nu ne cititi sau auziti, ne gandim la voi mereu, ne rugam pentru sanatatea Evei.
    Sa fiti cu inima sus !
    Eva draga mea, esti frumoasa si desteapta, jucariile tale te asteapta, nu-ti face nici o grija, stai acolo linistita sa te faci bine si-o sa vii acasa repede repede !
    Va imbratisez virtual inca o data, si pe minunata doamna Nedelia, sa va rasplateasca Dumnezeu toate aceste fapte bune, doamna, si pe toti cei care scriu aici mereu ca sa va dea un semn de sustinere.
    Multa, multa sanatate !

  191. Cristocea Cristina spune:

    Eu, una, n-am incetat sa ma gandesc si sa ma rog pentru fetita noastra si mamica ei. Si sunt sigura ca multa lume continua s-o faca. Ele stiu, simt ca le suntem alaturi si le asteptam sanatoase acasa. Acum fac parte din viata noastra….a tuturor celor care am avut sansa sa cunoastem cazul. Da “sansa”…..sa ne rugam cu tot sufletul pentru oameni pe care nu ii cunoastem.
    Va imbratisez cu drag

  192. Marilena spune:

    Of! SUnt nerabdatoare sa aud de starea puiului de om! Cu ajutorul lui Dumnezeu toate chinurile pe care ea le indura, asteptam sa se sfarseasca! Doamne, ai grija de ea! o vrem acasa!!!!!!!!!!!!!!!

  193. loredana spune:

    Draga mea nedelia ,
    Iti dai seama cat de mult insemni tu pentru puiutul de om ! Si pentru noi .Tu esti legatura ei cu lumea exterioara si cu tot ce inseamna normalitate . Imi pare tare rau a a facut febra .Dar Dumnezeu nu va va lasa .E greu , tare greu dar trebuie sa treaca totul cu bine .Transmite-le Alexandrei si bunicii toate gandurile noastre bune .Ne rugam pentru voi . Va imbratisez pe toate cu mult drag

  194. ANA MARIA spune:

    ma gandesc mereu la voi,va urmaresc evolutia, va tin pumnii si din tot sufletul si cu toata dragostea va doresc sa treceti de aceasta perioada urata si cumplit de grea pentru voi. MULTA SANATATE,PUTERE DE LUPTA SI MULT NOROC PE MAI DEPARTE.

  195. Cristocea Cristina spune:

    Puiu mic…..ofof….trece, ai sa vezi….in curand vei veni acasa fara piticei :)
    Multumim Nedi, ce ne-am face fara tine ? Ma gandeam acum, oare mai au bani ? Le ajung ? Oricum trebuie sa stie ca la nevoie , ca asa cum s-au mobilizat atatia oameni la inceput, o vor face si acum, sunt sigura .
    Asteptam urmatoarele vesti, va imbratisam pe toate cu mult drag

    • Nedelia Schwager spune:

      Draga Ctristina,
      Da mai putin, aseara am vb la telefon cu buni si a zis ca Eva e bine, acasa, dar azi va intra din nou in spital pt. ultima tura de cito. Sper ca si asta o va suporta la fel de bine ca si celelalte. Despre partea financiara sincera sa fiu nu am discutat si nici nu le-am intrebat nici macar de curioasa , cit costa, si pina nu sint gata cu tratamentul nu stiu. Nu trebzuie uitat zilele care au stat in casa familiara care costa si aia o gramada de bani, analizele care le-au facut Alexandra, Eva, buni, Cezar, Radu chiar cind au venit , ca sa poata sa umble liberi prin spital. Cezar cu Radu au avut interzis sa intre in spital 5 zile pina le-au venit analizele. Eu am avut norocul ca mi-am facut analizele la medicul meu de casa, ca sa le pot vizita si bineinteles ca am fost constienta ca-si are rostul acest test.
      Apoi mincarea cit au stat acolo, zilele de spital, mincare curatenie, se platesc separat de tratament. Ma doare pe mine capul cind ma gindesc ce costuri.Plus ca va mai fi tratamentul de intretinere care-l va primi Eva dupa ce iese din spital, drumurile la vizita, Romania-Germania-Romania, etc. etc.
      Aici nu se prea vorbeste de partea financiara si pe acest motiv mi-a fost penibil sa le intreb, si cred ca nici nu au platit inca tot, pt. ca nu e gata tratamentul.
      Oricum sint f. scumpe aceste tratamente, si speram ca si-au facut si treaba dupa cit costa de mult.
      Te pup, Nedelia

      • Cristocea Cristina spune:

        Tocmai, pentru ca sunt constienta ca sunt costuri foarte, foarte mari…..mi-am pus aceasta problema. Mi-as dori ca pentru ele , aceasta problema a banilor sa nu existe. Ele trebuie sa stie ca asha cum au avut sustinere la inceput o vor avea si in continuare, nu trebuie decat sa spuna…..sunt atatia oameni care le iubesc.
        Sper ca ultima cura s-o suporte bine, bine…..
        Te pup si eu , sa ai grija de tine si de ele :)

  196. Marilena spune:

    Vreo veste mai aflam si noi? Ce face puiul de om? Ce stare sufleteasca are?
    Ce fac insotitoarele ei, mama si bunica? Ma rog la Dumnezeu sa le dea acel strop de putere de care au nevoie sa treaca peste toate incercarile vietii!!!!!!!

  197. Nedelia Schwager spune:

    14 julie

    Buna ziua,

    Am fost la Eva, pe care am gasit-o la ea “acasa”, cam suparata si trista deoarece acest protocol este f.f. dur, atit de dur ca nici un adult nu l-ar suporta, dupa spusele doctoritei,
    Cu toate astea, Eva , ca si celelalte prorocoale,il suporta fara complicatii , singura suparare este ca se simte mereu f. obosita, mereu vrea sa doarma, nu este vesela asa cum o stiu eu, nici chef de vorba nu avea, nu avea chef de nimic.

    Orice vroia, incercam sa-i facem placerea, dar in secunda urmatoare nu mai vroia, se lupta cu ea insisi, nu ii era nimic pe plac.

    Mi-a spus: nu stiu ce este cu mine ca mi-este mereu somn si nu pot sa dorm , cred ca de la timpul asta ploios, care ma oboseste asa de tare: iar eu i-am raspuns: “Lasa ca sti tu, ca dupa ploaie vine soarele si apoi o sa te simti f. bine”

    Asa ca nu prea am facut multe ieri, ca era in camera la somn, cu toate ca nu a dormit doar statea in pat.
    Doamne .. era sa uit marea bucurie pe care mi-a spus-o Alexandra.

    ANALIZELE II SINT….BINE!!! . Adica leucocitele, trombocitele si celelalte, toate au ajuns la normal, asa cum trebuie sa fie,oameni buni ce ziceti?
    Plus de asta i-a mai crescut ceva , parul.

    Am mai intilnit o fetita acolo tot din Romania de 2 ani jumate, Delia, care si ea sufera la fel ca si Eva. Doamne ca ma doare sufletul cind le vad atit de mici, de fragede si atit de nevinovate. Cit de greu le poate fi, nu ne putem noi inchipui.

    Sa-i uram in continuare Sanatate, sa-i tinem pumnii sa scape odata de toti piticeii. si Evei si Deliei.
    Salutari la toti si sanatate Nedelia Schwager

  198. Catalina M spune:

    Doamne, de cand asteptam aceasta veste, stiam ca intr-un final ea va veni, n-avea cum sa fie altfel, nu era drept sa fie altfel, toata aceasta suferinta nu putea fi in zadar.
    Sa dea Dumnezeu sa traiasca si parintii micutei Delia cat mai curand aceasta bucurie.
    Chiar mi-ai facut ziua mai frumoasa, draga Nedelia. Mai e atat de putin si se vor intoarce sanatoase acasa…abia le asteptam…

    • Nedelia Schwager spune:

      dupa ce va termina si acest protocol( miine va intra din nou in spital pt 4-5 zile) va mai sta inca vreo 2 luni pt supravehere, sa urmareasca evolutia dupa tratamentele de cito, se va stabili in functie de analize(care se fac mereu, plus hemograma) tratamentul de intretinere. Deci lupta continua mai departe, daaar putem spune ca pina acum au fost toate bine, sa speram ca si dupa tratamentul cu cito vor fi toate asa cum trebuie si cum ne dorim noi toti.

  199. Marilena spune:

    Multumesc Nedelia…S-ar putea ca la revenirea puiului de om acasa, sa scriu o carte…Acest copil va creste mare si va dori probabil sa spuna si altora ce inseamna tristetea la cote maxime…….

    • Nedelia Schwager spune:

      Frumos, Jodi Picoult, scriitoare americana, a facut o carte dupa un caz real, “Linga viata surorii mele” o fetita bolnava de leucemie de forma f. grava, a trebuit sa i se nasca o sora , pt transplant sa-i poata salva viata, o carte f. frumoasa care m-a impresionat la maxim. Multe lacrimi.

  200. Cristocea Cristina spune:

    Eu nu stiu ce sa mai spun…decat ca va iubesc pe toate ?!!!

  201. Marilena spune:

    Doamne, cate lacrimi de bucurie, citind de micuta noastra…Cata emotie poate sa imi dea acest inger de copil… Ce-o fi in sufletul mamei si in sufletul bunicii? Ele cate lacrimi or fi varsat? Un ocean….
    Sa ne rugam sa vina bine acasa si cat mai repede!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  202. loredana spune:

    O Doamne draga Nedelia , cat ma bucur ca ii sunt analizele bune si ce ma doare sufletul pentru suferinta ei si a celeilalte micute , a Deliei .Stiu ca totul e relativ , ca va mai trece mult timp , e o steluta de speranta intr-un ocean de durere .Noi nu v-am uitat . Cand merg in parc ma gandesc ce ar mai alerga si Eva noastra si ma uit la mamicile cu puiutii lor si nu stiu ele ce fericite sunt ca le sunt sanatosi copilasii . Sau poate stiu .Suntem cu sufletul alaturi de voi ,de toate si Dumnezeu sa va intareasca si sa va binecuvanteze .
    Va imbratisez cu mult drag . Doamne ajuta .

  203. carmen spune:

    Doamne ajuta, putere, sanatate… Le asteptam acasa, cu bine. Gandurile noastre bune, spuse si nespuse.

  204. Marilena spune:

    Se apropie Sfanta Maria…Abia asteptam sa ii uram tot ce e mai bun in lume Evei! Mai este putin si toate gandurile bune vor fi spre ea! Vrem vesti!

  205. Cristocea Cristina spune:

    Ce mai face micuta noastra ??? A trecut atata timp de la ultimile vesti……

  206. Marilena spune:

    Ce s-a intamplat? Atrecut o luna si nu stim nimic de puiul de om! Ce faceti cu totii, acolo departe de casa? Poate aveti un ragaz de cateva minute sa ne scrieti!

  207. Nedelia Schwager spune:

    dragele mele,
    am sosit acum din concediu, de 3 saptamini. O sa vizitez fetele mele in urmatoarele zile si o sa va anunt imediat ce aflu. Incerc sa le sun la telefon miine.

  208. Marilena spune:

    La multi ani, suflet mic! Eva, sa ramai o luptatoare si pe mai departe, sa te faci bine sa ne poti bucura pe toti! Tot ce este mai bun pentru tine!!!!

  209. Marilena spune:

    Multumim Nedelia, bine ai venit din concediu!

  210. Cristocea Cristina spune:

    La multi ani Eva Maria ! Maica Domnului al carui nume il porti sa te aiba in paza toata viata ! Te imbratisam cu toata dragostea

  211. Nedelia Schwager spune:

    Draga mea Iubi Eva, Sfinta sarbatoare a Maicii Domnului, Sfinta Maria , a carui nume il porti, sa-ti aduca zile senine, fericite , sa te vindece de toate suferintele, si sa-ti calauzeasca pasii.
    Doamne ajuta.
    cu drag Nedelia

  212. Gabi Berteanu spune:

    La multi ani pui mic si curajos!!! Hai ca mai ai putin si te intorci acasa unde te asteptam cu totii ! Pentru tine poate o sa inventam un concurs : “cine rade si vorbeste mai mult” si sunt convinsa ca o sa castigi un premiu. Te asteptam acasa!

  213. o mamica spune:

    La multi ani! Draga noastra Eva Maria, iti dorim din tot sufletul sanatate si curaj si speranta familiei tale. Dumnezeu sa va binecuvanteze!

  214. katy spune:

    La multi anisori Maria!

  215. maria spune:

    Ce se mai stie de Eva? Cum se simte? Ii dorim sanatate.

  216. Marilena spune:

    Am fost…si suntem inca vaduviti de stiri despre starea micutei noastre Eva….

  217. Nedelia Schwager spune:

    Buna ziua,

    I-mi cer scuze de intirzierea postarii noilor stiri, dar pt. ca eu le trimit moderatorului acestei pagini, care le posteaza, si dureaza citeva zile pina sint postate, cunoscindu-va nerabdarea de a afla stiri noi de Eva, am postat aici noile stiri.

    Am fost sa o vizitez pe Eva

    Le-am gasit acasa, Am aflat de la Alexandra ca in ultimele 3 saptamini cit eu am lipsit, fiind in concediu, au avut celel mai grele zile de cind a inceput aceasta poveste. Eva a facut o infectie la plamini, si febra f. mare, fiind nevoiti sa -i intrerupa tratamentul, i-i s-a administrat antibiotice, chinuri si suferinte la maxim. Eva a suferit enorm de mult de data asta, a facut si apa la plamini, neprimind aer, a fost mobilizata de aparatul care o ajuta sa respire, riscul era mare sa i -i se opreasca inima, …of .. doamne.
    Nu a mai putut umbla deloc, i-mi zicea mie Eva,” piciorusele astea nu vor sa ma mai asculte nicicum”.Acum a inceput din nou sa mearga, dar mai greoi.
    Au trecut totusi cu bine si peste acest obstacol, care a durat 2 saptamini.

    Evei i-a cazut de data asta tot parul, genele si sprincenele. Se amuza de chelia ei :) .

    S-a umflat la fata din nou ca un dovlecel. Este de nerecunoscut.

    Totusi ceva i-a ramas bun, ride, este vesela, se joaca, se uita la desene animate, se da pe leagan.
    Am petrecut o zi frumoasa cu ele si mai ales cu Eva ca ne-am jucat ascunsa, ne-am dat pe leagan, am modelat cu plastelina, am facut o gradina zoologica din lego.

    Asa ca din cauza acestui impas, s-au aminat tratamentele, si vor dura ceva mai mult decit a fost stabilit.
    Astazi ii vor da din nou singe. Analizele oscileaza tot timpul, ceva normal spun medicii.

    Alexandra este f.f. obosita si psihic si fizic. I-mi spune ca nu mai poate si nu mai vrea. Abia asteapta sa se termine toate astea sa mearga acasa. ii este si dor de scoala si de tot ce a “ramas acasa”. grijile, emotiile, frica , gindurile, incep sa o darime, dar i-si aduna toate fortele si lupta mai departe.

    S-au bucurat de vizita mea , ca de obicei si eu m-am bucurat ca le-am vazut din nou.

    Sa le tinem pumnii mai departe si sa ne rugam pt. ele sa le dea bunul d-zeu putere sa poata sa treaca peste toate, iar Evei sa-i fie alaturi sa-i vindece toate suferintele.

    Multe salutari, Nedelia

  218. Cristocea Cristina spune:

    O Doamne ……prin cata suferinta a trecut micutza noastra, mamica si bunicutza ei…..
    Nedi trebuie sa-i spui Alexandrei ca sunt mii de oameni, de pretutindeni, care se roaga pentru ele, si totul se va sfarsi cu bine….nu are cum altfel.
    Daca am putea sa luam fiecare cate putin din suferinta lor….
    Ne rugam in continuare ptr voi si va imbratisam cu toata dragostea.
    Nedi multumim pentru tot.
    Doamne ajuta !

  219. carmen spune:

    Suntem cu gandul aproape, ii dorim Evei sanatate si celor de langa ea sa fie puternici… Am intrat mereu pe site si ca mine multi, cu siguranta, cu speranta unor vesti bune… Ele par a fi bune, intr-un final, desi numai Eva si ai sai stiu prin ce au trecut….

    Sanatate multa le dorim din tot sufletul…

  220. Edith spune:

    Sanatate multa, mica printesa!

  221. Ana spune:

    Multa sanatate si putere in continuare…Ma rog in fiecare seara la bunul Dumnezeu ptr acest ingeras

  222. Marilena spune:

    Nedi, esti ingerul lor pazitor! Atat cat poti intareste-le pe toate ca sa se mai aline putin suferinta…lupa aceasta parca prea grea cu viata! Mult plateste acest micut om, dar sa staruim in credinta, sa ne rugam ca sa o putem imbratisa acasa!…..

  223. magda spune:

    Multa sanatate sufletel! Te asteptam acasa cat mai curand posibil!

  224. Giulia spune:

    Sanatate micutei. Toti ingerasii sa fie langa ea si s-o vegheze! Doamne ajuta!

  225. carmen spune:

    Ziua buna, doamna Nedelia,
    Sa speram ca vom avea vesti mai bune… Imi puteti da un semn va rog pe adresa comancarmen@gmail.com?

    Multumesc frumos, ganduri bune

  226. Marilena spune:

    Offf, abia asteptam Nedi sa ne dai si altfel de vesti…Prea multa suferinta intr-un om asa de mic…………….O iubim si avem nadejdea ca ingerii ii vor alina durerile…….si-asa prea multe…

  227. loredana spune:

    Dragele mele ,
    Imi pare nespus de rau ca ati trecut prin asa clipe grele .M-am speriat tare cand am citit . Cred ca a fost inspaimantator pentru voi . Draga de ea Alexandra , Eva si bunica . Dumnezeu sa va intareasca si Maicuta Sa sa va mangaie si sa va dea putere sa rezistati in continuare .Dar cu ajutorul lui Dumnezeu , veti vedea toate cele rele vor trece .
    Va imbratisez cu mult drag pe toate , si pe tine draga Nedelia- bine ai revenit .
    Doamne ajuta .

  228. Nedelia Schwager spune:

    Mesaj de la Alexandra Grigorescu, mama Evei:

    “Dragii mei , va multumesc din suflet pentru cele 160 de mesaje primite cu ocazia Sfintului Alexandru, m-am emotionat pina la lacrimi, vazind ca nu m-ati uitat si gindurile voastere bune le-ati indreptat spre mine.
    Multumesc special, Anei si Carmen Coman pentru cadoul trimis Evei, care l-a primit pe 31.8. bucurindu-se de el si pentru urarile trimise, care ne-a alintat sufletul.

    Vreau sa mentionez, ca este imposibil sa raspund la toate cele 160 de mesaje, din lipsa de timp, de aceea va multumesc din suflet pe aceasta cale pentru urari si pentru gindurile voastre bune .
    Cu mari multumiri, Alexandra, Eva si buni Jeni”

  229. Marilena spune:

    De Sfanta Maria mica pentru fetita naostra mica un sincer LA MULTI ANI! Ingerul ei pazitor sa aiba grija de ea sa scape de toate suferinta si sa vina acasa insanatosita si cu zambet pe buze! Va dorim acasa!

  230. Cristocea Cristina spune:

    LA MULTI ANI, inger mic !!!

  231. loredana spune:

    LA MULTI ANI MARIA ! Maicuta Domnului sa te ocroteasca ,sa te mangaie si sa -ti alunge toata suferinta .
    Cu multa dragoste

  232. ionica spune:

    LA MULTI ANI !
    Aveti incredere si rabdare !
    Sunt sigur ca o sa avem parte de ce ne dorim: SA VA VEDEM, PE TOTI, SANATOSI SI FERICITI !

  233. adriana spune:

    La multi an, Maria! Maicuta Domnului sa te ocroteasca!

  234. carmen spune:

    Azi a fost prima zi de scoala…
    Va asteptam acasa…

  235. maria spune:

    Sanatate si numai bine! Cum se mai simte Eva?

  236. Cristocea Cristina spune:

    Ce fac fetele noastre ???

  237. Marilena spune:

    Vrem vesti despre micuta Eva!

  238. Razvan spune:

    Pana ce vom mai primi vesti noi ma gandesc ca totul e bine pentru micuta Eva si pentru mama sa, cat si pentru ingerul lor bun… Nedelia.
    Toate gandurile bune si din inima toata dragostea unui parinte.
    Sanatate,

  239. Nedelia Schwager spune:

    Stiri noi….
    Eva a terminat protocoalele de cito, acum este sub supraveghere, asteptind de la o zi la alta, ca analizele pe care le face sa-i iasa bine.

    A trecut peste ce a fost mai greu, acum i-i se fac doar tratament de intretinere si analizele de singe, pe care noi le dorim sa iasa bine.
    Inca nu pot sa va spun ca Eva este tratata, acum doar trebuie ca tratamentul sa-si spuna cuvintul.
    Saptamina trecuta a mai primit trombocite.

    In rest este la fel de vesela si plina de viata, asa cum o stim .
    Daca mai aflu noutati o sa va anunt tine-ti-i pumnii in continuare, deoarece de acum inainte trebuie sa fie analizele de la o zi la alta tot mai bune.
    Salutari si multa sanatate Nedelia

  240. Cristocea Cristina spune:

    Nedi, ingerul lor, cum frumos te-a numit Razvan iti multumim pentru vesti. Nu am incetat niciodata sa ne gandim, rugam pentru micuta Eva si ai ei ……ii tinem pumnii strans-strans …..si sigur ii vor iesi analizele din ce in ce mai bune.
    Va imbratisam pe toate cu mult drag si asteptam vesti
    Doamne ajuta si multumim pentru tot !

  241. Adina spune:

    Vai, cu cata speranta si teama citesc in fiecare saptamana vestile! Of, ingeras mic, sa te faci bine, sa cresti mare si sanatoasa! Mami, noi cei care avem copii sanatosi nici nu ne putem inchipui prin ce treci, dar suntem alaturi de tine, suflet drag! Iti dorim sa ajungi cat mai repede la ziua cand totul va fi bine si o cand sa-ti dai seama ca nu mai ti-e frica si nu mai simti apasarea pe care o simti acum. Iti doresc sa razi din suflet, FARA NICI O GRIJA cat mai repede, alaturi de Eva. Imbratisari calde din partea unei mamici care nu v-a cunoscut, dar care se gandeste mereu cu drag la voi!

  242. carmen spune:

    Doamne ajuta, sa primim vesti bune in continuare. Alaturi suntem si va dorim sanatate…

  243. Nedelia Schwager spune:

    Dragi cititori,
    astazi vesti bune, Eva a facut hemograma astazi si i-au iesit analizele mai bune decit ultima data, se pare ca maduva lucreaza, produce singe sanatos.
    Leucocitele erau la 1300 astazi, sa vedem in continuare.
    I-a crescut genele si sprincenele, si ceva perisori pe cap. se pare ca tratamentul i-si spune cuvintul, totul merge catre pozitiv, se apropie de finalul fericit mult asteptat de noi toti.
    Eva este cum v-am spus vesela, ride, vorbeste, se joaca toata ziua, Este f. energica.
    Salutari la toti si sa-i tinem Evei pumnii in continuare.
    Nedelia

  244. Cristocea Cristina spune:

    Ce vesti bune !!! Doamne ajuta !
    Va imbratisez pe toate cu mult, mult drag

  245. Marilena spune:

    Suntem foarte bucurosi cu totii, afland vesti bune despre micuta noastra. Sa speram ca drumul ei spre vindecare se apropie de sfarsit pentru ca o vrem acasa!
    Multumim Nedelia, fara vestile de la tine ar fi fost groaznic!

  246. loredana spune:

    Multumim pentru vestile bune .Bunul Dumnezeu si Maicuta Sa sa va ajute si in continuare .
    Va imbratisez pe toate cu mult drag . Doamne ajuta .

  247. carmen spune:

    O, ce vesti bune, Doamne ajuta, asa sa fie mereu de acum inainte…. Sanatate si fie ca aceste luni cat anii de lungi sa nu lase nici o urma, decat de intărire si dragoste…
    Va multumim, draga doamna Nedelia…

  248. Alexandra Marcu spune:

    Buna ziua!
    Cum as putea sa ii trimit un mic cadou Evei? Exista o adresa a clinicii in care se afla destinata pacientilor? Cum as putea sa fac? Va multumesc!

  249. Alexandra Marcu spune:

    Multumesc mult de tot!!

  250. loredana spune:

    Doamne Nedelia ce vesti bune ne aduci ! Sunt foarte fericita !Si ce fetita frumoasa avem .Cum spui si tu toata straluceste .Nu putem decat sa-i multumim cu lacrimi in ochi Bunului Dumnezeu , Maicutei Sale si tuturor Sfintilor pentru minunea ce au facut-o cu Eva noastra .Si tie scumpa si draga Nedelia , tu ai fost si esti unul din oamenii importanti prin care Dumnezeu le-a ajutat pe fetele noastre curajoase .
    Va imbratisez pe toate cu multa dragoste si ne rugam in continuare ca de acum totul sa fie bine .Doamne ajuta .

  251. Marilena spune:

    Ma intreb uneori cati oameni de bine sunt pe lumea asta! Pentru tine, Nedelia, tot binele din lume! Maica Domnului sa ocroteasca ingerasul nostru mic! Sa ne rugam pentru sanatatea ei sa o vedem mai repede acasa!

  252. Cristocea Cristina spune:

    Minunate vesti !!! Acum m-am intors de la Iasi, de la moastele Sfintei Parascheva , am deschis site-ul si minunea a si aparut…..micuta noastra e bine !!! Pozele ne vorbesc.Nedi multumim pentru vesti si pentru tot ce ai facut. Ai fost minunea din viata lor. Sa-i multumim Domnului pentru tot !
    Va imbratisaz cu drag, pe curand

  253. Nedelia Schwager spune:

    Eva avea leucocitele acum vineri la 1900, marti ii va scoate cateterul,
    salutari la toti

  254. carmen spune:

    Ziua buna si multumim tare mult de vestile bune, ne bucuram din tot sufletul…Doamna Nedelia, faceti parte din familie… sunteti un om tare bun… Gandurile noastre bune, de aici, de acasa, unde le asteptam pe fete cu bine…

  255. Mihaela spune:

    Doamne ajuta ! Ne rugam pentru grabnica ei insanatosire ! Multa putere si rabdare si pentru tatic si fratele cel mare sa le vada cat mai repede acasa ! Doamna Alexandra, sa fiti puternica si plina de speranta pentru Eva !
    Iar catre dumneavoastra, doamna Nedelia, se intreapta gandurile noastre bune pentru tot ce faceti pentru micuta, cu mii de multumiri ca ne tineti la curent cu vesti despre ea.

  256. Razvan spune:

    Cata bucurie si liniste trebuie sa fie acum in sufletul ingerasului de Eva si al mamei sale…iata ca se mai intampla si minuni…ca mai sunt si povesti cu final fericit. Multa sanatate in continuare.
    Cu drag,
    Razvan

  257. Ana spune:

    Doamne cat ma bucur ptr acest ingeras.Ma rog in continuare ptr ea si ii doresc multa sanatate in continuare.Mai e putin ingeras mic si te intorci acasa…

  258. Raluca spune:

    Ce mult ma bucur! Ma voi ruga in continuare pentru ea, pana aud ca s-a refacut complet. Doamne ajuta sa fie bine! Sa fie sanatoasa!

  259. loredana spune:

    Draga Nedelia ,
    Pur si simplu plang de bucurie .Cand ma gandesc prin cate ati trecut toate ca sa traim si ziua asta atat de fericita . Ii multumesc bunului Dumnezeu, Maicutei Sale si tuturor Sfintilor ca au facut posibila aceasta minune .Aproape trei anotimpuri au trecut pentru ca Eva noastra sa se nasca din nou .Iti multumim din suflet scumpa Nedelia pentru tot ce ai facut pentru fetele noastre .Dumnezeu sa-ti rasplateasca toata bunatatea . Pentru mine vei ramane mereu un model , un OM adevarat . Eva , Alexandra si Buni sunt adevarate eroine ale vremurilor pe care le traim . Ati fost in razboi si ati invins ! . Il rog fierbinte pe Dumnezeu sa faca aceasta minune cu toti copilasii bolnavi .
    Va imbratisez pe toate cu multa dragoste .Doamne ajuta .

  260. Cristocea Cristina spune:

    Minunat !!!! Plang, la propriu, de bucurie, ceea ce nu mi s-a mai intamplat de foarte, foarte mult timp……
    Multumim Domnului, Maicii Domnului si tuturor Sfintilor, minunatilor Doctori de acolo, tie Nedi….tuturor celor care au contribuit la acest miracol.
    Nedi o sa-mi lipsesti ;)
    Eva, Alexandra, Buni….ati invins !!!
    Va imbratisez cu toata dragoastea.
    Va asteptam cu bine acasa, Doamne ajuta !

  261. Ina spune:

    Intru tot timpul pe aceasta pagina! Ce bucurie, ce vesti minunate, copilul asta mult incercat se poate intoarce acasa, e incredibil de frumos! Mult noroc in viata si o sa mai avem nevoie de vesti despre ea si acum ca e sanatoasa! Pupici, ingerasule!

  262. Razvan spune:

    Orice as spune pare putin in comparatie cu acest sfarisit frumos al unei povesti teribile incepute in urma cu aproape un an… ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca s-a ingrijit ca aceasta familie sa poata rasufla la final usurata…ii multumesc Nedeliei pentru ca ne-a aratat ca Oamenii inca exista, ii multumesc acestei fetite pe care nu o cunosc dar care m-a facut sa ma gandesc mereu la fetita mea de 4 ani. Toate gandurile mele bune se indreapta catre voi.
    Cu drag,
    Razvan.

  263. o mamica spune:

    MARE ESTE DUMNEZEU SI MULTA MILA ARE FATA DE NOI! MARE ESTE PUTEREA SPERANTEI! As vrea sa le intampin la sosire sa le felicit. Merita mult pentru ca sunt niste invingatoare!

  264. Alexandra Marcu spune:

    Cred ca toata lumea care verificat constant site-ul asteptand vesti despre Eva, plange de bucurie acum ca am primit vestea cea mai importanta si cea mai asteptata. Multumim lui Dumnezeu pt ca ne-a ascultat rugaciunile si tuturor celor care le-au fost mereu alaturi si care au facut posibil acest lucru, incepand cu cadrele medicale, rude, prieteni si oameni cu inima mare. Felicitari Eva si Alexandra, sunteti 2 luptatoare! Dumnezeu sa va dea o viata minunata de acum inainte! Multumim doamnei Nedelia pt ca v-a fost alaturi mereu si ne-a tinut mereu informati! Va imbratisez cu drag!!

  265. lore.muresan spune:

    Doamne ajuta,sa va intoarceti cu bine in tara,rugaciunile noastre au fost auzite acolo sus.O adevarata minune,Eva Maria este sanatoasa,a reusit.Am asteptat cu sufletul la gura fiecare veste de la Nedelia,am aprins lumanari pt aceasta fetita si pt fam ei,greu incercata si iata ca Dumnezeu ne-a auzit.Sper sa fie vindecarea ei definitiva si sa aiba parte de tot binele din lume .Sa-si traiasca copilaria si sa-i bucure pe toti cu zambetul ei minunat!

  266. carmen spune:

    O, Doamne ajuta, mi s-a facut pielea gaina…. In sfarsit….O noua viata… Sa fie puternici in continuare, sa fie sanatosi, sa se bucure de viata…. Sa multumim tuturor celor ce le sunt aproape, doamnei Nedelia…. Sa invatam ce avem de invatat si sa apreciem ceea ce avem – familia, prietenii, sanatatea, bunatatea, frumosul din noi. Binele….

  267. Cristocea Cristina spune:

    Bine ati venit SANATOASE acasa !!!
    Va iubesc !
    Ramai cu bine Nedi si Dumnezeu sa fie cu tine toata viata !
    Ramas bun, tututor !
    Doamne iti multumim ptr tot si te rugam sa ramai cu noi vesnic!

    • Nedelia spune:

      Multumesc mult Cristina,
      si tie iti doresc ceea ce-mi doresc mie, multa sanatate ,
      Si iti multumesc pt. participare si pt. vorbele frumoase care ne-au alintat sufletul.
      Pt. rugamintile tale spre cer, pentru ca ai ramas alaturi de noi pina la final.
      O sa-mi lipsesti si tu, .
      Ramas bun, Te pup, Nedelia.

  268. Giorgiana spune:

    Ne bucuram mult pentru voi!!! Sa fii sanatoasa Eva si sa cresti mare alaturi de cei dragi!!!! Speram sa mai ne dati din cand in cand vesti despre ea.

  269. carmen spune:

    Draga doamna Nedelia,

    Fie ca si viata dumneavoastra sa fie plina de lumina si de bucurie, asa cum a fost acea zi in care ati sarbatorit cu totii vindecarea Evei…
    Ne bucuram mult, tare mult ca Eva este sanatoasa si s-au reintors acasa cu totii.

    Fie ca binele pe care l-au facut toti oamenii implicati in povestea Evei sa se intoarca la ei inmiit si la familiile lor.

    Sa-mi permiteti sa va mai scriu din cand in cand. Sunteti un om bun, tare bun si sufletist si va multumesc pentru ca le-ati fost si le sunteti aproape Evei, mamei si bunicii ei.

    Gandurile mele bune.

    • Nedelia spune:

      Doamna Carmen,
      Multumesc mult , bineinteles ca o sa va permit sa-mi mai scrieti, chiar ma bucur sa ramin in contact cu OAMENII pe care i-am cunoscut prin aceasta poveste,

      Ma bucur nespus de mult ca ceea ce am facut a fost de folos, atit familiei Grigorescu cit si cititorilor paginii “Jurnalul Evei”.
      Vrau sa va spun ca Eva facea febra de emotii si de bucurie cind stia ca vin la ele in vizita.

      La fel m.-am bucurat si asteptam cu sufletul la gura, cind Eva era la Fundeni si eram nerabdatoare sa citesc vesti despre ea.

      Ma bucur ca s-a terminat cu bine aceasta poveste, si mi-e greu sa ma despart de aceasta pagina.

      Mi-a intrat in suflet si apartine oarecum de viata mea .

      Va doresc multa sanatate si fericire la toti,
      Cu drag Nedelia

  270. Marilena spune:

    Subscriu si eu cu lacrimi in ochi la cele spuse de cititoarele acestui site! Mare este Dumnezeu si puterea Lui le-a ajutat pe fete sa depaseasca o mare cumpana in viata lor! Nedelia, esti un inger care a dus mai departe stiri despre micuta noastra! Ne rugam pentru voi toate!

  271. Roxana spune:

    Draga Nedelia, iti multumesc pentru ca te numeri printre oamenii care au fost daruiti de Dumnezeu cu harul de a ajuta copiii si de a nu spune….”vai, eu nu pot sa vad un copil care sufera, caci mi se face rau”, iti multumesc pentru emotiile pe care mi le-ai transmis si acum iti multumesc pentru lacrimile de bucurie pe care mi le-ai provocat impartasind cu noi marea bucurie a revenirii Evei acasa, sanatoasa. Te salut si imi doresc sa aud cat mai des asemenea vesti, caci eu lucrez cu copiii bolnavi de cancer.

    • Nedelia spune:

      Multumesc Roxana,

      Da!.. este asa, sufar f. mult cind vad copilasi suferinzi, caut sa fiu alaturi de ei cu ceea ce pot.
      Din pacate sint atit de multi, chiar si cei de care nu stim, si pe care nu le putem fii aproape, dar D-zeu iubeste copii si ma rog lui sa le fie alaturi si sa le vindece suferintele.
      Am vazut in klinika din Augsburg multi copii bolnavi de fel si fel de cancere, ….multa suferinta …..si te simti atit de neputincios in fata lor.
      Multa sanatate iti doresc
      Nedelia

  272. Carmen spune:

    Noi toti cei care am plans la aflarea diagnosticului, la vestile bune, la vestile mai rele de pe parcursul drumului spre vindecare, va multumim. Multumim echipei minunate de medici pentru profesionalism si sensibilitate, multumim Nedeliutei pentru toate eforturile, dragostea si implicarea in astfel de actiuni, multumim familiei pentru puterea de lupta, si nu in ultimul rand, MULTUMIM EVA ca esti sanatoasa si fericita. Va iubim pe toti, Dumnezeu sa va fie alaturi in continuare!

  273. d spune:

    Sanatate in continuare si ii multumim lui Dumnezeu ca a ajutat-o pe Eva. Sa-i ajute si pe toti cei care au fost alaturi de ea.

  274. ANA MARIA spune:

    Bine ati venit sanatoase acasa. Dumnezeu sa te ajute draga mea sa ai o viata frumoasa, linistita si cu multe bucurii. Mamei tale ii transmit din tot sufletul sa i se implineasca toate dorintele,sa fie sanatoasa si sa isi revina repede,prin zambetul pe care i-l vei oferi de acum inainte,copil dragalas si mult incercat. Am fost tot timpul cu gandul la voi,iar acum , ca sunteti acasa ,toata lumea este fericita ca am fost alaturi de niste invingatori.

  275. Ina spune:

    Ne mai puteti da vesti din cind in cind despre Eva?

    • Nedelia spune:

      din pacate nu mai pot da vesti deoarece Eva este acasa la Bucuresti si eu sint acasa in Germania, mai vorbim din cind in cind la telefon, dar pot sa va spun ca etse f. fericita in casuta ei , in camera ei plina de jucariisi, in general se simte bine.
      Face saptaminal analize de singe sa o poata urmari si seara ia cite o pastila . In februarie face un control general.

      • Cristocea Cristina spune:

        Azi, 9 noiembrie e Sf Nectarie…..mare vindecator de boli….am fost la moaste si m-am rugat ptr toti copiii bolnavi….ptr ca toti sa aiba sansa Evei noastre si sa se faca bine, sa fim cu totii sanatosi si sa reusim sa ne bucuram de viata si de iubirea lui Dumnezeu.
        Si eu imi doresc, ca din cand in cand, sa mai aflu vesti despre Eva, Alexandra, buni, Nedeliuta
        Doamne ajuta si sa auzim de bine !
        Cu drag

  276. Razvan spune:

    E ultima oara – sper- cand mai plang citind randurile de pe acest jurnal… tocmai am citit mesajul dumneavoastra si pentru o fractiune de secunda am incercat sa va inteleg emotia, fericirea, oboseala, curajul, sperantele si deznadejdea…toate amestecate, un amalgam de stari pe care numai un parinte le poate trai cu adevarat la o asa intensitate. Sunteti o mama fericita pentru ca si-a vazut puiul vindecat, sanatos, invingator al unei boli crunte, sunteti cu siguranta mai linistita pentru ca ati ajuns acasa. Fiti sigura ca si noi, toti cei care am urmarit aceasta emotionanta poveste cu un final atat de frumos -Slava Domnului- suntem fericiti alaturi de frumoasa familie a Evei.
    Cu toata dragostea unui parinte.
    Razvan.

  277. Cristocea Cristina spune:

    Emotionant……
    Alexandra esti o luptatoare si o invingatoare iar Eva este un inger de copil !
    Doamne ajuta !
    Va imbratisez cu mult drag.
    p.s. mai asteptam vesti…din cand in cand….sa ne bucuram si noi cu voi si ptr voi :)

  278. Ada Demirgian spune:

    Ma bucur din tot sufletul ca v-ati intors cu bine! Bun venit acasa, Eva!

  279. loredana spune:

    Draga Alexandra , Eva si Buni ,
    Bine ati venit acasa ! Bunul Dumnezeu si Maicuta Sa , sa va dea putere , sa va ocroteasca , sa va mangaie si sa nu va lase niciodata .La fel si cu taticul Cezar si fratiorul Radu .Ne rugam in continuare pentru voi .Eva sa se bucure de copilarie , sa creasca mare si sanatoasa , sa va bucurati de ea si ea de voi .Imi sunteti tare dragi . Cand aveti putin timp , din cand in cand , asteptam vesti ( numai vesti bune ).
    Va imbratisez cu mult drag pe toti . Doamne ajuta .

  280. Nedelia spune:

    Cit de emotionant … si cita bucurie … ma bucur din tot sufletul ca aceasta poveste s-a sfirsit cu bine.
    Plecarea voastra de la Augsburg mi-a lasat un gol mare in suflet.. dar implinindu-mi si dorinta, cea de a se vindeca Eva, iubi a mea,…. i-mi lipsiti atit de mult…..mi-e dor de voi si va iubesc….
    Iubi . i-ti doresc ca viata sa-ti fie presarata cu bucurii, fericire, noroc, si sanatate si nu uita sa ma inviti la nunta … mi-ai promis….. nu-i bai iubi …nu-i bai …la …la…laa…..
    te iubesc Nedeliuta.

    • Castelina spune:

      Nedelia,

      Atatea luni m-ai tinut tare. Atatea luni mi-ai adus vesti si mi-ai intarit convingerea ca totul va fi bine. Iar acum ma faci sa plang!
      Sunt sigura ca ne vom intalni la nunta Evei! Si sunt sigura ca si atunci gandul nostru comun va fi: “sa-i fie bine Printesei noastre!”
      te pup,

      • Cristocea Cristina spune:

        Vreau si eu , peste ani, sa vin s-o vad mireasa pe Printesa noastra Eva Maria……
        Cu drag
        Doamne ajuta

        • Nedelia spune:

          Cristina .. o sa mergem impreuna… o luam si pe Castelina….si pe totii cei ce o iubesc…. si o sa-i fim oaspetii de onoare….Abia astept…:)

          • Cristocea Cristina spune:

            Draga Nedi,
            pana la nunta Evei eu te astept cu mare drag la o cafea, atunci cand vei veni in Romania. pe mine Eva m-a ajutat sa reusesc sa iubesc oameni pe care nu-i cunosc, sa plang si sa ma bucur ptr ei, sa ma rog, sa-i multumesc bunului Dumnezeu, si tu faci parte dintre acei oameni ptr care eu simt o mare dragoste si un mare respect.
            te pup

  281. Silviu Marin spune:

    Stimată doamnă X,

    Bună dimineața, în primul rând. În al doilea, deși nu mă cunoașteți, țin să menționez că mă bucură nespus acest deznodământ al poveștii Evei-Maria. Încă n-am donat, dar voi dona ceva și curând, măcar pentru tratamentele săptămânale. De asemeni, voi trimite povestea aceasta mai departe, inclusiv pe Facebook, sub forma Cauzei dedicate fiicei d-voastră. Sunt sigur că se vor mai găsi *oameni*. :-)

    Vă urez extrem de multă sănătate și forță emoțională, mai ales d-voastră, doamnă! Evei-Maria, bineînțeles, îi urez să fie puternică pentru a trece de acest hop.

    Pe curand!

  282. Elly spune:

    Buna ziua,

    Multa sanatate micutei Eva! Ma bucur foarte mult de ca a reusit sa invinga crunta boala.
    Am dat peste jurnalul Evei cautand informatii legate de completarea documentelor necesare pentru tratarea in strainatate a fetitei prietenei mele bolnave de leucemie mieloblastica tip II. Tratamentul de la Sp. Fundeni, inceput in primavara si care trebuia sa se sfarseasca prin ianuarie-februarie, nu a dat rezultate. Doctora acum ne spune ca trebuie neaparat sa cautam o clinica in strainatate pentru transplant de maduva. V-as ruga daca puteti sa ne ajutati cu informatii legate de primii pasi care ar trebui sa-i incepem pentru demararea actelor necesare aprobarii tratamentului in strainatate si cum sa obtinem acceptul unei clinici pentru acest tip de tratament (leucemie mieloblastica tip II).
    Multumesc mult.
    Multa sanatate in continuare. Doamne ajuta!

  283. Angela spune:

    Ma bucur foarte mult ptr printesa Eva de knd am vazut cazul pe acasa tv am fost numai cu ochii pe aceasta pagina,va multumim ca ne-ati tinut la curent va doresc toate cele bune multa sanatate ca este cea mai importanta

  284. Monica spune:

    Ma bucur din suflet ca s-a intamplat minunea de a se vindeca. Multa sanatate si putere in tot ceea ce veti face pe viitor.
    Monica
    PS: Am simtit in sufletul meu ca totul va fi bine la final cu aceasta fetita. M-am rugat pentru ea asa cum m-am rugat pentru copiii mei.

  285. catalinas spune:

    MUltumesc Domnului ca fetita ta este bine.Am urmarit tot timpul drama voastra si ma bucur ca ati reusit !Slava cerului si Doamne ajuta in continuare.Ma bucur mult pentru voi!Sanatate ingerasului!

  286. Cristocea Cristina spune:

    Multumim Eva pentru tot. Esti minunata ! Sarbatori fericite!
    Va imbratisam cu drag

  287. PERJU spune:

    SARBATORI FERICITE MULTA SANATATE( PERJU ALEX MIC SEMI)

  288. loredana spune:

    Ce scumpa e Eva noastra ! Si parutu a crescut .Sarbatori binecuvantate ! Sunteti in rugaciunile si in gandurile noastre .Cu multa dragoste va imbratisam

  289. loredana spune:

    LA MULTI ANI SCUMPA FETITA ! Iti doresc sa cunosti bucuriile fiecarei varste pana la adanci batraneti alaturi de cei dragi tie .Bunul Dumnezeu si Maicuta Sa sa-ti fie mereu alaturi .
    Va imbratisez pe toti cu mult drag

  290. Cristocea Cristina spune:

    LA MULTI ANI EVA !!!! Ai invins !!!
    Iti doresc sa-L ai pe Dumnezeu alaturi toata viata !!!
    Mamiiii…..sa-ti traisca puiu si sa-ti faca budinca din ce in ce mai buna !
    Va imbratisez cu mult drag
    Veti ramane in gandurile si rugaciunile noastre.
    Doamne ajuta !!!

  291. carmen spune:

    La multi ani, Eva!
    Sa fii sanatoasa si sa ai parte de toate bucuriile… Sa cresti mare si sa-ti implinesti visurile, sa traiesti frumos si luminos.

    La multi ani!

  292. Nedelia spune:

    Draga mea iubi draga, la multi fericiti ani, viata lunga fericita si luminata, sa ai zile senine si sa fii inconjurata doar de iubire, sa stralucesti precum cristalele .
    Te iubesc si mi-e dor de tine…… Ne intilnim in 2 februarie in Augsburg, am si o surpriza pt. tine, abia astept sa va vad. Pe curind. Nedeliuta… mhuaaa..pusiii

    • Cristocea Cristina spune:

      Nedi,
      ce face Eva ? am dedus din ce ai scris ca sunt acolo, asteptam sa aflam vesti despre ea .
      va pupam cu drag

  293. Giorgiana spune:

    La multi ani sufletel!!!! Sa fii sanatoasa si fericita pana la adanci batraneti!!

  294. Andreea spune:

    La multi ani Eva ! Sa-ti dea Dumnezeu tot ce este mai bun si mai frumos pe lume !

  295. Razvan spune:

    Draga Eva…mereu imi zic ca nu voi mai plange cand citesc vesti despre tine…dar de fiecare data imi incalc promisiunea…multumesc lui Dumnezeu ca acum sunt lacrimi de bucurie si fericire. La Multi Ani ingeras, sa fii sanatoasa, puternica si fericita.
    Cu toata dragostea unui parinte,
    Razvan.

  296. Monica spune:

    La Multi Ani invingatoare-o!

  297. Nedelia spune:

    Draga Cristina,
    Am intilnit-o pe Eva pe 3 Februarie cind a fost la control la Augsburg, atit de mult m-am bucurat de ea, este atit de frumoasa, ca era sa nu o recunosc, A fost o surpriza frumoasa de ambele parti, ii era si ei dor de mine, m-a luat de mina, draga de ea, cum facea de obicei, cind o vizitam, simteam ca se bucura de vizitele mele, si simteam cita incredere avea in mine, ma tinea tot timpul de mina.

    Evei i-a facut doamna doctor Gnekow analizele, a intepat-o in vene, nemaiavind cateter, si a durut-o tare si a plins.Asa i-mi povestea ea, dar analizele i-au iesit bine, avind in vedere ca Eva ia in continuare tratament cu citostatice sub forma de pastile, in functrie de analize asa si dozajul medicamentelor, Ea este deci inca sub tratament. Dar este bine.
    Maduva lucreaza si produce singe sanatos, iar tratamentul este de intretinere.
    Sigur ca Eva mai are inca sistemul imunitar scazut, trebuie tinut cont de acest lucru si izolata de orice pericol de a se infecta cu virusi sau alte infectii, atita timp cit va lua cito, va avea sistemul imunitar f. scazut. dar ea se simte bine, vesela asa cum o stiti, traieste fiecare moment din viata ei, si i-si traieste copilaria din plin.
    dar lupta ei merge mai departe, a trecut peste faza cea mai grea, dar inca mai are de luptat, tratamente, analize saptaminale, contact telefonic saptaminal cu doamna doctor din Augsburg, si asa mai departe.

    Ea nu a terminat definitiv aceasta lupta , doar a reusit sa puna in miscarea maduva de a produce singe sanatos, iar lupta asta va mai dura ceva timp, doar ca mai usor de suportat ca si pina acum.

    Am fost asa de bucuroasa si implinita cind am vazut-o pe Eva si cit este de frumoasa, si de vesela, nici nu va pot spune in cuvinte….. asa de bine m-am simtit in acea zi..cind ne-am intilnit si am petrecut o zi impreuna, ne-am jucat am fost intr-un magazin si i-am facut poze,
    Puteti sa le vedeti pe facebook, la Nedelia schwager

    • Cristocea Cristina spune:

      Draga Nedi,
      Multumesc ptr vesti, sunt constienta ca drumul Evei pana la vindecarea totala este lung dar cum ai spus si tu, greul greului a trecut. Ea este o luptatoare si o invingatoare. Sunt convinsa ca intre voi s-a creat o legatura foarte puternica si este minunat ca esti acolo. Le aranjeaza Dumnezeu pe toate, si cu siguranta nu intamplator ai intrat in viata Evei….spre bucuria si increderea ei si a Alexandrei.
      Va imbratisez pe toate cu drag , Dumnezeu sa ne ajute !

      • Nedelia spune:

        Draga Cristina,
        vad ca si tu nu te poti desparti de aceasta poveste care s-a sfirsit in bine, ne bucuram in continuare de acest final fericit, ii sintem alaturi poate toata viata si dorim tuturor copiilor care trec prin aceasta suferinta sa ajunga la acest fiinal fericit ca si Eva.
        Sa dea d-zeu la toata lumea bucurie ssi pace in suflete.
        Va iubesc pe totii, Nedelia….

        • Cristocea Cristina spune:

          Ai dreptate, Eva a intrat in viata si sufletul meu si acolo va ramane. Cat a fost in Germania nu era zi sa nu intru pe site cu speranta ca ai postat vesti despre ea. Acum mi-o imaginez acasa, in camera ei cu jucarii…..si imi doresc mult sa aflu vesti despre ea din cand in cand. Odata cu povestea Evei, am realizat ca e nevoie sa ne implicam si emotional nu, numai financiar. Gandurile si rugaciunile noastre, a tuturor de aici, pot face minuni in viata acestor copii si parinti greu incercati …..dar atat de puternici.
          Acum in tara ne confruntam cu zapezi fff mari si sate intregi cu „bunicii nostri„ sunt prinse sub zapada…..si autoritatile d-abia daca inteleg ce se intampla. Ma uit la TV si ma intreb oare cand si in Romania vom invata sa avem grija de copiii si batranii nostri ?!!! Trist, trist….
          Sa ne auzim cu bine si cu vesti bune !
          Cu mult drag

  298. Cristocea Cristina spune:

    Nedi,
    ti-am lasat pe facebook , de pe contul Ioanei (fiica mea) adresa mea de mail. ti-o las si aici : cristina@smartech.ro
    te pup

  299. carmen spune:

    Vesti bune, ce bucurie! Draga doamna Nedelia, in numele celor care ii sunt aproape Evei si sunt aproape de familia ei, va multumim… Sanatate si numai bine!

  300. Valeria spune:

    Intotdeauna cand ai un necaz sa te rogi din tot sufletul la Dumnezeu caci El nu-si intoarcea fata de la nimeni! Ma bucur enorm ca Eva este sanatoasa si se poate bucura de viata. Sa-ti dea Dumnezeu o viata linistita si fericita Eva Maria! Te pup dulce!

  301. Cristocea Cristina spune:

    Multumim de martisor si urari !
    Dumnezeu sa fie cu voi !
    Cu mult drag

  302. Nedelia spune:

    Iubi draga iti multumim pentru Martisor si pentru urari, la fel iti dorim si noi tie si mamei tale dragi si lu mamaita, o primavara senina si plina de bucurii…
    Va pup Nedelia……

  303. Cristocea Cristina spune:

    Hristos a inviat !
    Va imbratisam cu drag

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>